BREAKING Purtarea măștilor devine obligatorie în apropierea școlilor, în București. Restaurantele, cafenelele, cinematografele, sălile de spectacol din Capitală se închid

5.258 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Purtarea măștilor devine obligatorie în apropierea școlilor, în București. Părinții, persoanele care îi duc și îi preiau pe copii de la grădinițe și școli, precum și toți copiii de peste 5 ani sunt obligați de acum înainte să poarte masca de protecție, în toate spațiile publice deschise aflate pe o rază de 100 metri în jurul perimetrului exterior al unităților de învățământ. De asemenea, se închid restaurantele, cafenelele, cinematografele, sălile de spectacol din Capitală.

Deciziile au fost luate astăzi, 6 octombrie, de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, și vin la o săptămână după alegeri și la 3 de la începerea școlii.

Prefectul a precizat că aceste restricții intră în vigoare începând de miercuri și rămân valabile până în momentul în care rata de incidență a cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori în 14 zile scade sub 1,5. Situația este analizată săptămânal.

Prefectura București a anunțat după şedinţa extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență că „în intervalul orar 07:45- 21:15 de luni până vineri, în toate spațiile publice deschise aflate pe o rază de 100 metri în jurul perimetrului exterior al unităților de învățământ, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani. În aplicarea art 3, alin (2) din Anexa nr. 2 la H.G. 782/2020, Primăria Municipiului București, precum și primăriile sectoarelor 1-6 afișează la loc vizibil și marchează fiecare cale de acces (bulevarde, străzi, alei, etc) printr-un semn distinctiv pentru delimitarea spațiilor publice deschise aflate pe o rază de 100 metri în jurul perimetrului exterior al unităților de învățământ”.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Deficiențe găsite în școli de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Ministerul Educației cere eliminarea barierelor care împiedică accesul la educaţie al copiilor cu dizabilităţi – document

Au fost găsite deficiențe în școli de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document trimis către inspectoratele școlare. Ministerul solicită să fie…
Vezi articolul

Pirueta ministrului Daniel David în doar 4 zile, în cazul IȘE: de la „voi face verificări și voi lua măsuri” dacă cineva a modificat răspunsul, la „nu e cenzură, ci bune practici europene”, eu am cerut modificările

În doar patru zile, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a trecut de la promisiunea unei anchete interne în minister privind posibila cenzurare a răspunsului Institutului de Științe ale Educației…
Vezi articolul