BAC 2019 Absolvenții de liceu au susținut proba la alegere a profilului și specializării, ultimul examen din cadrul bacalaureatului

[jp_post_view]
Regulile examenului de Bacalaureat
Foto: Pexels.com
Sesiunea de vară a bacalaureatului se încheie astăzi, cu proba la alegere a profilului și specializării. Absolvenții de liceu susțin examenul la Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică (discipline dintre care au avut de ales elevii de la real, tehnic, resurse naturale și din profilul militar), Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie (pentru absolvenții de la umani, servicii și vocațional). Edupedu.ro va publica baremele și subiectele integrale în jurul orei 15:00.

Primele rezultate ale bacalaureatului vor fi publicate luni, 8 iulie, până la ora 12:00. Contestațiile vor fi depuse între orele 12:00 și 16:00, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 13 iulie.

Candidații la bacalaureat au la dispoziție 3 ore pentru rezolvarea subiectelor.

Calendar BAC 2019 Sesiunea iunie-iulie 2019

1 iulie 2019                   Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
2 iulie 2019                   Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
3 iulie 2019                   Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

4 iulie 2019                Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

8 iulie 2019           Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:0)
9-12 iulie 2019     Rezolvarea contestațiilor
13 iulie 2019         Afișarea rezultatelor finale

Accesul absolvenților de liceu în sălile de examen are loc între orele 7:30-8:30, iar examenele încep la ora 9:00. Elevii care au telefoane mobile, culegeri, manuale, notițe sau orice alte materiale cu care nu au voie să intre în examen vor primi un plic în care să le introducă și le vor lăsa în sala de depozitare a obiectelor personale. Candidaţii sunt repartizați în săli, în ordine alfabetică, câte unul în bancă.

Sălile de examen sunt supravegheate cu camere video și audio, la fel și sălile în care se descarcă și se multiplică subiectele. După fiecare examen scris din cadrul Bacalaureatului, comisiile de BAC verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen.

Cum se corectează lucrările elevilor la BAC

Fiecare lucrare este evaluată de doi profesori. În cazul în care notele acordate de aceștia au o diferență de cel mult un punct, atunci se calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, fiind înregistrată în catalogul de bacalaureat.

În cazul în care diferența dintre cele două note acordate de profesori este mai mare de 1 punct, atunci:
– preşedintele comisiei nominalizează alţi doi profesori evaluatori pentru recorectarea lucrării;
– după finalizarea recorectării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se trec pe lucrare şi se semnează de către evaluatori;
– preşedintele comisiei calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note – valori centrale. Media rezultată reprezintă nota finală pe care o trece pe lucrare şi semnează.

La contestații, se respectă procedura de mai sus. În cazul în care, la final, se constată o diferenţă de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota inițială luată de elev la BAC şi nota obținută la contestaţii, atunci “lucrarea se resecretizează şi este transmisă spre a fi reevaluată altor doi profesori evaluatori”, prevede ordinul citat. Nota finală este calculată la fel ca mai sus.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Efectele inflației: Fenomenul tinerilor care locuiesc cu părinții se va adânci, din cauza creșterii costului vieții, estimează Valentina Ciobanu (Consiliul Tineretului din România) / Țara noastră are cea mai mare diferență din UE între vârsta la care femeile și bărbații părăsesc casa părintească

Fenomenul celor care locuiesc cu părinții se va adânci, din cauza creșterii costului vieții, ceea ce are efecte negative asupra dezvoltării acestora, a declarat Valentina Ciobanu, director de politici publice…
Vezi articolul

Schimbări majore pentru voucherele educaționale de 500 de lei, anunțate de ministrul Marcel Boloș pentru anul școlar următor: Modificăm mecanismul în totalitate. Poate chiar creștem valoarea voucherului de la 500 la 750 de lei

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii…
Vezi articolul

Școlile vor transmite inspectoratelor școlare, până pe 15 iulie, datele profesorilor pentru primele de carieră didactică de 1.500 de lei. Datele pot fi extrase din EduSal, recomandă Ministerul Educației

Până pe 15 iulie, școlile vor transmite inspectoratelor școlare datele angajaților în vederea acordării primelor de carieră didactică (pentru personalul didactic și didactic auxiliar) și primelor de carieră profesională (pentru…
Vezi articolul