Bibliotecile publice pot aplica până la 31 ianuarie 2024 pentru runda a doua a programului de digitalizare, prin fonduri PNRR, în valoare de peste 16 milioane de euro. În județele unde nu există un consorțiu, bibliotecile se pot conecta la unele deja existente

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
Bibliotecile publice au termen până pe 31 ianuarie 2024 să aplice în cadrul celui de-al doilea apel pentru digitalizarea bibliotecilor publice lansat de Ministerul Cercetării în octombrie anul trecut. Suma rămasă pentru acest apel este de 16.788.220 euro, potrivit anunțului. Banii fac parte din apelul competitiv aferent Investiției 17 – Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale din cadrul componentei C7 “Transformarea digitală” din PNRR, în valoare totală de 37.000.000 euro. Amintim, în prima rundă au rămas necheltuite 22 de milioane de euro, scria G4Media.ro.

Proiectul de digitalizare a bibliotecilor din mediul rural este finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență, „Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale” din cadrul componentei C7 “Transformarea digitală” din PNRR, cu termen limită de depunere a aplicațiilor până la 31 ianuarie 2024.

Bibliotecile publice care vor să aplice în colaborare cu autoritatea publică locală și nu există un consorțiu la nivelul județului, pot cere sprijin la adresa de email: idei@educab.org și vor primi sprijin pentru a se conecta cu consorții deja existente, scrie România Educab.

Runda a doua a apelului vine după ce în prima rundă au rămas necheltuite 22 de milioane de euro. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, cel care a organizat procedura de alocare a fondurilor, declara că se aștepta să fie depuse 41 de proiecte, pentru fiecare județ.

Prin apelul 2 de proiecte sunt 3 priorități:

1. Renovarea (inclusiv extinderea), precum și echiparea cu calculatoare și echipamente tehnice pentru 60 biblioteci rurale, municipale, județene sau orășenești, ce vor fi transformate în huburi de dezvoltare a competențelor digitale;

2. Schimbarea și modernizarea echipamentelor informatice în 650 de biblioteci;

3. Dezvoltarea competențelor de bază pentru 65.000 de români din comunități defavorizate

Calendarul propus pentru desfășurarea apelului este:

· depunere proiecte: octombrie 2023 – ianuarie 2024

· evaluarea proiectelor: martie 2024

· implementare a investiției: martie 2024 – iulie 2026

Cine poate aplica pentru proiecte

Unitățile Administrativ Teritoriale, Consorții formate din solicitanții menționați mai sus și bibliotecile județene/municipale/orășenești/rurale (din județ) și/sau autoritățile publice locale pentru bibliotecile de pe raza unității administrativ-teritoriale, Municipiul București și/sau Biblioteca Metropolitană București. 

Va fi depus maxim câte un proiect pentru fiecare județ, respectiv un proiect pentru Municipiul București. În total vor fi finanțate 42 de proiecte. Cererea de finanțare se depune conform indicațiilor din anunțul de lansare al apelului, și include toate anexele solicitate prin Ghidul Solicitantului. Perioada pentru depunerea proiectului este de 60 de zile calendaristice de la lansarea apelului.

Sunt prevăzute investiții în renovarea și echiparea a 5 sedii centrale de biblioteci județene și 100 de biblioteci rurale, municipale sau orășenești, ce vor fi transformate în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale, iar 1030 de biblioteci vor fi modernizate și echipate. 100.000 de români vor beneficia de cursuri pentru dezvoltarea competențelor de bază, cum ar fi alfabetizarea digitală, comunicarea, educația în domeniul mass-mediei, crearea de conținut digital, securitatea digitală și educația antreprenorială digitală. 

Fiecare proiect poate solicita finanțare pentru următoarele obiective specifice individuale (ultimele 2 fiind obligatorii de realizat pentru fiecare proiect, exceptând proiectul depus de către Municipiul București):

1. Renovare sediu central de bibliotecă județeană și echipare cu calculatoare și echipamente tehnice, pentru a fi transformată în hub de dezvoltare a competențelor digitale (vor fi maxim 5 proiecte finanțate);

2. Renovare pentru minim 3 biblioteci rurale, municipale sau orășenești și echipare cu calculatoare și echipamente tehnice, pentru a fi transformate în hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale

3. Achiziție/modernizare echipamente informatice pentru minim 25 de biblioteci.

Model contract de finanțare
Citește și:

Apel de investiții în valoare de 37 de milioane de euro, prin PNRR, pentru renovarea, echiparea și digitalizarea unor biblioteci de la sate și orașe – ghidul pentru aplicanți, pus în dezbatere publică de ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
Eșec de 22 de milioane de euro al unui program de digitalizare a bibliotecilor din mediul rural prin fonduri PNRR. 41 de proiecte așteptate, doar 14 depuse / Ministerul Digitalizării va organiza un nou apel de proiecte


1 comment
  1. Cine citește? Citește in cafea și în carti bibliotecara să aibă și ea activitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Discipline importante și mai puțin importante? Secretarul de stat Sorin Ion: În realitate, fără să vrem, facem niște ierarhizări. Pe oricine întrebați, Limba română și Matematica au devenit cele mai importante, din motive de adaptare la sistem

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, la emisiunea Educația la putere de la TVR 2, că „în realitate, fără să vrem – și formal, și nonformal…
Vezi articolul

Promisiunile PNL pentru educație, în programul de guvernare 2021-2024: Banii prevăzuți legal pentru educație – peste 4 ani / O nouă lege a educației, reforma carierei didactice, Biblioteca Virtuală și digitalizare

Partidul Național Liberal, de guvernământ, spune că, dacă va rămâne la guvernare după alegerile parlamentare, va revizui cadrul normativ în educație, va reforma cariera didactică și va lua măsuri extinse…
Vezi articolul

Nu va exista o explozie de cazuri Omicron în mod deosebit la copii, după ce revin toți elevii la școală. Sunt doar 2 sau 3 cazuri de copii, depistați cu Omicron, în România – spune secretarul de stat în ministerul Sănătății, Adriana Pistol

Secretarul de stat în ministerul sănătății, Adriana Pistol, a fost întrebată în conferința de presă de la Palatul Victoria, dacă după deschiderea școlilor va exista o explozie a cazurilor Omicron…
Vezi articolul