Bitdefender: De ce ar trebui să îți înveți copiii despre securitatea cibernetică?

[jp_post_view]
Foto: Pexels.com
„Acum mai mult ca niciodată, înțelegem importanța siguranței, atât în mediul online, cât și în lumea reală. Pandemia a forțat milioane de familii din întreaga lume să adopte distanțarea socială și să se bazeze pe dispozitive conectate la internet pentru a comunica cu restul lumii, prietenii și familia”, scriu specialiștii Bitdefender într-un articol cu sfaturi pentru părinți.

Redăm aceste sfaturi pentru că ele sunt educative atât pentru părinți cât și pentru copii:

„Pentru că școlile au fost închise pentru tot restul anului școlar, elevii au fost nevoiți să participe la cursuri online și să comunice în alte moduri cu colegii de clasă. Nu doar părinții au fost nevoiți să se adapteze la noul mediu de lucru de acasă și la noul peisaj al amenințărilor.

Internetul poate oferi o gamă largă de activități distractive și materiale educative pentru copii, însă, deoarece copiii depășesc cunoștințele părinților în materie de tehnologie, profilurile lor digitale pot deveni ușor țintele atacatorilor cibernetici.

Diferențele de vârstă și securitatea cibernetică

Nu ar trebui să existe limite de vârstă pentru învățarea conceptelor de bază ale securității cibernetice. Este simplu să monitorizezi aplicațiile și jocurile pe care cel mic le accesează, însă, atunci când vine vorba de adolescenți, lucrurile devin mai complicate.

Mai mult timp petrecut în fața ecranului poate avea consecințe. Din acest motiv, este important să îți înveți copiii despre profilul lor digital și despre modul în care pot rămâne protejați în timp ce navighează pe internet – și cu cât îi înveți mai din timp, cu atât mai bine.

Statisticile arată că trei din cinci copii folosesc dispozitive conectate la internet acasă și se estimează că cei cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani petrec online aproximativ 45 de ore pe săptămână – cifre care cel mai probabil au crescut ca urmare a respectării recomandării de a rămâne acasă.

Gândește-te de două ori înainte de a posta ceva pe internet

Trăim în era rețelelor de socializare, unde atât adulții, cât și copiii postează în fiecare zi pe internet activitățile lor zilnice, lucrurile care le plac și care nu le plac, opinii, selfie-uri și videoclipuri.

Postarea sau distribuirea de conținut online poate părea o activitate inofensivă în ochii copilului tău. Cu toate acestea, ar trebui să îi explici cum funcționează lumea digitală. Reține, odată ce o fotografie este postată online, va rămâne online pentru totdeauna.  Sfătuiește-ți copiii să fie precauți atunci când distribuie conținut în mediul online și modifică-le setările astfel încât doar prietenii să le poată vizualiza profilul.

„Atenție, străini!”

Popularitatea în mediul online și listele cât mai mari de prieteni sunt ultima tendință, în special în rândul adolescenților. Cu toate acestea, lumea digitală poate asigura și anonimitatea, lucru de care infractorii cibernetici abuzează adesea, dându-se drept persoane de încredere sau prieteni.

Este important să îți înveți copilul cum să identifice semnalele de alarmă în cadrul oricărei interacțiuni cu persoane necunoscute în mediul online. Cu toate că cea mai bună abordare ar fi ignorarea cererilor de mesaje, este destul de ușor să treacă cu vederea acest pas. Sfătuiește-l să fie precaut cu privire la persoanele cu care se împrietenește în mediul online și prezintă-i unele dintre riscurile la care se expune.

Un studiu efectuat de Centrul de securitate și educație cibernetică a arătat că 40% dintre copiii de clasele 4-8 au interacționat cu un străin în mediul online. Cu atât mai îngrijorător este faptul că 53% și-au dat numărul de telefon, 30% au comunicat prin mesaje și 15% au încercat să se întâlnească cu persoana necunoscută.

Abuzurile cibernetice

Abuzurile cibernetice pot avea efecte psihologice grave asupra unui copil. Cele mai frecvente tactici includ postarea de comentarii răutăcioase, răspândirea de zvonuri, amenințările și chiar asumarea identității unei alte persoane folosind un cont fals pentru pătarea reputației online.

Agresorii de pe rețelele de socializare creează haos, iar copilul tău ar trebui să se simtă suficient de confortabil pentru a vorbi cu tine despre orice persoană care l-ar putea agresa în mediul online. Ajută-ți copilul să aibă o abordare vigilentă și denunță imediat agresorii pe platformele online sau la autoritățile locale.

Expunerea excesivă în mediul online și furturile cibernetice

Conturile online nu sunt singurul lucru cu care copilul tău trebuie să fie precaut. Conform unui raport al TransUnion, aproximativ 20% dintre copiii cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani dețin un card de credit. Dacă te asiguri că fac cumpărături responsabil, doar de pe site-uri de încredere, îi poți salva de la a deveni victimele unui furt de identitate sau ale unei fraude.

Sfătuiește adolescenții să nu salveze datele cardului bancar atunci când fac cumpărături online sau când fac achiziții in-game. Dacă, din întâmplare, copilul tău adolescent are acces la codul său numeric personal, sfătuiește-l să nu divulge NICIODATĂ informațiile sale cu caracter personal în mediul online.

Furtul identității copiilor nu este o glumă. Conform unui studiu efectuat de Javelin Research în 2017, identitățile a mai mult de 1 milion de copii au fost furate, iar 66% dintre victime aveau mai puțin de 8 ani. Identitățile copiilor sunt mai atrăgătoare pentru infractorii cibernetici. De ce? Deoarece acestea pot permite infractorilor să deschidă noi linii de credit care ar putea trece nedetectate ani de zile. Când copilul tău va crește și va dori să solicite un împrumut pentru taxa de școlarizare sau să închirieze un apartament, nu va putea face acest lucru din cauza deteriorării bonității.

Securizarea conturilor online

Majoritatea adolescenților au deja un cont de e-mail și nu a fost nevoie de îndrumarea părinților la crearea acestuia. Pentru că ar trebui să fii conștient de pericolele e-mail-urilor de phishing și de cât de importantă este protejarea informațiilor cu caracter personal, încurajează-ți copilul să nu acceseze link-uri suspecte și să nu deschidă atașamente primite de la adrese de e-mail necunoscute.

Astfel, nu protejezi doar informațiile cu caracter personal ale deținătorului contului, ci te asiguri și că dispozitivele pe care le-ar putea folosi și alți membri ai familiei nu sunt afectate de acțiuni periculoase.

Protejarea conturilor online cu parole sigure este foarte importantă. Majoritatea copiilor joacă jocuri online și își creează conturi care le permit să interacționeze cu alți jucători”.

Citește articolul integral pe Bitdefender.ro

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Suntem în situația în care titularizarea și calendarul de mobilitate 2025 nu mai au nicio valoare, spune profesorul Marius Lobază: Ministerul vine să arunce la gunoi toate emoțiile oamenilor, tot ce au muncit, tot ce au făcut

Marius Lobază, profesor la Colegiul Naţional Bănăţean Timişoara, a declarat că suntem în situația în care titularizarea și calendarul de mobilitate 2025 nu mai au „nicio valoare”. Acesta a spus că…
Vezi articolul

Premierul Ciolacu anunță că finanțează „Săptămâna verde” cu echivalentul a 5 covrigi și jumătate per elev: „Decidem azi ca programul școlar Săptămâna verde să fie finanțat, așa cum este firesc, din Fondul de Mediu. Alocăm acestui proiect un buget de 100 de milioane de lei”

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat la începutul ședinței de guvern de astăzi, 4 aprilie 2024, că va aproba hotărârea de guvern care alocă suma de 100 de milioane de lei…
Vezi articolul

Ministrul Educației se dezice de faptul că propunerea unei vacanțe în februarie ar fi venit de la operatorii de turism: Este Ministerul Educației și nu este ministerul operatorilor pe cablu

Sorin Cîmpeanu a declarat aseară, într-o intervenție telefonică la Aleph News, că el reprezintă Ministerul Educației, nu ministerul operatorilor de cablu, când i-a fost reamintit că Asociația Transportatorilor pe Cablu…
Vezi articolul

VIDEO 126.000 de angajați din educație, în special din grădinițe și cei care au contact direct cu elevii, vor avea prioritate să se vaccineze înainte de 8 februarie, anunță ministrul Educației / Vor fi organizate webinarii cu răspunsuri pentru profesorii nehotărâți

Un grup de 126.000 de angajați din sistemul de învățământ, în special cei din grădinițe, unde copiii nu poartă mască, dar și cei care lucrează direct cu elevii vor avea…
Vezi articolul