Avocatul Paul Șușman, singurul român care a negociat un tratat internațional în numele întregii Uniuni Europene, referitor la protecția oceanelor lumii: „Ar putea dura între 7 și 10 ani până va intra în vigoare, deoarece va trebui ratificat atât de fiecare Stat Membru, cât și de Uniune”

186 de vizualizări
Foto: Paul Șușman – Facebook.com
Avocatul Paul Șușman (37 de ani) este singurul român care a negociat un acord internațional sub ONU în numele Uniunii Europene, care se referă la protecția oceanelor (The High Seas Treaty). Într-un interviu exclusiv pentru G4Media.ro, Șușman explică de ce este important acest tratat, dar spune că până intrarea lui în vigoare poate dura între 7 și 10 ani, deoarece va trebui ratificat atât de fiecare Stat Membru, cât și de Uniune.

”Până la ora actuală, nu sunt mecanisme prin care să se închidă parțial sau total unele zone ale oceanelor care au mare nevoie de a se reface. Spre exemplu, în oceanul Pacific există o insulă plutitoare de plastic care până acum nu a putut fi adresata printr-un efort colectiv al Statelor. Or, ce se întâmplă în Pacific are impact și asupra noastră, chiar în Romania, putem lua un exemplu banal prin care v-aș îndemna să citiți din ce ocean provine conserva de ton pe care o cumpăram la supermarket.

Un alt aspect important este cel referitor la resursele genetice marine, sub acest capitol Statele vor putea face cercetări asupra unor specii marine rare care pot aduce inovații atât în industria farmaceutică, tratamente anti-cancer sau inovații tehnologice majore. Spre exemplu, s-a descoperit că dinții unei anumite specii de melci de mare au o duritate mai mare decât kevlarul și alte nano-fibrele folosite actualmente de om. Un alt exemplu, un compus chimic (discodermolit) obținut dintr-un recif de corali de mare adâncime are niște proprietăți anti-cancerigene uimitoare”, a explicat avocatul Paul Șușman pentru G4Media.ro.

Potrivit CV-ului său, Șușman a terminat dreptul la Oradea, apoi un master în Franța, urmat de o specializare LL.M în drept european la Bruxelles și un doctorat în relații internaționale și studii de securitate, cu o teza pe diplomația Uniunii Europene în Slovacia.

După 10 ani de negocieri, națiunile au ajuns, sâmbătă, la un acord istoric pentru protejarea oceanelor lumii, transmite BBC. Tratatul privind marea liberă are ca obiectiv plasarea a 30% din mări în zone protejate până în 2030, pentru a proteja și recupera natura marină. Acordul a fost încheiat sâmbătă seara, după 38 de ore de discuții, la sediul ONU din New York. Negocierile au fost blocate ani de zile din cauza unor dezacorduri privind finanțarea și drepturile de pescuit.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Legea Educației impune elevilor prezența fizică într-o școală acreditată sau autorizată, motivează instanța în cazul celor două familii din Bihor care și-au retras copiii de la școală și au făcut homeschooling

Judecătoria Oradea precizează că decizia celor două familii din Bihor care și-au retras copiii de la o școală acreditată pentru a-i înscrie într-o instituție neacreditată în România, este „o formă…
Vezi articolul

Sindicatele din Învățământ reacționează la declarațiile premierului Ilie Bolojan, conform cărora norma didactică de predare ar fi scăzut în ultimii ani: Prim-ministrul ar trebui, din decență față de sutele de mii de cadre didactice, să retracteze public aceste afirmații. Munca unui profesor nu se limitează la orele de predare

Sindicatele din Educație au reacționat la declarațiile premierului Ilie Bolojan referitoare la faptul că norma didactică ar fi scăzut în ultimii an. „Opinia publică trebuie să știe că, în ultimele…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu schimbă referința pentru bugetul alocat educației, de la PIB la bugetul național: “Susțin alocarea a cel puțin 15% din bugetul național” / Aceasta ar însemna doar puțin mai mult decât banii de acum și tot sub 6% din PIB cât prevede legea, procent calificat drept “himeră” de către ministru 

“Sunt printre cei care susțin alocarea a cel puțin 15% din bugetul național pentru cheltuielile din educație (…) Mai mult de un leu din șapte din bugetul național, în opinia…
Vezi articolul