În fața pandemiei de Covid-19, se face simțită o lipsă acută a dovezilor și datelor solide cu privire la numărul de persoane infectate sau care riscă să se infecteze, într-un moment în care toată lumea are nevoie de informații mai bune, de la experți și guverne la oamenii care trebuie să se supună distanțării sociale, potrivit expertului american John P.A. Ioannidis, reputat profesor de la Stanford. Acesta comentează pentru publicația STAT, dedicată medicinei și cercetării: „actuala boală produsă de coronavirus, Covid-19, este numită o pandemie cum vezi o dată la 100 de ani. Dar ar putea deveni și un fiasco, așa cum vezi o dată la o sută de ani.”
- John P.A. Ioannidis este profesor de medicină, epidemiologie și sănătatea populației, științe biometrice și statistică la Universitatea Stanford și co-director al Meta-Research Innovation Center al acesteia.
Autorul, care se poziționează în tabăra celor care privesc precaut măsurile dure luate de autorități, în multe țări, pentru limitarea infecțiilor, notează că, dacă pandemia se disipează datorită acestor măsuri sau de la sine, măsurile de distanțare socială și carantină pot fi îndurate mai ușor. „Dar cât timp pot să continue astfel de măsuri, dacă pandemia se răspândește pe glob fără să poată fi potolită? Pot cei care iau decizii să spună dacă, în astfel de condiții, fac mai mult bine sau rău?” se întreabă profesorul Ioannidis. El arată că durează până când vor fi dezvoltate vaccinuri sau tratamente accesibile, iar în astfel de condiții nu pot fi prevăzute consecințele carantinei extinse.
John Ioannidis scrie că, la trei luni de la apariția primelor cazuri, cele mai multe țări nu au capacitatea să testeze un număr mare de persoane și niciuna dintre țări nu are date de încredere pentru estimări statistice. Nu se știe în manieră relevantă câți oameni sunt infectați: „unele decese și probabil vasta majoritate a cazurilor de infectare sunt neidentificate”.
Fiasco-ul în colectarea de date produce foarte multă nesiguranță în legătură cu rata mortalității, în cazul Covid-19. Potrivit autorului, „ratele de deces raportate, precum rata oficială de 3,4% propusă de Organizația Mondială a Sănătății, produc oroare și, în același timp, sunt lipsite de înțeles. Pacienții care au fost testați pentru SARS-CoV-2 sunt, în mod disproporționat, persoane cu simptome severe și rezultate negative. În condițiile în care sistemele de sănătate au o capacitate limitată de testare, preferințele în selectare s-ar putea înrăutăți în viitorul apropiat„.
Un exemplu de date statistice care par relevante, dar nu le poți extinde în alte zone – cazul navei de croazieră Diamond Princess
Cum prezintă profesorul Ioannidis situația de pe Diamond Princess și „relevanța” ei pentru analize statistice:
- Pe nava de croazieră, un mediu închis, au fost testate toate persoanele. Rata de deces a fost, acolo, de 1%, dar în condițiile unei populații formate în mare parte din vârstnici, în cazul cărora rata mortalității e mult mai mare
- Dacă se proiectează aceste date asupra structurii de vârstă a populației SUA, rata mortalității în rândul celor infectați cu Covid-19 ar fi de 0,125%. Dar, pentru că estimarea se bazează pe un număr foarte mic de decese – doar șapte, în rândul celor 700 de pasageri infectați de pe navă – rata reală de deces în SUA ar putea fi oriunde între 0,025% (de cinci ori mai mică decât pe Diamond Princess) până la 0,625% (de cinci ori mai mare)
- La toate acestea se adaugă alți parametri și factori de risc, iar dacă și aceștia ar fi luați în calcul ar rezulta că, la nivelul întregii populații SUA, rata mortalității ar varia între 0,05% și 1%. Dacă nivelul ar fi de doar 0,05%, adică mai mic decât în cazul gripei sezoniere, deciziile radicale de carantină ar fi „total iraționale”, afirmă specialistul.
Pe de altă parte, mai arată autorul, „unii se tem că cele 68 de decese cauzate de Covid-19 raportate în SUA până pe 16 martie vor crește exponențial la 680, 6.800, 68.000, 680.000… după modelele catastrofice din lume. Este un scenariu realist sau SF de proastă calitate? Cum putem să spunem în ce punct s-ar opri o astfel de curbă?”
Pentru un răspuns rezonabil, arată autorul, e nevoie „să știm răspândirea actuală a infecției într-un eșantion aleatoriu al unei populații și să repetăm acest exercițiu la intervale regulate, pentru a estima incidența noilor cazuri de infectare. Din păcate, aceasta este o informație pe care nu o avem”.
Ioannidis arată că, în absența unor astfel de date, gândirea de tipul „să ne pregătim pentru ce poate fi mai rău” duce la măsuri extreme, despre care, din nou, nu se știe dacă funcționează. Exemplul închiderii școlilor, la care el însuși, în lipsa unor date care să-i susțină argumentația, folosește termeni precum „s-ar putea”:
- pe de o parte, o astfel de măsură poate reduce rata de transmisie
- pe de altă parte, efectul poate fi contrar dacă elevii se socializează în afara școlii, dacă își petrec mai mult timp cu bunicii, dacă perturbă posibilitatea părinților de a lucra.
- în plus, închiderea școlilor ar putea diminua șansele de dezvoltare a imunității colective într-un segment de vârstă care nu suportă forme grave ale bolii
Chestiuni unde nu pot fi făcute estimări clare, pe baza datelor actuale, conform articolului citat:
- dacă sistemul de sănătate este copleșit, cele mai multe dintre decesele „în plus” ar putea fi cauzate nu de coronavirus, ci de alte boli sau suferințe care nu sunt tratate adecvat
- nu se știe cât pot fi menținute măsurile de carantină și distanțare socială, fără consecințe majore asupra economiei, societății și sănătății mintale
Citește analiza integrală pe Statnews.com
Foto: twitter.com/berlinnovation
Titus Brustur
Redacția
