Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă. Peste 400 de candidați s-au prezentat la proba la Limba și literatura maternă / 48 de înscriși au lipsit și unul a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

610 vizualizări
Foto: Freepik.com
La proba la Limba și literatura maternă din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2025, care a avut loc asătzi, 14 august, s-au prezentat 409 dintre cei 457 de candidați înscriși, transmite Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat de presă. Astfel, prezența este de aproape 90%.

Anul trecut, la această probă s-au înscris 6.198 de candidați, conform informării MEC de la momentul respectiv. 6.155 dintre ei au susținut examenul. Prezența a fost, deci, mai mare cu 9,3 puncte procentuale comparativ cu anul acesta, când numărul participanților a fost mult mai mic.

48 de candidați au absentat astăzi și unul a fost eliminat pentru tentativă de fraudă, se mai arată în comunicat.

Când apar primele rezultate BAC 2025 toamnă

Primele rezultate vor fi afișate pe 18 august, până la ora 12:00, pe site-ul bacalaureat.edu.ro și în centrele de examen. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, candidații își pot vizualiza lucrările și depune contestații, inclusiv în format electronic, pe baza unei declarații-tip prin care își exprimă acordul ca nota după contestație să fie finală, indiferent dacă este mai mare sau mai mică decât cea inițială.

Rezultatele finale vor fi publicate pe 26 august.

Pentru a promova examenul, candidații trebuie să fi susținut probele de evaluare a competențelor, să fi susținut toate probele scrise și să fi obținut cel puțin nota 5 la fiecare, respectiv o medie de minimum 6.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
carte Dostoievski

Confruntată cu un val de critici, o universitate din Milano s-a răzgândit și va ține cursul despre scriitorul rus Dostoievski, deși îl anulase „pentru a evita orice formă de polemică în aceste momente de mare tensiune” / Conducerea universității consideră că a fost vorba de o „neînţelegere”

Coducerea Universității Bicocca din Milano a cedat presiunilor, după ce pe reţelele sociale s-a declanşat un protest prin care studenții cereau ca un curs despre scriitorul rus Fedor Dostoievski să…
Vezi articolul

Profesorii să fie sancționați disciplinar dacă nu folosesc portofoliul educațional, clasele să fie constituite prin distribuția aleatorie a elevilor, pentru combaterea segregării, admiterea la liceu să fie eliminată din proiect, iar la Religie să fie calificative, în loc de note – solicită reprezentanții Consiliului Național al Elevilor

O serie de 85 de amendamente a fost transmisă Ministerului Educației de către reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, precizează organizația într-un comunicat. Reprezentanții elevilor solicită distribuirea elevilor în clasă aleatoriu,…
Vezi articolul