BREAKING Carașol, fostul șef Transelectrica acuzat că și-a falsificat diploma de licență, a fost reținut de procurori

699 de vizualizări
Marius Carasol / Foto: Facebook/Transelectrica
Marius Dănuț Carașol, fostul șef al Transelectrica acuzat că și-a falsificat diploma de licență, a fost reținut de procurori, marți, și va fi prezentat instanței pentru mandat de arestare preventivă. Este cel mai mare scandal al studiilor de pe piața energetică românească, adus la lumină după o investigație Edupedu.ro.

Anchetatorii au făcut în cursul zilei de marți percheziții la Carașol, prejudiciul estimat de procurori prin falsificarea diplomei de licență fiind de 460 de mii de lei.

Procurorii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals, constând în modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naționale de interes strategic, prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau, nereal, studii superioare necesare ocupării funcției în cauză.

Amintim că Marius Dănuț Carașol a fost revocat în septembrie atât din funcția de președinte al companiei Transelectrica, cât și din poziția de membru al directoratului Transelectrica, de către Consiliul de Supraveghere al companiei.

Forul de conducere s-a reunit în ședință după ce Edupedu.ro a dezvăluit că Marius Dănuț Carașol și-a falsificat CV-ul, spunând că a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Politehnica București. Universitatea a răspuns însă, pentru Edupedu.ro, că directorul Transelectrica “a fost student al UPB, dar nu a finalizat studiile”.

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Politehnica București, Mihnea Costoiu, după incendiile din campusul Regie: Nu putem lucra la instalațiile electrice cu studenți în cămine, care sunt cazați și vara / Student: Facem mâncare în cameră pentru că nu avem bucătărie pe hol – VIDEO

Lucrările de întreținere și de schimbare a rețelei electrice din căminele studențești ale Universității Politehnica București (UPB) nu pot fi făcute nici pe timpul verii, când este vacanță, spune rectorul…
Vezi articolul

Cîmpeanu va demite șefii de inspectorate care nu le plătesc elevilor naveta și bursele: „Am anunțat deja cu părere de rău că acest lucru va fi considerat o gravă deficiență managerială și va fi plătit de către fiecare șef de instituție”

Sorin Cîmpeanu a anunțat că șefii inspectoratelor școlare care nu le plătesc elevilor naveta și bursele vor fi demiși. „Am anunțat deja cu părere de rău că acest lucru va…
Vezi articolul

Ministerul Educației „nu este interesat să vadă ce face un anumit copil, ci să vadă imaginea de ansamblu” la testările standardizate de săptămâna viitoare, spune secretarul de stat Sorin Ion / Fiecare copil va primi un cod de participare la test de la școală

Ministerul Educației „nu este interesat să vadă ce face un anumit copil, ci să vadă imaginea de ansamblu” la testările standardizate care vor fi organizate săptămâna viitoare în 329 de…
Vezi articolul