Bulgaria analizează ce va face în următorul an școlar. Toate opțiunile online-offline sunt luate în calcul. Țara vecină redeschide grădinițele

2.652 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Bulgaria, țară care, asemenea României, a decis să nu mai deschidă școlile până la finalul anului, dar va organiza examenele naționale, analizează ce se va întâmpla cu școlile începând din septembrie. Ministrul Educației din țara vecină, Krasimir Valcev, citat de Radio Bulgaria, spune că în discuție sunt trei opțiuni, în funcție de cum va evolua epidemia Covid-19. În această țară, singurele care se redeschid acum sunt grădinițele.

Prima opțiune, potrivit sursei citate: școlile să se deschidă ca în fiecare an, dacă lucrurile revin la normal – autoritățile cred că aceasta ar fi cea mai bună opțiune.

A doua opțiune, considerată cea mai proastă, deoarece presupune multe riscuri și măsuri de organizare controversate: școlile să se redeschidă parțial, doar pentru unele ore și activități.

A treia opțiune: să fie folosită în continuare școala online, ca în prezent, dar să fie mult mai bine organizată, să fie create platforme de învățare și să fie susținută predarea sincron.

Bulgaria a stabilit la sfârșitul lunii aprilie ca școlile să rămână închise până la toamnă, iar elevii care termină gimnaziul și liceul să-și susțină totuși examenele, în școli, urmând reguli sanitare și de siguranță stricte.

Singurele care se redeschid zilele acestea sunt, potrivit Sofia Globe, grădinițele, dar și în cazul acestora ministrul îndeamnă părinții să îi țină acasă pe cei mici, dacă au posibilitatea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu: Unitățile de tip afterschool vor intra sub incidența prevederilor ordinului comun sănătate – muncă – educație / Și până acum regulile acestor spații erau stabilite tot prin ordinul celor trei miniștri VIDEO

Hotărârea CNSU adoptată astăzi de Guvern reglementează atât funcționarea unităților de învățământ, cât și reglementarea unităților de tip afterschool, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după ședința de guvern de…
Vezi articolul

Din ianuarie 2023, copiii care fac sport de performanță ar putea primi lunar tichete în valoare de 150 de lei pentru a-și cumpăra echipamente / Guvernul, care recent a lansat Strategia Națională pentru Sport, nu a susținut proiectul de lege care merge acum la promulgare

Un proiect de lege prin care copiii care sunt legitimați la un club sportiv și fac sport de performanță, primesc tichete în valoare de 150 de lei pe lună, a…
Vezi articolul

Psihologul Ioana Podină, despre introducerea camerelor audio-video în școli: Anxietatea poate crește în rândul elevilor când știu că sunt supravegheați, mai ales în momentele de evaluare. Există și riscul ca unele persoane care vor să fie în centrul atenției să se comporte paradoxal

Psihologul Ioana Podină este de părere că „introducerea camerelor de supraveghere în școli poate schimba modul în care elevii și profesorii interacționează”, după cum a transmis pentru Edupedu.ro. „Anxietatea poate…
Vezi articolul

Directoarea Raluca Răducanu, despre evaluarea anuală a profesorilor: Un profesor poate să își dea sufletul în clasă, să explice și să nu aibă rezultate. E legat de intrarea elevilor la unele licee cu medii foarte mici

Raluca Răducanu, directoarea adjunctă a Liceului Teoretic Jean Monnet din Capitală, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „un profesor poate să își dea sufletul în clasă, să explice și să…
Vezi articolul