Legea care dădea posibilitatea rectorilor universităților să aibă un număr nelimitat de mandate, declarată neconstituțională de CCR

2.393 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Curtea Constituțională a României a decis, cu unanimitate de voturi, că modificarea Legii Educației, făcută de Senat prin votul unanim al tuturor partidelor, mai puțin a reprezentanților USR, prin care rectorii puteau să aibă un număr nelimitat de mandate, este neconstituțională.

Sesizarea fusese făcută de Președintele Iohannis pe 16 noiembrie 2020. „Actul normativ elimină dispoziţia potrivit căreia mandatele rectorilor erau limitate la două mandate succesive, acestea putând fi astfel reînnoite fără nicio limită”, a scris acesta în sesizare.

CCR scrie într-un comunicat că „A admis sesizarea de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.79/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, întrucât încalcă principiul bicameralismului”.

Pe 20 octombrie Senatul a aprobat, în calitate de for decisiv, un amendament la Legea Educației propus de deputatul PSD Tit-Liviu Brăiloiu la un proiect de lege cu modificări în domeniul învățământul militar. Amendamentul prevedea pentru toate universitățile că „durata mandatului de rector este de 4 ani. Mandatul poate fi reînnoit”. (Un nr. nelimitat de mandate).

Foto: amendamentul adoptat

Stenograma ședinței a arătat că a existat o singură abținere – cea a senatorului PSD Șerban Nicolae și 12 voturi împotrivă, cele de la USR. PNL, PSD, UDMR și ceilalți senatori au votat pentru.

Amintim că Legea Educației Miclea-Funeriu a limitat în 2011 la strict 2 numărul maxim de mandate pe care îl putea avea o persoană în fruntea unei universități. Guvernul Ponta a modificat însă în 2014 legea, pentru a le da posibilitatea rectorilor care se suspendă din mandatul de rector să candideze și pentru un al treilea mandat.

În prezent, rectorii aflați deja la al treilea mandat sunt:

  • Sorin Cîmpeanu – rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, fost ministru al Educației în guvernul Ponta, președinte al Consiliului Național al Rectorilor, astăzi senator PNL și ministru al Educației;
  • Mihnea Costoiu – rectorul Universității Politehnica din București, fost ministru al Învățământului Superior în guvernul Ponta, în mandatul căruia Executivul a schimbat legea educației permițând cel de-al treilea mandat.
  • Marilen Pirtea – rectorul Universității de Vest din Timișoara
  • Remus Pricopie – rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), fost ministru al Educației în guvernul Ponta.
  • Ioan Abrudan – rectorul Universității Transilvania din Brașov;
  • Valentin Popa – rector al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, fost ministru al Educației în Guvernul Dăncilă;
  • Daniel Breaz – rectorul Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, ministrul PSD al Culturii în prezent, fost ministru interimar al Educației, senator PSD până în septembrie 2020 când a demisionat din partid;
  • Leonard Azamfirei – rectorul Universității de Medicină și Farmacie de la Târgu Mureș. În cazul său, cel de-al treilea mandat este de fapt primul în fruntea Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș (UMFST), creată prin fuziunea Universității de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș cu Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, în 2018;
  • Ramona Lile – rectorul Universității Aurel Vlaicu din Arad, sancționată pentru plagiat și fostă secretară a universității pe care acum o conduce, potrivit Revista 22.

SURSA: Pixabay.com


1 comment
  1. L-ati uitat pe Catalin Balescu, rector pentru a treia oara la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Profesoara Alexandra Dache, fondator Centrul de Excelență în Economie, unde s-au pregătit olimpicii internaționali care au adus României 19 medalii în 2025: Pregătirea este gratuită, iar elevii descoperă că economia explică salariile, taxele, inflația, înseamnă și matematică, istorie, dar și empatie

„Economia nu este secundară, ci fundamentală: explică salariile, taxele, inflația și viitorul startup-urilor. Totul este gratuit pentru copii, repet, pentru că poate să fie greu de crezut. Iar economia nu…
Vezi articolul

BREAKING Câte o notă la purtare în fiecare modul, pentru fiecare elev – modificare introdusă de Ministerul Educației, la cererea directorilor de școli, în regulamentul de funcționare a unităților de învățământ ROFUIP 2024 – proiect

La finalul fiecărui interval de cursuri din structura anului școlar, se acordă câte o notă/un calificativ la purtare, scrie în propunerea de ROFUIP 2024 pusă în consultare de Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Cătălin Vișan, consilierul ministrului Educației: Cel târziu într-o lună o să punem în consultare instrucțiuni de bază pentru cadrele didactice care vor să utilizeze inteligența artificială / În următoarele 3-4 luni în vom face un ghid serios pentru inteligența artificială

Instrucțiuni pentru cadrele didactice care vor să folosească inteligența artificială la clasă vor fi elaborate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și vor fi puse în consultare în acest an,…
Vezi articolul