Bacalaureat 2024. Încep examenele orale. Candidații susțin proba de competențe la Limba română în perioada 17-19 iunie

20.220 de vizualizări
Copiii români din Marea Britanie
Foto: @ Wave Break Media Ltd | Dreamstime.com
Examenul de Bacalaureat 2024 începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba română. Elevii de clasele a XII-a și a XIII-a susțin evaluarea competențelor de comunicare lingvistice în perioada 17-19 iunie 2024. Peste 134.000 de absolvenți de liceu, dintre care 119.000 din promoția curentă și 15.000 din seriile anterioare, sunt candidați la probele de evaluare a competențelor din cadrul sesiunii de vară a examenului de Bacalaureat 2024, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației (ME).

Competențele digitale ale elevilor sunt evaluate între 19 și 21 iunie.În perioada 25-27 iunie are loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

Pentru probele de competențe de comunicare / lingvistice și digitale nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins. Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene, conform comunicatului Ministerului Educației (ME).

Probele sunt monitorizate audio-video

Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate.

„În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba”, subliniază Ministerul Educației în comunicatul de duminică, 16 iunie.

Reprezentanţii presei au acces în unităţile de învăţământ liceal care organizează probe de evaluare a competenţelor lingvistie și digitale sau în centrele de examen doar cu avizul preşedintelui comisiei şi însoţiţi de un membru al comisiei, exclusiv înainte de începerea sau după încheierea probelor. Pentru realizarea materialelor specifice (înregistrări/ fotografii/ preluări de imagini etc.) este necesar acceptul persoanelor care apar în acele materiale”.

Un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise și a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obținând, în final, cel puţin media 6 la probele scrise, mai transmite Ministerul Educației.

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, Sesiunea iunie – iulie 2024

3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

  • 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00

9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale

Amintim că Evaluarea Națională 2024 începe în data de 25 iunie – calendarul examenului pentru elevii de clasa a VIII-a.

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2024

15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

  • 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)

27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor

30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale

Foto: © Wave Break Media Ltd | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Generația 2024 – ultima fără clasa pregătitoare. 30% dintre cei care au intrat în clasa I în urmă cu 12 ani nu au mai ajuns la Bacalaureat, adică peste 60.000 de elevi, cu 10 mii mai mulți față de anul trecut
Peste 134.000 de absolvenți de liceu încep Bacalaureat 2024, luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba română. Regulile pentru candidați la evaluarea competențelor
BAC 2024 Competențe la Limba română. Proba orală explicată de profesoara Anamaria Ghiban: Pentru a demonstra înțelegerea textului, un utilizator experimentat trebuie fie capabil să citească textul corect, conștient, cursiv și expresiv / Cum arată biletul de examen
BAC 2024 Elevii de clasa a XII-a trebuie să dovedească că pot citi corect și cursiv pentru a obține calificativul mediu la proba orală de competențe în limba română / Ce trebuie să știe un elev pentru a primi calificativul avansat sau experimentat


1 comment
  1. Candidații susțin proba de competențe la Limba română prima zi, azi 17 iunie!
    Deciziile Comisiilor pentru Centrele de examen nu au aparut!
    Urat mod de a trata colegii!
    Pe principiul munciți, că veți vedea la final cum sunteti platiti! (vezi informaticienii care de cativa ani nu mai sunt persoane de contact in aceste comisii).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Grevă generală în școli. Inspecțiile pentru gradele didactice pot fi amânate, anunță liderul sindical Marius Nistor / „Sunt sute de noi aderări la acțiunea de protest”, potrivit acestuia

În timpul grevei generale, inspecțiile pentru gradele didactice pot fi amânate, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”: „Nicio problemă, se pot…
Vezi articolul

VIDEO Noul ministru al Educației, Ligia Deca, a depus jurământul la Palatul Cotroceni / Klaus Iohannis: Sunt încredințat că proiectul România educată nu doar că va merge mai departe, ci va merge mai departe cu noi energii și cred, sper, cu noi susțineri atât din spațiul politic, cât și din spațiul învățământului și din spațiul public la modul general

Noul ministru al Educației, Ligia Deca, a depus jurământul luni seara, la Palatul Cotroceni. La încheierea ceremoniei, președintele Klaus Iohannis a avut un mesaj de circa două minute în care…
Vezi articolul

Patronatele din turism cer ca anul școlar viitor 2023-2024 să înceapă pe 18 septembrie, mai târziu cu o săptămână decât a propus ministerul Educației / România este în topul țărilor europene cu cele mai puține zile de școală

Asociaţiile patronale de pe Litoral şi Delta Dunării, alături de Organizaţia de Management a Destinaţiei (OMD) Mangalia, solicită Ministerului Educaţiei începerea anului şcolar 2023 – 2024 pe data de 18…
Vezi articolul

Premierul Florin Cîțu: În educație și sănătate s-au băgat foarte mulți bani și rezultatele nu se văd. Miniștrii să știe să folosească resursele pe care le vor avea / Anul trecut, Cîțu a acordat cea mai mică alocare din PIB din ultimii 25 de ani pentru educație

„Sunt câteva sectoare în economie unde s-au băgat bani, foarte mulți bani, și rezultatele nu se văd. Și aș pune aici și sănătate, și educație, șamd. Deci nu banii au…
Vezi articolul