Bugetul Educației ar urma să fie de doar 2,5% din PIB, spune “pe surse” Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Organizația acuză guvernul că “ignoră dialogul social” și cere intervenția președintelui Iohannis

[jp_post_view]
Simion Hăncescu, liderul FSLI / Foto: INQUAM Photos – Marius Dumbrăveanu
“2,5% din PIB ar urma, potrivit unor surse neoficiale, să fie bugetul alocat educației în anul 2021  de la bugetul de stat”, scrie, într-un comunicat de presă transmis joi, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Aceasta afirmă că procentul “înseamnă continuarea politicii de subfinanțare a unui domeniu pe care specialiștii îl consideră fundamental pentru progresul economic”. În context, acuză guvernul că refuză “orice formă de dialog social” și, drept urmare, organizația sindicală cere intervenția președintelui Klaus Iohannis.

FSLI notează că “dezaprobă public politica Guvernului Cîțu prin care este refuzată orice formă de dialog social, refuz care, arată comunicatul, a fost manifestat de premier chiar și în condițiile în care “cele trei federații sindicale reprezentative din învățământ au suspendat o acțiune de protest pentru care au obținut aprobare, pentru ca reprezentanții lor să se întâlnească cu Prim- ministrul”

FSLI, în comunicat:

  • “Solicităm intervenția Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, care, potrivit Constituției României, are rolul de mediator între instituțiile statului. Intervenția Președintelui României se impune, având în vedere că bugetul de austeritate propus pentru educație va însemna eșecul Programului domniei sale, “România Educată”.”

FSLI, despre cei 2,5% din PIB care ar urma să fie alocați educației:

  • 2,5% din PIB ar urma, potrivit unor surse neoficiale, să fie bugetul alocat educației în anul 2021  de la bugetul de stat. Cum traducem acest procent? România este codașa țărilor membre ale UE în ceea ce privește investiția în educație care este, în medie, de aprope 5% din PIB la nivel european. Asta înseamnă continuarea politicii de subfinanțare a unui domeniu pe care specialiștii îl consideră fundamental pentru progresul economic. Când România are peste 800 de unități școlare cu toalete ca în Evul Mediu, cum își permit guvernanții să nu facă efortul de a suplimenta fondurile pentru educație?”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Nu pot să spun că anul viitor alocarea din PIB pentru cercetare în România va fi de 2%”, adică 1% finanțare publică și 1 % privată, spune noul ministru Bogdan-Gruia Ivan / La începutul anului, Nicolae Ciucă și Sebastian Burduja vorbeau despre 1% de la buget pentru cercetare în 2024

Ținta de 2% din PIB pentru cercetare – 1% din bani publici și 1% din zona privată – este „mai mult decât curajoasă”, dar „nu pot să spun că anul…
Vezi articolul