BREAKING Studenții acuză Ministerul Educației că a ignorat „flagrant” propunerile ANOSR și cer extinderea până la finalul lunii septembrie a dezbaterilor pe Legea învățământului superior

992 de vizualizări
Foto: ANOSR
Reprezentanții ANOSR acuză că în urma discuțiilor de luni pe proiectul legii Educației, ministerul, care anunța “rezultate fără precedent în istoria consultărilor între Ministerul Educației și studenți!”, nici măcar nu le-a trimis concluziile comunicatului comun al ministerului și organizațiilor de studenți, pentru a avea posibilitatea să îl semneze. Ministrul Sorin Cîmpeanu anunța luni seara, după discuții cu studenții, că 8 propuneri au fost agreate de minister și de 4 organizații studențești, fără să precizeze că la discuții au participat de fapt 5 organizații.

ANOSR transmite miercuri într-un comunicat de presă că nu este semnatar al comunicatului comun agreat între Ministerul Educației și organizațiile studențești prezente la dezbaterea de luni. De altfel, în cadrul întâlnirii (n. red. de luni), reprezentanții federației au clarificat faptul că nu sunt de acord cu concluziile Ministerului asupra amendamentelor propuse.

„ANOSR poate fi de acord cu concluzia că rezultatele consultărilor sunt ‘fără
precedent’ exclusiv în măsura în care intenția era aceea de a afirma că este dificil de identificat un precedent când propunerile de îmbunătățire ale federației să fi fost atât de flagrant ignorate de minister.

ANOSR se dezice de orice încercare de a prezenta concluziile dezbaterii din 22 august ca
fiind unele de bun augur pentru studenți și reiterează apelul către Ministerul Educației de a răspunde propunerii de discutare, negociere și implementare a celor 273 de amendamente formulate de federație. De asemenea, ANOSR solicită prelungirea termenului de dezbatere publică asupra proiectului Legii învățământului superior până cel puțin la finalul lunii septembrie, în vederea asigurării unui cadru optim de consultare cu principalii beneficiari direcți ai acesteia, studenții”, se arată în comunicat.

  • Reacția organizației vine după ce Sorin Cîmpeanu anunța în urmă cu 2 zile, într-un comunicat de presă la finalul discuțiilor cu reprezentanții studenților, “rezultate fără precedent în istoria consultărilor între Ministerul Educației și studenți!”. Doar patru din cele cinci organizații ale studenților au semnat un comunicat de presă comun cu ministerul în care au agreat 8 propuneri. Anterior, ANOSR sublinia că discuțiile au fost “de formă”, și că “ministerul continuă să ne ignore solicitările și tratează propunerile noastre cu superficialitate”.

Revenind la mesajul ANOSR transmis miercuri, „comunicatul presupus a fi comun între Minister și organizații nu a fost nici măcar transmis ANOSR cu propunerea de a-l semna, atitudine pe care ne este extrem de dificil să o analizăm ca fiind de bună-credință, mai ales în contextul în care peste două treimi din timpul alocat dezbaterii a fost ocupat cu analiza propunerilor ANOSR”, scrie în comunicatul Alianței, transmis miercuri.

Redăm mai jos comunicatul ANOSR în întregime:

„Având în vedere anunțul public al Ministerului Educației privind rezultatele consultărilor
dintre acesta și federațiile studențești, ANOSR face următoarele precizări:

  1. ANOSR nu este semnatar al comunicatului comun agreat între Ministerul
    Educației și organizațiile studențești prezente la dezbaterea de luni. De altfel, în cadrul întâlnirii, reprezentanții federației au clarificat faptul că nu sunt de acord cu concluziile Ministerului asupra amendamentelor propuse.
  1. ANOSR poate fi de acord cu concluzia că rezultatele consultărilor sunt „fără
    precedent″ exclusiv în măsura în care intenția era aceea de a afirma că este dificil de identificat un precedent când propunerile de îmbunătățire ale federației să fi fost atât de flagrant ignorate de minister;
  2. ANOSR este, de principiu, de acord cu toate cele 8 puncte menționate ca fiind
    agreate în cadrul comunicatului Ministerului Educației. Cu toate acestea, nu doar că ele nu reprezintă nici pe departe principalele priorități pentru studenți, ridicate în cadrul dezbaterii, dar majoritatea dintre ele fie sunt reiterări ale prevederilor care există deja în Legea Educației Naționale (ex: posibilitatea acordării de ajutoare sociale și burse speciale de către universități) sau în practica actuală (ex: invitarea reprezentanților studenților la ședințele comisiilor consultative ale Ministerului Educației), fie chestiuni care nu au cum să fie incluse în proiectul legii pentru că nu țin de obiectul acesteia, ci doar în actele subsecvente, ocolind practic scopul dezbaterii propuse (ex: creșterea subvenției cămine-cantine, creșterea finanțării de bază pentru domeniile STIM), fie prevederi despre care s-a discutat fără a se ajunge la o concluzie concretă (ex: clarificarea normelor privind organizarea rezidențiatului, fără a se discuta nimic despre modul în care aceste norme vor fi explicitate).

Nu în ultimul rând, inclusiv asumări recente ale Ministerului Educației, precum cea din luna decembrie 2021, privind acordarea ponderii de 25% în alegerea rectorilor către studenți, au fost respinse în cadrul așa-zisei consultări de luni.

Singura direcție absolut relevantă preluată în comunicatul Ministerului Educației este cea referitoare la reducerea acordată la transportul feroviar, fiind acceptată creșterea de la 50% la 65%, procent pe care federația îl consideră insuficient, în contrast cu propunerea ANOSR de creștere până la 90% și cu situația extrem de favorabilă din perioada 2017-2021, când reducerea era de 100%”.

Cele 8 propuneri agreate de minister și 4 organizații studențești, luni, fără ANOSR

1. Asigurarea reprezentării fiecăreia dintre cele 5 federații studențești reprezentative la nivel național prin desemnarea a câte unui membru, cu statut de invitat permanent, în fiecare din cele 6 Comisii consultative Naționale ale Ministerului Educației:

Comisia Naţională pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS);

Comisia Naţională de Standardizare a Titlurilor și Gradelor Universitare (CNSTGU);

Comisia Națională de Etică a Titlurilor Universitare (CNETU);

Comisia Națională de Etică a Managementului Universitar (CNEMU);

Comisia Naţională de Statistică şi Prognoză a Învăţământului Superior (CNSPIS);

Comisia Naţională al Bibliotecilor Universitare (CNBU).

2. Dreptul studenților de a convoca ședințe extraordinare ale Senatului universitar. Convocarea va putea fi făcută pentru probleme studențești, pentru prima dată în legislația specifică, de către grupul tuturor reprezentanților studenților în Senatul universitar, prin excepție de la regula convocării de către o treime din membrii Senatului universitar.

3. Creșterea reducerilor pentru transportul intern feroviar și naval al studenților, de la 50% la 65%. Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, inclusiv studenții înmatriculați la studii de scurtă durată la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituțiile de învăţământ superior acreditate, vor beneficia de tarif redus cu 65% pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport.

4. Creșterea subvenției pentru cămine-cantine cu 50%, astfel încât să poată fi diminuată regia de cămin plătită de fiecare student, precum și costurile cu asigurarea mesei în cantinele studențești.

5. Consolidarea cadrului legal, astfel încât universitățile să poată acorda ajutoare sociale și burse speciale, îndeosebi pentru participarea la acțiuni de voluntariat, dar nu numai. Încurajarea și susținerea voluntariatului este o mare oportunitate pentru ca studenții să dobândească noi competențe.

6. Creșterea cu cel puțin 30% a finanțării de bază pentru studenții înmatriculați în domeniile STIM (științe-tehnologie – inginerie – matematică), corelat cu preluarea propunerii transmise de Alianța Română a Universităților de Tehnologie (ARUT) privind înființarea Programului Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei, Tehnologiei și Matematicii PN-STIM (Science, Technology Engineering and Mathematics – STEM) cu scopul stimulării tinerilor în vederea participării la programe de studii universitare în domenii aferente STIM, care va fi sprijinit prin creșterea alocațiilor bugetare per student.

7. Clarificări cu privire la prevederile din domeniul învățământului superior medical, în contextul noilor prevederi din Legea învățământului superior, conform cărora organizarea pregătirii în rezidențiat, ca formă specifică de învățământ postuniversitar, se realizează de către Ministerul Educației prin intermediul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate și a instituțiilor de învățământ superior care au în structură programe acreditate de medicină, medicină dentară și farmacie.

8. Elaborarea la nivelul fiecărei instituții de învățământ superior a unei strategii specifice care să asigure o integrare aplicată a măsurilor cuprinse în Strategia Guvernului României de Incluziune a Cetățenilor Români aparținând minorității rome pentru perioada 2021-2027.

Comunicatul ANOSR:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bogdan Cristescu, coordonatorul reformei planurilor-cadru de liceu: Adevărata modificare de substanță apare în programele școlare, implicit în ceea ce va urma în manuale, foarte mult în formarea continuă și formarea inițială a profesorilor

Bogdan Cristescu, director al Direcției Curriculum, Evaluări și Examene Naționale (Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare) și consilier onorific al ministrului Daniel David, coordonator al reformei planurilor-cadru, a spus în emisiunea…
Vezi articolul

EXCLUSIV Uniunea Internațională de Geografie cere ministerului Educației din România să păstreze Geografia obligatorie la liceu: Viitoarele generații riscă să devină analfabete spațial, cu costuri enorme atât pentru societate, cât și pentru mediu

Uniunea Geografică Internațională (IGU) solicită Ministerului Educației din România să mențină Geografia ca materie obligatorie în toți cei patru ani de liceu, avertizând că eliminarea acesteia din curriculumul obligatoriu va…
Vezi articolul

Premierul Cîțu, despre tăierile de la Educație: Îmi place cum scoateți câte-un capitol din PNRR și vă uitați la el. Sumele au fost reduse în funcție de feedback-ul primit de la Comisie / Vicepremierul Barna: Comisia Europeană a apreciat partea de educație suficient de bine închegată încât să se regăsească în forma finală a programului

Premierul Florin Cîțu a comentat astăzi tăierile din capitolul Educație din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) spunând presei, la conferința de presă după ședința de Guvern: „Îmi…
Vezi articolul

Profesoara Adina Papazi: Eu nu am întâlnit niciodată, la o simulare de bac, atâtea teze fără nimic scris la subiectul 3. Din 48 de teze de real, câte am corectat, doar 9 aveau subiectul 3

Adina Papazi, profesoară de Limba română la Colegiul Național I. L. Caragiale din București, a declarat, pentru știrile ProTV, referitor la simularea examenului național de Bacalaureat 2025, că n-a întâlnit niciodată…
Vezi articolul

Mesajul unei învăţătoare pentru ministru: „După ani dedicați profesiei ne trezim că suntem puși la colț și altoiți de elevi și părinți nemulțumiți pentru note sau alte pretenții”

O învăţătoare îi adresează o scrisoare ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Este vorba despre Mara Luana Rauca, cadru didactic „cu 19 ani vechime în învăţământ”. Aceasta îi solicită oficialului să ia…
Vezi articolul