BREAKING Greva generală continuă cu 86,93% dintre angajații din Învățământ care au declanșat protestul colectiv de muncă, anunță sindicatele, care acuză Ministerul Educație de confuzie produsă în rândul profesorilor prin datele publicate despre greviști / Reprezentanții profesorilor solicită Guvernului reluarea urgentă a negocierilor

7.108 vizualizări
Mii de profesori protestează în Piața Victoriei / Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Greva continuă: 86,93% dintre greviști continuă protestul, transmit cele două federații sindicale din Învățământ, după ce ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat azi mai multe procente conform cărora rata participanților la grevă ar fi ajuns aproape de limita la care o grevă poate fi declarată ilegală, anunțând explicit acest lucru.

Sindicatele anunță astfel că raportarea se face la numărul de 154.155 de semnatari ai referendumului care a declanșat conflictul de muncă pe 22 mai, nu la totalul angajaților din Educație, conform Legii 367/2022 privind dialogul social.

Comunicatul integral al sindicatelor: „Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în urma centralizării făcute de sindicatele afiliate, în conformitate cu dispozițiile Legii 367/2022 privind dialogul social, a reieșit că astăzi 6 iunie 2023, au fost în grevă 134.007 de membri de sindicat, ceea ce reprezintă 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei.  

Menționăm că procentele avansate astăzi de Ministerul Educației au fost raportate la totalul salariaților din învățământ, provocând confuzie în rândul membrilor de sindicat aflați în grevă. 

Solicităm Guvernului reluarea urgentă a negocierilor în interesul sistemului de învățământ”.

Reacția sindicatelor vine după ce Ligia Deca a ieșit marți într-o conferință de presă la care jurnaliștii acreditați la Ministerul Educației nu au fost invitați, sau măcar anunțați că ar avea loc, și a prezentat situația celor care au ieșit din grevă “ca urmare a măsurilor luate de Guvernul României”, după cum a spus Deca.

Era vorba despre 15.000 de persoane care „au renunţat la grevă” dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice, conform datelor prezentate.

Într-o analiză Edupedu.ro a scris despre cum Ligia Deca face o piruetă și începe să-i numere public pe profesorii și angajații care ies din grevă, deși chiar ea spunea, în conferința de presă de vineri, 2 iunie, că nu este treaba Ministerului Educației să comunice date despre participarea sau neparticiparea la greva generală, ci a federațiilor sindicale. Gestul său are mai multe implicații și explicații politice, detaliate în analiză.

Tot în conferința ad-hoc de marți, Deca a deviat un răspuns clar asupra negocierilor dintre Guvern și sindicate, răspuns cerut acum în comunicatul federațiilor reprezentantive, de la Guvern. Ministra spunea: „cred că există toată disponibilitatea Guvernului de a continua discuțiile, la Ministerul Muncii pe legea salarizării, la Ministerul Educației pe contractul colectiv de muncă”, doar că negocierile nu s-au dus niciodată până acum la aceste două ministere, revendicările fiind adresate direct Guvernului și Președinției.


9 comments
  1. Doamne, cata ura! Sper ca nu sunteti dascal. Daca acestor copii li se vor taia aripile sa nu va asteptati ca parintii lor sa uite si sa ierte. Vor rasari cazurile de meditatii nefiscalizate precum ciupercile dupa ploaie. Si nu numai.

  2. Joi, 8 iunie 2023, la Cluj, părinții vor ieși în stradă pentru susținerea profesorilor. ❤️👍🤗

      1. Cei care au copii in ani terminali trebuie sa iasa la un protest separat de cel al angajatiilor din Educatie.
        Cum vor sa-i auda guvernantii si profesorii?

      2. Cei care au copii în ani terminali, să-i tragă pe guvernanți de mânecă. Sau doresc doar să-și vadă ei sacii-n căruță și după asta, nu contează ce se mai întâmplă cu breasla profesorilor? Când îi aud pe acești părinți cum că „să se desfășoare examenele normal și dup-aia să-și reia profesorii protestele”, mă scârbesc pur și simplu. Păi după terminarea sesiunilor de examene, cine- mai bagă în seamă pe profesori? Nici măcar elevii din clasele terminale și părinții lor, nu se mai obosesc nici măcar cu o simplă mulțumire la adresa profesorilor. Îi doare fix în dos pe toți de profesori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Titularizare 2025

Educația este domeniul unde românii doresc cel mai mult ca statul să crească nivelul cheltuielilor / Calitatea profesorilor și eforturile elevilor – percepute drept cei mai importanți factori pentru succesul școlar, într-un sistem „subdezvoltat cronic” – raport

Cei mai mulți români percep că sistemul de educație îi favorizează pe elevii din mediile favorizate, iar problemele de echitate “combinate cu prezența unei legături intense între nivelul de educație…
Vezi articolul

Ministrul Educației ar putea încălca Legea învățământului preuniversitar. Regulamentul pentru portofoliul educațional ar urma să fie gata până pe 31 august 2025, deși legea prevede că portofoliul este obligatoriu pentru copiii care intră în grupa mijlocie și în clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025

Formatul portofoliului educațional și modalitatea de funcționare a acestuia ar urma să fie gata până la data de 31 august 2025, potrivit potrivit ordinului nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024,…
Vezi articolul
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I

Profesorii mai au două săptămâni să înscrie concursuri, festivaluri și alte proiecte în Calendarul Activităților Extrașcolare – CPEE 2025. Model de formular de aplicație – DOCUMENT

Profesorii mai au o săptămână pentru a încărca proiectele educative extrașcolare pentru Calendarul 2025, conform unei adrese a Ministerului Educației trimisă în școli, oferind elevilor din învățământul secundar oportunități noi de…
Vezi articolul