Bulgaria a redeschis grădiniţele, şcolile primare și after school-urile

213 vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Şcolile primare, grădiniţele şi centrele de îngrijire after-school din Bulgaria s-au redeschis după o lună, ca urmare a numărului scăzut de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, informează dpa preluată de Agerpres.

Cei mai mulţi părinţi au fost de părere că elevii din clasele I-IV ar trebui să participe la lecţii în şcoli‘, a declarat luni ministrul educaţiei Krasimir Valcev, în timpul unei vizite la o şcoală primară din capitala Sofia. Şcoala este cel mai bun mediu, a subliniat el.

În funcţie de evoluţia situaţiei, restul elevilor până la clasa a XII-a ar putea reveni treptat în sălile de clasă începând cu 18 ianuarie.

Conform informaţiilor difuzate de postul public de radio, au existat şi câţiva părinţi care s-au opus redeschiderii şcolilor.

Numărul persoanelor considerate a fi infectate cu noul coronavirus a scăzut în prezent la 72.962, de la 79.544 de cazuri active înregistrate acum o săptămână în Bulgaria, o ţară cu 6.9 milioane de locuitori, relatează Agerpres.

În urma acestei evoluţii pozitive, luni, România a anulat cerinţa privind carantina şi un test negativ PCR pentru cetăţenii bulgari care pătrund pe teritoriul său.

Luni la miezul nopţii, doar 171 de noi cazuri de contaminare au fost detectate în Bulgaria în ultimele 24 de ore, dar în contextul în care, ca urmare a sărbătorilor de sfârşit de an, se spune că s-au efectuat mai puţine teste. Numărul deceselor în această perioadă a crescut cu 34, ajungând ca bilanţul total să fie de 7.678 de decese.

În comparaţie cu alte state din UE, Bulgaria se află pe locul al treilea în privinţa mortalităţii cauzate de COVID-19, după ce anterior ocupa prima poziţie.

În Bulgaria au fost vaccinate până în prezent 4.739 de persoane cu vaccinul BioNTech-Pfizer.

Luni, 25.000 de doze au fost livrate la Sofia pe cale aerului, iar la jumătatea lunii ianuarie este aşteptată sosirea unei alte tranşe de 25.000 de doze de vaccin.

Campania de vaccinare în cinci faze a început pe 27 decembrie, primii vaccinaţi fiind medicii şi asistentele care tratează pacienţii cu COVID-19.

În faza a doua a campaniei vor fi vaccinaţi profesori, persoanele din căminele de bătrâni şi personalul acestora.

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

“Când începe școala”, printre cele mai populare căutări pe Google în 2021 / Classroom, resursele digitale și cataloagele electronice – printre principalele aplicații legate de educație căutate de utilizatori din România

Confuzia produsă de schimbările aplicate în calendarul anului școlar, din cauza pandemiei, se reflectă și în căutările utilizatorilor români pe Google. “Când începe școala” este principala informație de tipul “când…”,…
Vezi articolul

Profesorii nu sunt vinovații de serviciu ai României, ei sunt cei care țin școala în viață, iar responsabilitatea reformelor ratate aparține celor care conduc Ministerul Educației – sindicatul SIPA Muntenia

Reacție fermă a Sindicatului Independent al Profesorilor Argeș – SIPA „Muntenia” – după analiza publicată de Edupedu.ro privind reformele ratate de Ministerul Educației în cadrul PNRR. Organizația acuză conducerea ministerului…
Vezi articolul

Profesor de sport de la Colegiul Pedagogic din Ploiești, arestat pentru act sexual cu o elevă de 14 ani. Directoarea liceului: Așteptăm decizia instanței și vom aplica Codul Muncii. Daca se confirmă, nu cred că în Învățământ mai este loc pentru domnul profesor

Un profesor de la Colegiul Național „Regina Maria” din Ploiești este cercetat pentru act sexual cu un minor, fiind suspectat că a întreținut relații intime cu o adolescentă de 14…
Vezi articolul