Belgia a dat undă verde luni vaccinării împotriva COVID-19 a copiilor între 5 și 11 ani

105 vizualizări
Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com
Belgia a dat undă verde luni vaccinării împotriva COVID-19 a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani, după ce şi alte state europene au luat aceeaşi decizie, transmite AFP, potrivit Agerpres. Ea se va face cu versiunea pediatrică a vaccinului Pfizer/BioNTech, aprobată de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi „care se administrează în două doze la interval de 21 de zile”.

Vaccinarea copiilor este „gratuită şi voluntară” şi „nu va fi posibilă decât cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal”, precizează un comunicat emis la finalul unei reuniuni interministeriale a miniştrilor sănătăţii din acest stat federal.

Primele invitaţii la vaccinare vor fi lansate chiar de la începutul lunii decembrie, mai ales copiilor cu comorbidităţi, pentru care vaccinarea este „puternic recomandată”, deoarece „protejează faţă de formele severe ale maladiei cauzate de virus”, adaugă acelaşi comunicat.

Vaccinul le va fi propus şi copiilor sănătoşi, care „vor putea astfel să beneficieze de o mai bună protecţie individuală, contribuind în acelaşi timp la cea a persoanelor vulnerabile din anturajul lor şi a societăţii în ansamblul său”.

Autorităţile belgiene au mai precizat că statutul de vaccinare al copiilor nu va avea nicio consecinţă asupra activităţilor lor sociale, pentru această grupă de vârstă nefiind solicitat niciun fel de certificat sanitar.

Amintim că vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5-11 ani ar putea începe în România în a doua jumătate a lunii ianuarie, după cum a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea din Geneva a pus capăt parteneriatului cu Universitatea Ebraică din Ierusalim, iar Universitatea Trinity College Dublin a întreruput toate legăturile cu instituții academice și companii din Israel

Universitatea din Geneva (UNIGE) a anunţat că a pus capăt parteneriatului său cu prima universitate israeliană, Universitatea Ebraică din Ierusalim, pe fondul protestelor studenţilor împotriva războiului din Fâşia Gaza, transmite…
Vezi articolul

VIDEO Scriitoarea Ioana Nicolaie, despre subiectele la examenele naționale: Eu nu știu cum mai pot da copiii examene astăzi dacă nu citesc alte cărți decât ce primesc ei la școală / Până acum, era un cumplit meșteșug de tâmpenie, pentru că învățau pe de rost niște comentarii absolut îngrozitoare

„Eu nu știu cum mai pot da copiii examene astăzi dacă nu citesc alte cărți decât ce primesc ei la școală. Până acum, era un cumplit meșteșug de tâmpenie, pentru…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre subiectele de tip grilă de la Evaluarea Națională și BAC 2024: Se va adăuga un mecanism de siguranță. În momentul în care al doilea corector intră pe lucrare și introduce o variantă diferită de răspuns decât primul, acesta primește o avertizare să reanalizeze

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat, miercuri, 17 aprilie, la TVR Info, referitor la subiectele de tip grilă de la Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat 2024, că „se va…
Vezi articolul