BREAKING Cifra de școlarizare propusă pentru anul viitor la clasa a IX-a de liceu e aceeași ca cea propusă anul trecut de Ecaterina Andronescu și la care Monica Anisie a reacționat virulent

[jp_post_view]
Colaj foto: gov.ro
Numărul locurilor pentru clasa a IX-a de liceu în anul școlar viitor, 2020-2021, va fi același cu cel din anul școlar actual, 2019-2020, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern privind cifra de școlarizare pentru învățământul preuniverstar publicat în dezbatere publică. Este vorba despre 134.600 de locuri. Când a fost propusă această cifră anul trecut de către fostul ministru Ecaterina Andronescu (care a redus cu 30.600 de locuri cifra de școlarizare pentru clasa a IX-a de liceu, față de anul 2018), actualul ministru a reacționat vehement, spunând că o asemenea cifră de școlarizare înseamnă că „elevi cu media sub 7,84 vor merge la școala profesională”.

La o simplă comparație între cele două documente, se poate vedea că cifrele de școlarizare din anul în curs și cele propuse pentru anul școlar viitor sunt identice, cu excepția celor pentru învățământ militar și de poliție.

 

Reamintim că anul trecut cifra de școlarizare a fost tăiată de la 165.000 în anul școlar 2018-2019, la 134.600 pentru anul școlar 2019-2020, lucru semnalat de Edupedu.ro. Pentru anul școlar viitor, alocarea este tot de 134.600 de locuri.

 

În clasa a VIII-a sunt înscriși în acest an circa 182.000 de elevi, potrivit centralizării făcute de ministerul Educației anul trecut pentru elevii de clasa a VII-a, care acum au ajuns în clasa a VIII-a.

În explicația dată de fostul ministru, Ecaterina Andronescu, după adoptarea în Guvern a „tăierii” cu peste 30.000 de locuri a cifrei de școlarizare pentru clasa a IX-a de liceu, aceasta susținea că de fapt ar fi redus locurile care oricum erau goale, nu se ocupau, și erau prevăzute doar artificial în schema de școlarizare.

Ce spunea pe 22 mai 2019 Monica Anisie

La acea vreme, Monica Anisie era coordonator al comisiei de educație pentru învățământ preuniversitar din PNL.

Elevi cu media sub 7,84 vor merge la școala profesională. Aceasta este concluzia analizei pe care am realizat-o, pornind de la procentul de 47% alocat învățământului profesional din Municipiul București pe baza rezultatelor obținute în anul școlar anterior“, avertiza Monica Anisie.

Aceasta a mai precizat, pentru Edupedu.ro, că “anul trecut (n.r. 2018) ultima medie de intrare la liceu în București a fost 2,03, procentul elevilor care au intrat la liceu cu medii sub 5 fiind unul mic, aproximativ 6%”. “Elevii, în momentul acesta, nu au nicio informație referitoare la locurile la liceu pe care vor candida în aproximativ o lună, singurul reper fiind locurile din anul anterior. Estimăm că, pe de o parte, rata abandonului va crește foarte mult, pe de altă parte elevii cu posibilități se vor îndrepta către școli private“.

Monica Anisie a adresat public la vremea respectivă următoarele întrebări ministrului de atunci Ecaterina Andronescu “și reprezentanților PSD care girează jocul acesta cu viitorul copiilor noștri” :

  • 1. De ce se amână nejustificat transmiterea planului de școlarizare cu încălcarea legislației?
  • 2. Sunteți conștienți de traumele emoționale la care îi supuneți pe absolvenții clasei a VIII-a?
  • 3. Aveți realizat un studiu care să stea la baza fundamentarii alocării in acest mod a cifrei de școlarizare
  • 4. Există și o strategie de dezvoltare sustenabilă a învățământului profesional și niște instrumente care să o susțină, altele decât pixul dumneavoastră?”

Cifra de școlarizare propusă pentru anul viitor pentru locurile de clasa a IX-a de la liceu nu este explicată în nota de fundamentare a proiectului pus în dezbatere publică, la fel cum nici tăierea de anul trecut nu fusese explicată.

În anul școlar 2020-2021 liceele care nu au avut niciun promovat la sesiunea din vară a Bacalaureatului de anul trecut nu mai pot înființa clasa a noua, deci nu mai primesc cifră de școlarizare pentru această clasă, potrivit Ordinului de Ministru 5.090 din 30 august 2019, semnat de Daniel Breaz. Vezi aici LISTA liceelor care nu au avut niciun elev promovat la Bacalaureat 2019, sesiunea iulie.

Ce prevede metodologia pentru fundamentarea cifrei de școlarizare:

„Art. 9 (1) Propunerile privind cifra de şcolarizare pentru clasa a IX-a cu frecvenţă zi învăţământ liceal, pe nivelul/filiera/profilul/specializarea/calificarea profesională/programul de studii, pentru care s-a obţinut prin ordin de ministru autorizarea de funcţionare provizorie/ acreditarea, se vor face numai de către unităţile de învăţământ în care, în sesiunea iunie-iulie 2019 a examenului de bacalaureat, nu s-a înregistrat procent de promovabilitate de 0% sau în care acest examen a fost promovat de cel puţin un absolvent.”

FOTO: School photo created by freepik – www.freepik.com


1 comment
  1. Deci pana la urma nu schimbați nimic, doar va faceți ca faceți. Ați promis ca reduceți orele, acum veniți și spuneți ca anul școlar viitor se merge la fel, ca nu va lăsa sindicatele. V am dat votul meu, dar nu faceți, va faceți ca faceți. Conduci sau nu conduci, iar voi nu o faceti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Reducerea birocrației din școli

Olimpiade școlare 2022. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale, precum cele de Astronomie și astrofizică, Științele Pământului, Religie și Limba rusă, au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE

Au fost publicate regulamentele specifice pentru olimpiadele școlare naționale din anul școlar 2021-2022, de către Ministerul Educației, pe edu.ro. Acestea cuprind informații despre probele de concurs, participarea elevilor, calificarea acestora,…
Vezi articolul
Noile programe pentru Definitivat 2021

Olimpiade școlare 2022. Regulamente actualizate pentru olimpiadele și concursurile naționale, precum “Ovidianum” de limba latină și Olimpiada de Informatică aplicată AcadNet, publicate de Ministerul Educației

Au fost publicate regulamentele specifice pentru olimpiadele școlare naționale din anul școlar 2021-2022, de către Ministerul Educației, pe edu.ro. Acestea cuprind informații despre probele de concurs, participarea elevilor, calificarea acestora,…
Vezi articolul

Dreptul la educație nu reprezintă o competiție. La sfârșitul anului școlar nu există învinși și învingători, spune învățătoarea de la Școala Gimnazială Ion Creangă din Bacău, care a inițiat o petiție prin care să se renunțe la tradiția premierii elevilor în festivități publice

Unii copii trăiesc o trauma emoțională și ce le transmitem? Că nu pot fi toți de 10. Le spunem de fapt că nu sunt buni, nu sunt valoroși, că munca…
Vezi articolul

Metodologia care propune „rotirea elevilor în bănci” cel puțin o dată pe modul, pentru prevenirea şi combaterea segregării şcolare, a fost publicată în Monitorul Oficial / Elevii din grupurilor vulnerabile nu vor fi așezați în ultimele două bănci

Metodologia pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea şi combaterea segregării şcolare în învăţământul preuniversitar a fost publicată în Monitorul Oficial. Printre măsurile recomandate este și rotirea periodică a elevilor în bănci,…
Vezi articolul