BREAKING Marea Britanie reintră în programul Erasmus. Studenții, profesorii, elevii și alți tineri din România vor putea aplica la proiecte de mobilitate din 2027, anunță comisara europeană Roxana Mînzatu

1.551 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Marea Britanie va reveni oficial în programul Erasmus+ începând cu anul 2027, la șase ani după ce a părăsit schema de mobilitate educațională ca urmare a Brexitului. Anunțul a fost făcut de comisara europeană Roxana Mînzatu, vicepreședintă a Comisiei Europene și coordonatoare a programului Erasmus+, care a catalogat decizia drept „o veste excelentă pentru Europa”.

„Marea Britanie revine în programul Erasmus+. O veste excelentă pentru Europa”, a transmis Roxana Mînzatu, subliniind că acordul dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit „înseamnă mai multe oportunități de studiu, voluntariat și schimburi internaționale pentru tineri, studenți și elevi, de ambele părți”. „Cine a făcut o mobilitate Erasmus în Marea Britanie știe cât de importantă este această veste și ce experiență deosebită este studiul în Marea Britanie”.

Potrivit acordului, studenții europeni – inclusiv cei din România – vor putea din nou să studieze la universități din Marea Britanie prin Erasmus+, iar studenții britanici vor avea acces la mobilități academice în universități din statele UE, fără taxe suplimentare față de cele plătite la instituțiile de origine. Costurile suplimentare de trai vor fi susținute prin granturi, după modelul clasic al programului Erasmus+.

Guvernul britanic a confirmat revenirea în programul european, precizând că Regatul Unit va contribui cu aproximativ 570 de milioane de lire sterline pentru a se alătura unei versiuni extinse a Erasmus+ în 2027, sumă care, potrivit autorităților de la Londra, reprezintă un „discount” de circa 30%, scrie BBC.

Ministrul pentru relații cu Uniunea Europeană, Nick Thomas-Symonds, a declarat că acordul demonstrează că „noua relație de parteneriat cu UE funcționează”, potrivit sursei citate.

Programul Erasmus fusese abandonat de Marea Britanie la finalul anului 2020, odată cu încheierea acordului comercial post-Brexit, fiind înlocuit în 2021 cu schema națională Turing, care finanțează mobilități educaționale la nivel global.

Autoritățile britanice au susținut atunci că Erasmus nu mai oferea „valoare pentru bani”, invocând faptul că, înainte de Brexit, mai mulți studenți din UE veneau în Marea Britanie decât britanici plecau la studii în Europa, ceea ce genera un cost net pentru bugetul public, mai transmite BBC.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alegerile din universități, afectate de noua Lege a învățământului superior. Unele instituții organizează scrutinul după vechile reguli, deși trebuie respectate noile norme. Apar însă portițe / Studiu de caz: Universitatea din Craiova

Prevederi care se suprapun, se completează și chiar se anulează, practic, una pe alta produc, anul acesta, un nivel ridicat de confuzie cu privire la alegerea structurilor de conducere din…
Vezi articolul
Mirabela Grădinaru în emisiunea „La Cină” moderată de Ionela Năstase la Digi 24 / Captură Youtube.com

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan: Salariul de profesor nu mi-ar fi permis să-mi plătesc chiria în București. Am ales să rămân în corporație / Prima doamnă povestește cum a renunțat „la visul de a deveni profesor” de Geografie

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan și prezentată oficial de administrația prezidențială cu apelativul „prima doamnă”, a povestit într-un interviu pentru jurnalista Ionela Năstase la Digi 24 că pentru ea…
Vezi articolul

EXCLUSIV Sorin Cîmpeanu cere Universității Armatei Române „să se delimiteze ferm” de atitudini ca ale profesoarei care a publicat comentarii anti-Zelenski și teorii conspiraționiste și ale profesorului care a încercat să intimideze G4Media: Răspândirea unor teorii cu tentă conspiraționistă reprezintă un risc pentru siguranța națională

Ministrul educației reacționează după ce o profesoară de la Universitatea Armatei Române a publicat un val de postări conspiraționiste anti Zelenski, numerose teorii conspiraționiste și după ce un coleg al…
Vezi articolul