„Cât de des trebuie bătuţi copiii? Bătaia ruptă din Rai înseamnă tărie și nu slăbiciune” – o carte de parenting tradusă de Irina Margareta Nistor îndeamnă la violenţă, semnalează Prinţesa urbană

2.518 vizualizări
Cartea se numeşte „Putem crește copii buni într-o lume negativă?” şi este scrisă de Zig Ziglar. Autoarea bloggului Prinţesa urbană a sesizat pe pagina sa de Facebook problemele acestei cărţi şi faptul că formulările din text incită la violenţă sau sunt într-un limbaj violent. „Știți oare cât de mult rău faceți? Cum părinți care caută justificări pentru faptul că își pierd controlul și lovesc copii lipsiți de apărare vor folosi aceste pagini pentru a perpetua cercul violenței?”, se întreabă Ioana Macoveiciuc, alias Prinţesa urbană.

UPDATE: Citeşte aici reacţia Editurii care a anunţat că va retrage cartea din librării.

În mesajul publicat pe Facebook, Ioana Macoveiciuc a sesizat problemle cărţii scrie:

Vreau să înțeleg cum este posibil ca în 2019 să existe pe piața din România cărți care recomandă lovirea copiilor. Curtea Veche Publishing, vă rog să îmi explicați cum puteți edita și publica așa o porcărie de carte. Lovirea copiilor este nu doar inumană și lipsită de respect, ci și ILEGALĂ în această țară. Sunt sigură că și instigarea la violență împotriva copiilor este ilegală.

„Bătaia ruptă din Rai înseamnă tărie, și nu slăbiciune”. DA, FRATE, TREBUIE SĂ FII SUPER TARE SĂ BAȚI O FIINȚĂ DE ZECE ORI MAI MICĂ DECÂT TINE, LIPSITĂ DE APĂRARE. Nu, dacă lovești un copil o faci pentru că ești slab, lipsit de autocontrol, și ai nevoie de ajutor.

„Este extrem de important să le dați o bătaie când vă provoacă.” – SIMT EXACT ACELAȘI LUCRU LA ADRESA AUTORULUI ACESTEI CĂRȚI (PĂCAT CĂ E DECEDAT)

Când copilul trebuie musai bătut, e important și cum o faceți. Nu vă bateți niciodată copilul la mânie.” – BĂTAIA LA MÂNIE E SINGURA DE ÎNȚELES (NU DE SCUZAT), BĂTAIA LA RECE E CRIMĂ CU PREMEDITARE. Cum să-ți lovești copilul când ești calm? DE CE ai face așa ceva? În afară de cazul în care ești un sadic care trebuie închis la nebuni?”

Literele verzale sunt ale autoarei postării. 

Iată paginile publicate din cartea respectivă:

Edupedu.ro a solicitat editurii Curtea Veche o poziţie oficială în acest caz. În momentul în care îl vom primi, acesta va fi publicat.

 


3 comments
  1. Mai sa fie.
    Printesa Urbana a descoperit apa calda.
    Asteptam aceleasi impresii negative din partea Printesei si in legatura cu cartile pt copiii din ciclul primar si gimnazial, in care se promoveaza identitatea de gen, familiile si orientarile sexuale lgbt.

  2. E absurda echivalarea bataii disciplinare, a pedepsirii copiluli de catre parinte, cu ‘violenta’. Dupa logica asta nimeni nu ar mai trebui pedepsit fiindca e ‘violenta’.

  3. Exact… Uite de asta țara o ajuns unde o ajuns, că toate generațiile de la 1900 încoa au fost trase de urechi și și-au mai luat o palmă. Acuma pe bune, aia crede căcartea e ghid MMA pentru copchii sau cum? O văzut bătaie scris și gata o echivalat o palmă/ tras de urechi cu un chokeslam prin masa de la bucătărie cu copilul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul lansează un program care va analiza efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor, atât pe plan emoțional, cât și în ceea ce privește siguranța / Premierul Florin Cîțu, la deschiderea lucrărilor

Lucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii” încep astăzi, premierul Florin Cîţu urmând să participe la deschiderea acestora. Programul…
Vezi articolul

Ministrul Educației, despre profesorii care lucrează mai mult de 8 ore pentru școală, inclusiv de acasă: Intră în logica de muncă suplimentară. Oamenii care stau sunt plătiți pentru opt ore, nu sunt plătiți pentru 3,6 ore. Sunt plătiți pentru 40 de ore, nu pentru 18

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, joi, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că profesorii sunt plătiți pentru 40 de ore pe săptămână, nu pentru 18.…
Vezi articolul

Val de ironii, după ce ministrul Ligia Deca a propus ca elevii să poată lipsi dublu decât în prezent până li se scade nota la purtare: „Era firesc, din moment ce se dau burse pentru note sub 5” / „România lucrului bine făcut. Atât s-a putut în două mandate”

Ligia Deca, ministrul Educației, generează un nou val de ironii în mediul online, de data aceasta cu propunerea oficială ca elevilor să le fie scăzută nota la purtare abia atunci…
Vezi articolul