Avem nevoie de profesori bine pregătiți ca să creștem generații solide și libere, spune șeful Senatului, Ilie Bolojan: Respect pentru toți învățătorii responsabili

923 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / George Călin
Ilie Bolojan, președintele Senatului și fost președinte interimar al României, a transmis joi, 5 iunie, un mesaj de recunoștință cu ocazia Zilei Învățătorului 2025, subliniind importanța rolului profesorilor din ciclul primar în formarea generațiilor.

„A fi învățător înseamnă a construi, pas cu pas, baza pe care se sprijină întreaga educație”, afirmă Ilie Bolojan, care a exercitat funcția de președinte interimar al României în perioada 12 februarie – 26 mai 2025, după demisia lui Klaus Iohannis și până la preluarea mandatului de către Nicușor Dan.

Potrivit acestuia, Ziua Învățătorului este un prilej de a mulțumi celor care formează „primele generații de elevi” cu „dedicare și responsabilitate”.

Bolojan susține că o educație solidă începe cu „dascăli bine pregătiți”, capabili să formeze „generații solide, echilibrate și libere în gândire”.

„Respect tuturor învățătorilor care își fac meseria cu responsabilitate și consecvență”, transmite președintele Senatului în finalul mesajului.

Citește și:
Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Învățătorului 2025: Nu putem cere performanță fără a oferi respectul cuvenit și susținerea concretă pe care această vocație nobilă de profesor le merită
Despre frumusețea uitată a profesiei de învățător/învățătoare – portret actualizat al întemeitorului celei mai frumoase profesii din lume / Op Ed Mircea Bertea, președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România
Simion Hăncescu, FSLI, de Ziua Învățătorului: Ne-am dori să fiţi mult mai bine remuneraţi, pentru că meritaţi răsplătirea eforturilor
Ministrul Daniel David, mesaj pentru profesori de Ziua Învățătorului: Apreciez enorm faptul că încercați să vă faceți datoria față de elevi, într-un sistem care astăzi nu vă susține întotdeauna așa cum ar trebui. Știu problemele legate de infrastructură și de birocrație. Și nu este în regulă să nu le rezolvăm


1 comment
  1. mda, îți respect unele decizii economice, dar nu te mai baga in educație! in Oradea le-ai comasat doar in favoarea unora. orădenii știu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT La liceele cu profil teologic, Religia trece din trunchiul comun în curriculumul de specialitate, ca disciplină diferită – Planurile-cadru puse în consultare publică / La Cultul Ortodox, scădere majoră a numărului de ore din curriculumul la decizia elevului, creștere la curriculumul de specialitate

Cele mai multe schimbări în actualul proiect al planurilor-cadru pentru liceu, față de cel din iarnă, în ceea ce privește Filiera vocațională – profilul Teologic – Cultul Ortodox ține de…
Vezi articolul

OFICIAL Drepturile studenților cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale: resurse și materiale adaptate, locuri gratuite în tabere, însoțitor în timpul cursurilor sau susținerii examenelor

Studenții cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale au dreptul la resurse și materiale adaptate, locuri gratuite în tabere, însoțitor în timpul cursurilor sau susținerii examenelor, iar universitățile pot înființa departamente…
Vezi articolul

O nouă lege pentru universități în Spania: angajament de creștere a bugetului la 1% din PIB, sprijin pentru diversitate și egalitate, măsuri pentru evaluarea profesorilor și pentru reducerea masivă a personalului temporar

Creșterea finanțării învățământului superior, o scădere masivă a numărului de cadre didactice aflate temporar pe post și îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru profesori, cu măsuri care să sprijine egalitatea și…
Vezi articolul