BREAKING Proiectele legilor Educației au fost publicate de ministra Ligia Deca / Vor sta în dezbatere publică timp de 10 zile

6.104 vizualizări
Foto: captură – document
Proiectele de legi ale educației au fost publicate astăzi, 27 februarie 2023, și lansate în dezbatere publică de către ministra Ligia Deca, la aproape 5 luni de la preluarea mandatului de ministru. Este vorba despre proiectul Legii învățământului preuniversitar și proiectul Legii învățământului superior, asumate oficial de ministru pentru prima dată, prin publicare. Amintim că aceste documente au fost discutate cu cele trei partide de guvernământ, iar Deca a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că proiectele de legi ale educației vor sta în dezbatere publică 10 zile, timp în care vor putea fi trimise propuneri de modificări.

Astăzi, în conferința de presă în care a prezentat proiectul legii învățământului preuniversitar și proiectul legii învățământului superior, ministra Educației, Ligia Deca, a declarat că proiectele ”vor sta în dezbatere timp de 10 zile. Ne dorim un moment de respiro, nu redeschidem dezbaterea publică, după cele 10 zile, pentru că nu am mai termina niciodată, însă este clar că discuția pe legile educației nu s-a oprit niciodată”, a spus oficialul.

“Aproximativ pe 8 martie ne dorim să pornească procesul de avizare interministerială în Guvern. Dupa adoptarea în Guvern a legilor Educației, acestea vor merge în Parlament și vor urma traseul democratic pentru dezbatere”, a mai spus Deca în conferință.  

DOCUMENT Descarcă Proiectul de lege pentru Învățământul Preuniversitar:

DOCUMENT Descarcă Proiectul de lege pentru învățământul superior:

Pe site-ul ministerului se arată și că ”Menționăm că, înainte de etapa avizărilor interinstituționale, Ministerul Educației rămâne deschis la orice observație, propunere sau contribuție, cu precizarea importantă că nu este vorba de o nouă dezbatere publică propriu-zisă în sensul prevederilor legale care reglementează procedurile de adoptare a actelor normative, întrucât această procedură deja s-a derulat în perioada iulie – august 2022. 

Orice propunere poate fi transmisă în scris la adresa legile.educatiei@edu.gov.ro (până în data de 07.03.2023).

Ministerul Educației va rămâne permanent deschis analizei opiniilor și propunerilor pe care le va primi, inclusiv pe parcursul procesului de avizare interministerială și dezbatere parlamentară”, mai anunță instituția în comunicatul referitor la cele două proiecte publicate.

Toate modificările despre legile educației în varianta Ligia Deca despre care EduPedu.ro a scris pe surse, pe marginea proiectelor consultate când nu erau făcute publice, se pot găsi la această secțiune.

Citește și:
Proiectele Legilor Educației vor fi publicate luni pe site-ul ministerului și vor sta în dezbatere publică timp de 10 zile / “Ne dorim un moment de respiro, nu redeschidem dezbaterea publică, după cele 10 zile, pentru că nu am mai termina niciodată”, spune Ligia Deca
LIVE VIDEO TEXT Proiectele de legi ale educației – prezentate de ministrul Ligia Deca luni: Master didactic cu bursă echivalentă salariului mediu brut, program național care să abordeze direct analfabetismul funcțional, salarizare progresivă menționată în lege / Evaluarea Națională – ca acum, admitere pentru 60% din locuri la licee căutate
Proiectele legilor educației vor fi prezentate de Ligia Deca luni, la 14:30, anunță Ministerul Educației


9 comments
  1. DE MULTE ORI TREBUIE CADRELE DIDACTICE SĂ FIE PLĂTITE DUPĂ PERFORMANȚA CARE O ADUC CU ELEVI ,NU SALARI NEJUSTIFICATE !!!

  2. Buna ziua,

    Ce inseamna dezbatere publica?
    Pe pagina oficiala a Ministerului Educatiei spun ca aceasta dezbatere publica s-a desfasurat in conditiile legii in perioada iulie – august 2022, iar ei, citez:
    ” Ministerul Educației rămâne deschis la orice observație, propunere sau contribuție, cu precizarea importantă că nu este vorba de o nouă dezbatere publică propriu-zisă în sensul prevederilor legale care reglementează procedurile de adoptare a actelor normative, întrucât această procedură deja s-a derulat în perioada iulie – august 2022. ”
    O alta intrebare a mea este: au fost dezbateri publice sau nu au fost?
    Va multumesc!

  3. Avem o problema majora cu copii din scoli care agreseaza fizic alti copii si impotriva carora nu se poate lua o masura de urgenta si astfel multi copii raman in pericol mai ales in contextul in care parintii acelui copil refuza cumunicarea si neaga efectiv problema copilului lor.

  4. Cica va fi o reforma structurala. Stimată Doamna Ministru, pana nu vor dispărea Inspectoratele Școlare, aceste epave ale comunismului, nu va exista o reforma adevărată a invatamantului. Acești securiști din invatamant, numiți politic și prin nepotism, paraziteaza tot sistemul și se comporta ca niște mici dictatori – așa s-au obișnuit din timpul lui Ceausescu. Mi se pare ciudat ca oamenii astia au ramas neatinsi chiar si dupa 30 de ani după revoluție.

    1. Bună seara, găsiți aici informațiile: https://dev.edupedu.ro/admiterea-separata-la-liceu-poate-fi-organizata-pentru-cel-mult-60-din-locuri-potrivit-proiectului-legii-invatamantului-preuniversitar/

  5. Conform acestui rezumat, e o aflare in treaba. Gata, s-a rezolvat problema invatamantului. Ce lipseste: cosurile de gunoi sa fie cu pedala, cuierele sa fie de inox. Care erau lucrurile de rezolvat, ce s-a urmarit? Care sunt „angajamentele Romaniei”? Cum facem cu cei 50% care nu stiu nici sa scrie, la bacul asta banal, pe care totusi ajung sa-l dea?

  6. Bună! Oare bursele pentru elevi se vor dubla ? Cele sociale pentru cei cu venituri mici ? Mulțumesc frumos pentru raspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Situația elevilor scutiți de efort, în primele două module de cursuri, la sport, cerută de Ministerul Educației inspectorilor de specialitate / Cele 12 documente pe care le vor aduce reprezentanții inspectoratelor școlare la Consfătuirea națională a inspectorilor de educație fizică și sport

Situația elevilor scutiți de efort, în primele două module de cursuri, la sport, a fost cerută de Ministerul Educației inspectorilor de specialitate, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Vezi mai…
Vezi articolul

Comisia de Etică a ASE a „îngropat” cazul Mircea Geoană deși traducătorii autorizați au confirmat pasajele plagiate, scrie Pressone.ro / Argumentul – legea din 2005 „nu specifica în mod precis cum trebuie făcută citarea surselor”

Comisia de Etică a Academiei de Studii Economice a „îngropat” cazul de plagiat al secretarului adjunct al NATO, Mircea Geoană, prin argumentul că „sursa este menționată la bibliografia finală” pentru…
Vezi articolul

Mircea Miclea, despre demonstrațiile pro-Palestina ale studenților din SUA: Trebuie să ținem mereu universitățile foarte aproape de valorile lor fundamentale, nu de implicarea în agende politice. Foarte adesea universitățile sunt tentate de utopii sociale, în loc să-și vadă de valorile tradiționale care le-au consacrat

Un val de proteste ale studenților și activiștilor pro-palestinieni s-a răspândit în numeroase universităţi americane, în ultimele zele zile, începând din California și până în New England, cu sute de…
Vezi articolul

BAC 2025. Marius Perianu, profesor de matematică: Subiectele au fost de un nivel, în mod evident, mai lejer decât la simulare. Totuși, nu trebuie uitat faptul că atmosfera de examen contează și dificultatea subiectelor, deși aparent redusă, e amplificată de factorii emoționali

Marius Perianu, profesor de matematică la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, a declarat, pentru TVR Craiova, că subiectele de la proba obligatorie a examenului național de bacalaureat 2025 „au…
Vezi articolul