Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă. Înscrierile încep luni, 15 iulie. Care sunt actele necesare / Prima probă scrisă este pe 19 august, la Limba română

[jp_post_view]
Foto: © Ene | Dreamstime.com
Candidații care nu au promovat probele de Bacalaureat 2024 – sesiunea de vară pot să le susțină din nou în sesiunea „de toamnă”, din luna august, potrivit calendarului de examen din acest an.

Înscrierile pentru a doua sesiune a Bacalaureatului 2024 încep chiar luni, 15 iulie, iar candidații pot cere să susțină doar probele la care nu au obținut minimum nota 5. Probele se susțin în doar câteva centre de examen la nivel de județ / Municipiul București, mai puține decât la sesiunea de vară.

  • A obține cel puțin nota 5 la proba scrisă este condiție pentru promovare a bacalaureatului, pe lângă faptul că media notelor trebuie să fie 6 sau peste 6 pentru a obține diploma.

Înscrierea candidaților are loc până luni, 22 iulie, potrivit calendarului, care poate fi consultat integral mai jos în articol. Înscrierea se face la liceul absolvit de candidat, potrivit informațiilor primite de Edupedu.ro de la școli.

Pe lângă fișa de înscriere, candidații trebuie să atașeze o adeverință pe care o obțin la liceu în momentul înscrierii, care atestă că au susținut anumite probe într-o sesiunea anterioară, le-au promovat și nu este cazul să le susțină din nou – adeverința de recunoaștere a probelor.

Alte documente necesare sunt un dosar, copie de pe cartea de identitate și de pe certificatul de naștere, dar și foaia matricolă, de care candidații pot întreba tot la secretariatul liceului absolvit în momentul înscrierii.

Pe 8 august încep primele probe de evaluare a competențelor, de comunicare în limba română. Prima probă scrisă este luni, 19 august, la Limba și literatura română. Urmează marți, 20 august, proba la Matematică sau Istorie (proba obligatorie în funcție de profil), miercuri, 21 august – proba scrisă la disciplina la alegere, iar joi, 22 august – la limba maternă.

Primele rezultate vor fi publicate luni, 26 august, conform calendarului de la Ministerul Educației, până la ora 12. În aceeași zi, de la 12 la ora 18, pot fi depuse contestațiile, la centrele de examen, în format fizic sau online la adresa de mail indicată de fiecare liceu organizator de examen în parte.

  • Între 27 și 29 august are loc rezolvarea contestațiilor, iar pe 30 august, vineri, se afișează online pe bacalaureat.edu.ro rezultatele finale. Edupedu.ro le va publica imediat ce vor fi disponibile.

Procedura și fișa de înscriere pentru examenul național de Bacalaureat 2024 au fost trimise către inspectoratele școlare la finalul lunii aprilie.

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2024:

15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

  • 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)

27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor

30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale

Înscrierea la examene, scumpită pentru cei care susțin a treia oară

Înscrierea la Bacalaureat 2024 s-a scumpit pentru persoanele care dau examenul a treia oară, la fel și taxa per probă, care diferă în funcție de județ, conform unei adrese a Ministerului Educației, în care se precizează că se achită 464 lei pentru toate probele.

Corectarea lucrărilor, digitalizat. Lucrările se scanează în fața candidaților

Ca la sesiunea de vară, lucrările la sesiunea august a Bacalaureatului 2024 vor fi corectate în toată țara digitalizat, cu ajutorul unei platforme în care profesorii găsesc lucrările scanate ale candidaților. Psșii pentru profesori, detaliați într-un video al Inspectoratului școlar Covasna.

Amintim că anul trecut corectarea digitalizată de la Bacalaureat 2023, pliotată în premieră la nivel național la a doua sesiune, a adus cel mai mare procent de note greșite, corectate după contestații, din ultimii 10 ani, la sesiunea de toamnă – grafice.

Bac 2024, sesiunea de vară – cea mai mare rată de promovare din ultimii 15 ani

Rezultate Bacalaureat 2024 de după contestații au fost publicate de Ministerul Educației, vineri, 12 iulie, la 12:30.

Rezultatele arată o rată de promovare de 78,2% – o creștere cu aproape 3 puncte față de anul trecut și cele mai bune rezultate din ultimii 15 ani.

Aproape 49.000 de note de la Bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie, au fost greșite și modificate după contestații.

Sunt cu 20 de medii de 10 mai mult decât la rezultatele inițiale, ajungându-se ca 59 de candidați să obțină media maximă. Este cel mai mic număr din ultimii 11 ani.

Foto: © Ene | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Adrian Streinu Cercel / Foto: Salvati Delta

Epidemie de gripă în România – Ce trebuie să facă părinții cu copiii, recomandările specialiștilor: fără mers în malluri, nu strănutați în mâna, apa și săpunul sunt sfinte, nu dezinfectantul

România este în epidemie de gripă, iar în școli s-au înregistrat peste 4.000 de cazuri numai săptămâna aceasta, a anunțat ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Oficialul a avertizat că părinții trebuie…
Vezi articolul

Oana Boca, Centrul Național al Cărții: Regret enorm faptul că un reprezentant al Ministerului Educației nu a participat la dezbaterea „Cartea digitală și societatea cunoașterii”. Am fi avut multe să îl întrebăm

Directorul Centrului Naţional al Cărţii (CENNAC), Oana Boca, a afirmat, vineri, că publishing-ul de carte românesc poate fi salvat doar printr-o amplă campanie de educaţie pentru lectură, transmite Agerpres. Boca…
Vezi articolul

Salarizarea rezidenților va fi în continuare asigurată de Ministerul Sănătății, conform unui proiect de lege adoptat marți de deputați, iar examenul de rezidențiat va fi organizat de Ministerul Educației, explică Federația Studenților la Medicină, după ce ar fi apărut informații inexacte în public

Reprezentanții studenților în medicină susțin că nu s-au făcut modificări față de modul de organizare al examenului de rezidențiat, acesta urmând a se desfășura în continuare într-o manieră centralizată, în…
Vezi articolul