BREAKING Școlile din București nu se închid joi. Toate unitățile de învățământ care vor fi secții de votare își suspendă cursurile față în față de vineri, 25 septembrie, până marți, 29 septembrie – Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență și a Ministerului Educației

7.169 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Modificare de ultimă oră a programului școlilor, cu 4 zile înaintea alegerilor locale: unitățile de învățământ din București nu se mai închid joi, așa cum decisese inițial Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență. Decizia acestui for a fost contrazisă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care a stabilit astăzi că toate școlile din țară care vor fi secții de votare își suspendă cursurile față în față de vineri, 25 septembrie, și până marți, 29 septembrie. Hotărârea Comitetului Național a fost preluată și de Ministerul Educației, prin ordin de ministru, potrivit surselor Edupedu.ro.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi, pe 23 septembrie, o Hotărâre care prevede că „activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, se suspendă începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv„.

Grădinițele și școlile care nu sunt secții de votare nu își suspendă cursurile. Alegerile locale au loc duminică, 27 septembrie.

Anunțul oficial al Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului

Grupul de Comunicare Strategică constituit de Guvern pentru măsurile anti-COVID a anunțat oficial, în urmă cu puțin timp, următoarele:

„Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi, 23 septembrie, Hotărârea numărul 46 privind suspendarea activităților didactice în unitățile de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru alegerile locale din anul 2020.

Astfel, CNSU a decis ca activitatea didactică ce presupune prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul unităților de învățământ preuniversitar în care sunt organizate secții de votare pentru desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secțiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, să se suspende începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv.

Activitățile didactice pentru aceste unități școlare vor fi desfășurate în sistem on-line, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerul Educației și Cercetării”.

DOCUMENTUL OFICIAL transmis de Grupul de Comunicare Strategică:

Amintim că pe 18 septembrie Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență decisese că în Capitală se suspendă cursurile în zilele de 24, 25, 28 și 29 septembrie, deci și joi. Însă hotărârea a fost luată înainte de întrunirea Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Inițial, informația potrivit căreia școlile din București nu vor mai fi închise joi a fost publicată de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, care a urcat pe contul său de Facebook o hotărâre nesemnată a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, din 22 septembrie. Informația a fost confirmată de Hotărârea publicată astăzi de Grupul pentru Comunicare Strategică.

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

Citește și:
Monica Anisie: În toate județele, cursurile sunt suspendate în perioada 25-29 septembrie în unitățile de învățământ unde sunt secții de votare / De acum înainte, orice suspendare a orelor va presupune continuarea învățării online
Grupul de comunicare strategică al Guvernului, cu privire la închiderea de vineri a școlilor-secții de vot din toată țara: Decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență de azi prevalează în fața hotărârii Comitetului din București
Orban: Profesorii trebuie să învețe să predea online pentru a respecta dreptul la educație al copiilor, iar cei care incită la nepurtarea măștii la școală trebuie să părăsească învățământul


3 comments
  1. Nu veniti! Veniti! Nu veniti! O mare ameteala! Chiar astazi, am fost anuntati de la scoala ca abia miercuri revin copiii la scoala. Noi ce sa mai intelegem?

  2. Alegerile organizate într-o clădire arondată unei unități de învățământ suspendă cursurile din toată unitatea sau doar din acea clădire?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitarii au ajuns să nu mai cunoască sistemul preuniversitar aproape sub nicio formă, spune directoarea Violeta Estrella Bontilă: Cunoștințele teoretice din universitate nu sunt suficiente. Te trezești singur, cu catalogul în față, te uiți la elevi și te întrebi ce se întâmplă

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a declarat că „universitarii au ajuns să nu mai cunoască sistemul preuniversitar aproape sub nicio formă”. Referitor la formarea profesorilor,…
Vezi articolul
Foto: Facebook.com/Liceul Tehnologic Felix Sanmartin

Sute de copii din Oradea merg la școală într-o comună vecină: „Şcoala este mai nouă, mai renovată şi mai distractivă” / Primarul Cristian Laza, vara trecută: Pentru a evita funcționarea în două schimburi, am construit o nouă școală. Sunt recunoscător conducerii școlii și profesorilor din comuna noastră

O comună din Bihor demonstrează că poate readuce oamenii din oraşe, înapoi la sat. Mulţi părinţi din Oradea îşi înscriu copiii la şcoala din Sânmartin, deşi aceştia locuiesc şi muncesc…
Vezi articolul

DOCUMENT Cerere de concediu pentru personalul administrativ din școli și grădinițe 2026. Concediul de odihnă suplimentar este între 3 și 7 zile lucrătoare, conform contractului colectiv de muncă

Un model de cerere de concediu pentru personalul administrativ din școli și grădinițe (2026) a ajuns în unitățile de învățământ, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform contractului colectiv de muncă la nivel…
Vezi articolul

Cine este Simona Bucura-Oprescu, propusă de PSD ministru al Muncii: A studiat la academia SRI / Laude pentru China și cerere de deschidere în Pitești a unui Institut Confucius / Protejată a fostului baron de Argeș Constantin Nicolescu

Simona Bucura-Oprescu a fost votată luni de conducerea PSD drept nominalizare pentru Ministerul Muncii în locul demisionarului Marius Budăi, scrie G4Media.ro. Simona Bucura-Oprescu este deputată PSD de Argeș, aflată la…
Vezi articolul

Majorarea normei didactice cu 4 ore pentru profesorii cu gradul I și cu activități de mentorat – atacată la Avocatul Poporului. Profesoara Daniela Bogdan: Dacă un psiholog cum este dl ministru ne-ar fi spus că țara e într-o situație dificilă și că ne roagă ca pe o perioadă determinată să înțelegem situația, poate avea mai mult succes. Dar ne-a acuzat că nu muncim suficient și ne-a tratat ca pe niște oameni care nu fac ce trebuie. Profesorii sunt anatemizați și antagonizați

Majorarea normei didactice cu 4 ore pentru profesorii cu gradul didactic I și care au activități de mentorat, față de majorarea cu 2 ore pentru ceilalți profesori a fost atacată…
Vezi articolul

BREAKING Schimbări la Bacalaureat 2025. Calendarul propune ca probele scrise să înceapă în 10 iunie, cel mai devreme din istoria recentă, iar competențele să se dea în iarnă / România modifică structura examenelor naționale din cauza schimbărilor climatice

Examenul de Bacalaureat 2025 ar urma să înceapă cu probele de competențe în lunile ianuarie și februarie, iar probele scrise ar putea să se desfășoare începând de pe 10 iunie,…
Vezi articolul