BAC 2020 Sesiunea de toamnă: Examenele la Matematică și Istorie au început la ora 9:00

[jp_post_view]
Foto: © Kmitu | Dreamstime.com
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2020 continuă astăzi cu proba obligatorie a profilului: absolvenții liceelor cu profil real susțin examenul la Matematică, iar cei de la uman dau proba la Istorie. Examenul începe la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Candidații au la dispoziție 3 ore pentru a rezolva subiectele de examen.

Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații pot folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor, pot utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele/instrumentele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).

Edupedu.ro va publica baremul de la Matematică și Istorie, în jurul orei 15:00.

Primele rezultate de la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2020 vor fi afișate pe 2 septembrie (până la ora 12:00), după care urmează etapa depunerii contestaților, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

Calendarul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2020:

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD). Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Foto: ID 215948 © Kmitu | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alba-neagra la Consiliul Național de Etica a Cercetării. Deciziile de sancționare a doi preoți universitari, penalizați pentru autoplagiat, au fost șterse de pe site, după un articol jurnalistic care semnala cazurile

Situație fără precedent în activitatea Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, organism subordonat Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Două decizii de sancționare a unor cadre…
Vezi articolul

Echipa română Autovortex, care susține că reprezintă România în competiții internaționale, a pus pe robotul de concurs căciula rusească cu însemnele URSS, după ce organizatorii de la Sankt Petersburg le-ar fi interzis să afișeze tricolorul / Coordonatorul echipei susține că altcineva ar fi pus căciula pe robot – FOTO

Echipa română Autovortex a pus căciula rusească cu însemnele URSS pe robotul lor, pe care l-au adus la competiția regională de la Sankt Petersburg, unde a fost singura echipă străină…
Vezi articolul

Straniul caz al lui Alexandru Cumpănașu: crescut cu bani de la stat dați de PSD, a ajuns să fie șeful unui fost premier și al rectorilor de mari universități. E susținut de politicieni, sindicaliști și patroni

Alexandru Cumpănașu, ONG-istul abonat la bani publici de la Ministerul de Interne care candidează la prezidențiale pe seama tragediei din Caracal, și-a construit în ultimii ani o rețea de colaborări…
Vezi articolul

Cercetători români: Experiențele de stres înainte de examene sunt modelate de sănătatea mintală a studenților / Intervențiile în sănătate mintala aplicate în mediul universitar ar putea face experiența învățării și a examinării universal mai plăcută

Experiențele de stres în context de examinare sunt modelate de sănătatea mintală a studenților, arată un studiu coordonat de cercetători de la Universitatea din București. Coordonatoarea studiului, conf. univ. dr.…
Vezi articolul