UPDATE BAC 2023. Rezultatele inițiale ale candidaților au fost publicate luni, 3 iulie, la ora 11. Model de cerere pentru contestație

[jp_post_view]
Rezultate finale Evaluarea Națională 2020
Foto: INQUAM Photos – Bogdan Dănescu
Rezultatele inițiale ale candidaților care au susținut examenul național de Bacalaureat 2023 vor fi publicate luni, 3 iulie, până la ora 12, potrivit Ministerului Educației. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în aceeași zi, de la ora 12, până la ora 18. Probele scrise de la BAC 2023 s-au desfășurat în perioada 26 iunie-29 iunie, conform calendarului oficial.

UPDATE Rezultatele de la Bacalaureat 2023 au fost publicate la ora 11. Vezi listele cu notele și mediile candidaților, pe județe

  • Amintim că peste 32 mii de tineri care erau înscriși în clasa a XII-a în acest an școlar nu s-au înscris la Bacalaureat 2023. Numărul celor înscriși este de peste 130.500, potrivit unui anunț făcut de Ministerul Educației.

Candidaţii care depun/transmit prin mijloace electronice contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată ca urmare asoluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

  • Pentru a depune o contestație online, candidații trebuie să trimită cererea pe adresa de e-mail a centrului de examen, care este de obicei afișată la avizierul școlii unde au susținut probele. Dacă nu găsesc la școală nicio adresă de e-mail dedicată pentru contestații, trebuie să contacteze telefonic centrul de examen pentru a întreba despre ea.

FOTO DOCUMENT Model de cerere pentru contestație la BAC 2023:

Potrivit procedurii Ministerului Educației, rezultatele candidaților vor fi anonimizate: „Aflarea rezultatelor se face anonimizat, cu respectarea Regulamentului general privind protecţia datelor personale, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută de aceştia”.

Rezultatele finale vor fi afișate vineri, 7 iulie, conform calendarului oficial.

Anul trecut, peste 49.000 de contestații au fost depuse de candidații de la BAC, potrivit Biroului de presă al Ministerului Educației.

Cele mai multe contestații au fost depuse la limba și literatura română, 22.169 de contestații. La proba obligatorie a profilului, 13.218 contestații. 13.281 au fost depuse la proba la alegere a profilului și specializării, iar la limba maternă 423 de contestații. La toate materiile s-au înregistrat mai puține contestații decât anul trecut, conform biroului de presă al Ministerului Educației, într-un răspuns pentru Edupedu.ro.

La prima sesiune de Bacalaureat 2021 au fost depuse 56.000 de contestații, după cum a anunțat la acea vreme ministrul Educației.

Condițiile pe care un elev trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:

  1. să-și fi echivalat sau recunoscut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  2. să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. să obţină media generală 6(cel puţin) la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.

Citește și:
Generația 2023. Peste 50 de mii de copii care au început clasa I acum 12 ani nu au mai ajuns să se înscrie la Bacalaureat, adică 24% din întreaga generație / Educația a avut 16 miniștri în acești 12 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eveniment al Fundației Vodafone și Edupedu.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București

VIDEO Profesorii vor construi Școala din viitor și au un rol esențial în folosirea strategică a tehnologiei în educație

Peste 160 de profesori au participat, pe 15 octombrie 2024, la Conferința Națională „Școala din Viitor: Resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”, eveniment dedicat cadrelor didactice din România.…
Vezi articolul

Sporul de doctorat pentru profesori să fie plătit în urma unei verificări anuale, nu lunare / Modificarea tuturor fișelor de post ar duce la o birocratizare excesivă – proiect al Ministerului Educației care vrea să modifice ordonanța Ciolacu

Pentru plata sporului de doctorat pentru profesorii din învățământul preuniversitar și superior verificarea se va face printr-o evaluarea anuală, nu lunară, așa cum este prevăzut în prezent, potrivit unui proiect de…
Vezi articolul

Ministerul Educației ia în calcul schimbarea calendarului pentru examenele de certificare ale absolvenților de licee vocaționale. Sorin Ion: Le putem avea imediat după probele scrise de la Bacalaureat

Ministerul Educației și Cercetării ia în calcul schimbarea calendarului pentru examenele de certificare susținute de absolvenții liceelor vocaționale, conform stirileprotv.ro. Astfel, ar trebui să aibă loc după probele scrise de…
Vezi articolul

Cei peste 11.000 de studenți care stau în căminele din Regie vor primi apă caldă și căldură joi seara, potrivit Termoenergetica, după întreruperi de 35 de zile adunate de la începutul semestrului / Modernizarea țevilor, promisă pentru 2025

Mii de studenți din campusul Regie ar urma să beneficieze din nou de apă caldă și căldură joi seară, după ce avariile repetate au provocat întreruperi timp de aproape două…
Vezi articolul