Blob-ul, un organism unicelular, va fi obiectul unor experimente științifice pe Stația Spațială Internațională

120 de vizualizări
Pământul și Stația Spațială Internațională / Foto: NASA
Blob-ul, un organism compus dintr-o singură celulă și mai multe nuclee va fi trimis marți pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) pentru a face obiectul unei experienţe educative, coordonate de astronautul francez Thomas Pesquet, informează AFP, citată de Agerpres.

Scopul experimentului este de a studia efectele imponderabilităţii asupra organismului unicelular: „Nimeni nu anticipează acum comportamentul pe care-l va avea în microgravitaţie: în care dintre sensuri se va deplasa, va folosi a treia dimensiune luând-o în sus sau în diagonală?”, se întreabă Pierre Ferrand, profesor de ştiinţe ale vieţi pe Terra, detaşat la CNES, unul dintre iniţiatorii proiectului. 

Mai multe unităţile de învăţământ au răspuns acestui proiect. Mii de specimene de blob, decupate din aceeaşi suşă (LU352) ca şi semenii lor spaţiali, vor fi distribuite unui număr de 4.500 de şcoli, colegii şi licee din Franţa. La sfârşitul lui august, început de septembrie, cadrele didactice vor primi un kit care conţine între 3 şi 5 scleroţi pregătiţi de echipa coordonată de Audrey Dussutour, împreună cu un material instructiv pentru realizarea experimentului. 

În timp ce Thomas Pesquet va hidrata blob-ii în spațiu, elevii vor face același lucru în sălile de clasă. Vor demara apoi sesiuni de fotografiere pentru a putea compara comportamentul cu cel al specimenelor aflate în imponderabilitate. 

Organismul, denumit în latină „Physarum polycephalum” este asemănător unei mase spongioase de culoare galbenă, nu are cavitate bucală, picioare sau creier, însă cu toate acestea, se hrăneşte, se dezvoltă, se deplasează (foarte lent) şi posedă capacităţi uimitoare de învăţare, după cum precizează sursa citată. Acesta poate intra într-o stare de hibernare (rămânând în continuare în viaţă) prin deshidratare: în această fază, denumită „sclerot”, mai multe specimene de blob vor fi trimise în spaţiu, la borul unui modul de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale. 

Blob-ul a apărut pe Terra în urmă cu peste 500 de milioane de ani, înaintea animalelor. A fost mult timp considerat o ciupercă, înainte de a fi scos din acest regn pentru a fi inclus, în anii 1990, grupului amiboizi, din care face parte şi amiba.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Când elevului i se dă o notă proastă, mai mult se demotivează și mai mult se adâncește în rana mentalității că nu poate și că nu e bun, spune profesorul Flavian Georgescu: Trebuie să știm că elevii au nevoie de reușite mici și dese

Profesorul Flavian Georgescu a declarat, referitor la cum poate fi crescută încrederea elevilor, că ei „au nevoie de reușite mici și dese”. „Dacă acum 30 de ani, unui elev i…
Vezi articolul
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I

Concediile profesorilor pot fi planificate de școli, pentru anul școlar 2025-2026, după ce aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată. Directorii cu vechimea în muncă între 5 și 15 ani au concediul de odihnă de 25 de zile lucrătoare, cu o zi în plus față de anul trecut

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document ajuns în școli. În document se arată că planificarea concediilor de odihnă pentru personalul didactic…
Vezi articolul