BREAKING Elevii din 91 de școli din București, în care vor fi secții de votare, vor avea orarul modificat luni / Nicio școală nu va fi închisă în întregime

[jp_post_view]
Foto: © Valerii Honcharuk | Dreamstime.com
Elevii din 91 de unităţi de învăţământ din Bucureşti în care vor fi amenajate secţii de votare vor avea orarul modificat luni, iar anumite clase nu vor face cursuri cu prezență fizică. Nicio școală nu va fi închisă în întregime după alegerile prezidenţiale care vor avea loc duminică, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Elena Ştefan.

Nicio școală nu va fi închisă în întregime luni, 25 noiembrie, după alegeri, potrivit sursei menționate, însă pentru anumite clase va fi declarată ora de începere a cursurilor, va fi modificată durata orelor sau a pauzelor, iar unii elevi vor face școală online.

„Avem modificări de program, cele mai multe pentru ziua de luni şi suspendări parţiale. Nu avem nicio suspendare la nivelul întregii unităţi”, a precizat Elena Ştefan.

  • Edupedu a solicitat lista celor 91 de școli care vor avea luni orarul modificat. Vom publica lista imediat ce ne va fi trimisă de ISMB.

Potrivit unei centralizări, în Sectorul 1 sunt amenajate secţii de votare în 43 de unităţi de învăţământ preuniversitar.

Luni, şapte unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei sau pauzei, iar alte şapte îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe sau formaţiuni de studiu.

În Sectorul 2 sunt amenajate secţii de votare în 53 de unităţi de învăţământ preuniversitar.

Patru unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni prin decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei sau pauzei.

În Sectorul 3 sunt amenajate secţii de votare în 37 de unităţi de învăţământ preuniversitar:

* 15 unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar în zilele de vineri şi luni, prin decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei, pauzei;

* 13 unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni – va fi decalată ora de începere a cursurilor, modificată durata orei, pauzei;

* patru unităţi de învăţământ îşi vor suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe sau formaţiuni de studiu, luni;

* o unitate de învăţământ îşi va modifica programul şcolar vineri – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei, iar luni îşi va suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe sau formaţiuni de studiu;

* o unitate de învăţământ îşi va modifica programul şcolar vineri – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei, iar luni îşi va modifica programul şcolar – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei şi va suspenda cursurile cu prezenţă fizică la nivelul unor grupe sau formaţiuni de studiu;

În Sectorul 4 sunt amenajate secţii de votare în 34 de unităţi de învăţământ preuniversitar – 12 îşi vor modifica programul şcolar luni – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei.

În Sectorul 5 sunt amenajate secţii de votare în 17 de unităţi de învăţământ preuniversitar:

* două unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar vineri – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei;

* şapte unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar în zilele de vineri şi luni – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei;

* opt unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei.

În Sectorul 6 sunt amenajate secţii de votare în 41 de unităţi de învăţământ preuniversitar:

* două unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar vineri – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei;

* cinci unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar în zilele de vineri şi luni – decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei;

* opt unităţi de învăţământ îşi vor modifica programul şcolar luni decalarea orei de începere a cursurilor, modificarea duratei orei/pauzei.

Știre în curs de actualizare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Bogdan Cristescu: Este foarte important să dăm valoare notelor. Dacă facem o comparare între mediile la Evaluarea Națională și mediile la nivelul claselor V-VIII, vedem o diferență foarte mare

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, la Euronews România, că este foarte important să dăm valoare notelor, dar trebuie să avem standarde de evaluare pentru acest…
Vezi articolul

Profesorii și elevii din România sunt invitați să se înscrie online la provocarea mondială de programare creativă BEBRAS International Challenge organizată de ECDL/ICDL în România / Profesorii se pot înscrie până pe până pe 1 octombrie, iar elevii în perioada 09-15 octombrie (P)

Cel mai mare eveniment global de programare creativă BEBRAS International Challenge este organizat anual de ECDL/ICDL în România. BEBRAS îşi propune să introducă elevii de toate vârstele în domeniul gândirii computaţionale şi…
Vezi articolul

Școala în campania electorală: Inspectoratul Școlar Gorj, condus de reprezentanți PSD-PNL, inclusiv o candidată la parlamentare, face plângere împotriva unui candidat USR pentru că a filmat într-o sală de clasă / Politicianul acuza, într-o clasă goală, condițiile de studiu ale elevilor sub conducerea politică a ISJ

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a anunțat că va depune o plângere la poliție împotriva unui deputat, Radu Miruță, candidat în alegerile parlamentare, după ce acesta a filmat un clip într-o…
Vezi articolul

E necesar ca din toamnă să începem anul școlar altfel, anunță ministrul Educației. Anisie: „Toți copiii să poată să vizioneze nu numai lecția predată de profesorul lor la școală, ci și aceeași lecție predată de alt profesor”

E necesar ca din toamnă să începem anul școlar altfel, anunță ministrul Educației, Monica Anisie la Realiatea Plus. Aceasta a spus că a activat articolul din Legea Educației care prevede…
Vezi articolul