Bonurile de 200 de euro pentru calculatoare vor fi colorate în roşu, în anul electoral 2019. Ajutoarele vor fi primite de elevii din familii cu venituri mici

[jp_post_view]
Culoarea bonului valoric de 200 de euro pentru achiziţia de calculatoare destinate elevilor care provin din familii cu venituri reduse va fi anul acesta roşu. Asta prevede proiectul de Hotărâre a Guvernului pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei. Anul 2019 este an electoral, pe 26 mai au loc alegerile europarlamentare, iar în luna decembrie alegeri prezidenţiale. Coincidenţă sau nu, dintre toate însemnele oficiale ale partidelor parlamentare, singurul care are culoarea roşu şi fondul folosit în comunicarea publică tot roşu este Partidul Social Democrat, aflat la guvernare.

„Programul de acordare a unui ajutor financiar intitulat ,,EURO 200”, continuă și în anul 2019”, anunţă Ministerul Educaţiei. Instituţia a pus în dezbatere un proiect de HG pentru a modifica anumite aspecte din legislaţia pentru aceste bonuri. „Calendarul pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare nu a mai fost actualizat din 2010„, se arată în nota de fundamentare, unde este precizat faptul că „modelul bonului valoric pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare a fost aprobat potrivit Anexei nr. 3 la HG nr. 1294/2004. În anul 2018 culoarea bonului valoric a fost violet. „În anul 2019 se impune modificarea modelului bonului valoric pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare, astfel încât bonurile valorice emise în anul 2018 și anulate să nu fie folosite în anul curent. Din motive de siguranță, în fiecare an, acest model se modifică, în sensul schimbării culorii și seriei. Drept urmare, în anul 2019, pentru securizare, culoarea fundalului bonului valoric va fi roşu,” se arată în document.

Culoarea roşu apare pe bonurile valorice exact în anul în care România va avea două rânduri de alegeri: europarlamentare şi prezidenţiale. Potrivit datelor oficiale, partidul de guvernământ este singurul care are roşu drept culoare dominantă în însemnele sale.

În anul 2018 au fost, potrivit datelor oficiale,  2.771 de beneficiari, dintre care 3 au fost studenţi şi restul elevi. Noul calendar de desfăşurtare, propus acum, este următorul:

Stabilirea și numirea Comisiei centrale, a comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ – 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri

  • Depunerea cererilor până la 19 aprilie
  • Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ împreună cu comisiile de anchetă socială 22 aprilie – 13 mai
  • Centralizarea cererilor la Comisia centrală, prin intermediul portalului dedicat 14 – 24 mai
  • Afișarea pe portalul Ministerului Educației Naționale a listei de cereri eligibile 31 mai
  • Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor 5 iunie
  • Depunerea contestațiilor 6 iunie
  • Rezolvarea contestațiilor 6 – 20 iunie
  • Afișarea rezultatului contestațiilor pe portalul dedicat și în fiecare unitate de învățământ 21 iunie
  • Afișarea pe portalul Ministerului Educației Naționale a listei beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru
    4 iulie
  • Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației Naționale 5 – 19 iulie
  • Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari 22 iulie – 9 august
    Achiziționarea de calculatoare 24 iulie – 10 octombrie
  • Depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți
    25 iulie – 15 octombrie
  • Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi şi de pe procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia judeţeană, respectiv la comisiile din instituţiile de
    învăţământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat 25 iulie – 31 octombrie
  • Decontarea către operatorii economici 30 iulie – 20 noiembrie

Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare prevede că pot cere aceste bonuri doar elevii care provin din familii în care venitul brut lunar pe membru de familie este de maximum 250 de lei. 

Pot aplica elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare.

Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naționale pentru derularea „Euro 200”, în anul 2018, a fost de 12.328.000 lei, pentru un număr estimat de 13.514 de beneficiari (elevi şi studenţi).

Reamintim că programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

În cei 14 ani de aplicare a programului „Euro 200”, au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere peste 297.000 de elevi şi studenţi


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Miclea, avertisment cu privire la securizarea datelor sensibile ale tuturor elevilor din România: Este neclar cine gestionează portofoliul personal educațional al elevului, menținut în proiectul legii educației, dar care va avea și formă electronică. Dacă nu sunt securizate aceste date, cariera oricui poate fi distrusă uitându-te la portofoliu

Toți copiii din România vor avea începând de anul viitor, obligatoriu, o evaluare de profil extrem de minuțios întocmită, începând de la grădiniță și care va fi menținută „activ” și…
Vezi articolul
cel mai bun profesor din lume

VIDEO Câștigătorul premiului pentru cel mai bun profesor din lume a împărțit milionul de euro cu ceilalți finaliști din competiție. „Este important să simtă că societatea înțelege valoarea muncii lor și nu cred că există cel mai bun, suntem la fel”

Un profesor de la o școală dintr-un sat din India, lăudat pentru îmbunătățirea educației din comunitate, a câștigat premiul Global Teacher din acest an în valoare de un milion de…
Vezi articolul

PROIECT Profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori vor avea norma didactică de predare 26 de ore pe săptămână, din anul școlar 2025-2026. Creșterea este cu 2 ore pentru aceștia

Din anul școlar 2025-2026, profesorii de instruire practică şi maiştrii-instructori vor avea norma didactică de predare 26 de ore pe săptămână, potrivit unui proiect de lege. Proiectul urmărește să modifice Legea învățământului…
Vezi articolul

Platformă online de pregătire pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională, lansată de Consiliul elevilor / „N-avem platformă de e-learning, așa cum prevede legea? Nu-i nimic, o creăm noi!”

Consiliul Național al Elevilor a anunțat, vineri, lansarea unei noi platforme de e-learning, „Vreau la examen„, realizată pentru pregătirea elevilor care susțin Bacalaureatul și Evaluarea Națională. Organizația arată într-un comunicat…
Vezi articolul