Booker Prize lansează un nou premiu pentru literatură de ficțiune pentru copii – aplicațiile se depun din primăvara anului viitor, iar valoarea lui e de 50.000 de lire sterline / Juriul va fi format și din adolescenți

175 de vizualizări
Organizatorii Premiului Booker au anunțat lansarea unei noi competiții literare dedicate ficțiunii pentru copii – Children’s Booker Prize. Premiul va debuta oficial în 2026, iar prima distincție va fi acordată în 2027, având scopul de a celebra cele mai bune lucrări contemporane destinate copiilor cu vârste între 8 și 12 ani, potrivit BBC.

Scriitorul britanic Frank Cottrell-Boyce, actualul Laureat al Copiilor din Regatul Unit și autorul romanului de succes Millions (2004), va fi președintele inaugural al juriului pentru ediția din 2027. „Sunt absolut încântat de vestea că voi prezida juriul, a declarat acesta.

Juriul va fi alcătuit din trei adulți care vor selecta o listă scurtă de opt cărți, urmând ca trei copii să se alăture procesului final de jurizare pentru a alege cartea câștigătoare.

Potrivit Gaby Wood, director executiv al Fundației Booker Prize, noul premiu este „cea mai ambițioasă inițiativă din ultimii 20 de ani” și are ca scop „să inspire noi generații de cititori și să celebreze viitoarele clasice ale literaturii pentru copii”.

Organizatorii au anunțat că cel puțin 30.000 de exemplare ale cărților nominalizate și câștigătoare vor fi oferite gratuit copiilor.

Potrivit sursei, autorii de pe lista scurtă vor primi câte 2.500 de lire sterline, iar câștigătorul marelui premiu va fi recompensat cu 50.000 de lire sterline.

Premiul va fi deschis autorilor din întreaga lume, pentru cărți scrise în limba engleză sau traduse în engleză, publicate în Regatul Unit sau Irlanda între 1 noiembrie 2025 și 31 octombrie 2026.

Scriitoare celebre precum Dame Jacqueline Wilson și Anne Fine au apreciat anunțul, Wilson numind inițiativa „o idee minunată”, iar Fine afirmând că „atunci când vine vorba de premii literare, cu cât mai multe, cu atât mai bine – mai ales pentru literatura pentru copii, adesea nedrept de neglijată”.

Lansarea acestui premiu vine într-un moment în care, potrivit National Literacy Trust, interesul copiilor pentru lectura de plăcere se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani. În acest context, organizația a anunțat inițiativa „Anul Național al Lecturii 2026”, menită să revigoreze obiceiurile de citit în rândul tinerilor.

Premiul Booker, fondat în 1969, este una dintre cele mai importante distincții literare din lume. El este acordat de Fundația Booker Prize și recompensează anual cel mai bun roman scris în limba engleză și publicat în Regatul Unit sau Irlanda. Câștigarea acestui premiu aduce nu doar recunoaștere internațională, ci și o creștere semnificativă a vânzărilor pentru autorul laureat.

Sursă: YouTube


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ministrul Sorin Cîmpeanu, despre trecerea școlilor în online: Resping categoric acea fugă de răspundere manifestată de unii directori / O decizie centralizată nu poate fi luată tocmai din cauza condițiilor diferite între cele 17.632 de școli

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a susținut o conferință de presă luni, în urma întâlnirii pe care a avut-o cu inspectoratele școlare județene. El a explicat că, în momentul de față,…
Vezi articolul

Guvernul amână până în 2025 prevederea legală prin care cadrele didactice și de cercetare din universități primesc două salarii în momentul pensionării – proiect de ordonanță

O prevedere din Legea învățământului superior, potrivit căreia profesorii și cercetătorii din universități urmau să primească două salarii în momentul pensionării, va fi aplicată din anul universitar 2025-2026, așa cum…
Vezi articolul
Bursele elevilor

OFICIAL Situațiile excepționale pentru care școlile pot solicita suplimentarea sau diminuarea numărului de elevi dintr-o clasă / Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu

Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu,…
Vezi articolul