Bullying-ul interzis prin legea educaţiei, care prevede evaluare psihologică pentru copiii victime și agresori

[jp_post_view]
Senatul a votat luni, în unanimitate, modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, care va defini, preveni şi interzice violența psihologică, adică bullying-ul, în spațiile destinate educației, precum şcolile şi grădiniţele.

Legea Educaţiei, modificată ieri în Parlament defineşte ca violenţă psihologică-bullyingul, care este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale si/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, în mod constant şi repetat, care implică un dezechilibru de putere, care are drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau unui grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, anunță Itsybitsy.ro.

În modificarea legii educației este prevazută şi posibilitatea ca cei implicați în acțiuni de bullying, atât agresorii, cât și victimele, să beneficieze de asistență și evaluare psihologică, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Deputatul PSD Petre Florin Manole, unul dintre inițiatorii proiectului legislativ, a declarat ca va „urmări îndeaproape punerea în aplicare a prevederilor legale, începând cu elaborarea metodologiei privind prevenirea și combaterea violenței psihologice-bullying”.

Modificarea legii a fost votată cu 287 de voturi Pentru și 0 Abțineri în Camera Deputaților, și cu 96 de voturi Pentru și 0 Abțineri în Senat. Asociaţia Părinţilor Isteţi şi Itsy Bitsy FM au început din 2017 o campanie de prevenire a bullying-ului, la care au fost sprijinite de deputații PSD Andrei Pop și Petre Florin Manole, care au depus în mai 2018 în Parlament, iniţiative legislative care vizează reglementarea bullying-ului, ca violenţă psihologică, se arată în comunicat.

Efectele bullying-ului sunt dezastruase în dezvoltarea copiilor, atât emoţional cât şi educaţional. Copiii care joacă orice rol în episoade de bullying – victime, agresori sau martori pot experimenta scăderea încrederii în sine, depresia, abandonul școlar, scăderea rezultatelor la învățătură, ajungându-se uneori şi la sinucideri.

La nivel european, România se situează pe locul 3 în ceea ce privește bullyingul în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). De asemenea, studiul Bullying-ul în rândul copiilor. Studiu sociologic la nivel național realizat de către Organizatia Salvați Copiii, a scos în evidență o serie de date îngrijorătoare:

  • 1 din 4 copii era umilit în mod repetat la școală, în fața colegilor;
  • 1 din 5 copii umilea în mod repetat un alt copil la școală;
  • în mod repetat, în școală, 3 din 10 copii erau excluși din grupul de colegi;
  • 1 din 6 copii era bătut în mod repetat;
  • 7 din 10 copii au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar.

Citește și:


4 comments
  1. Nu în toate școlile sunt consilieri, decât în cele mari. Toată zona rurală, unde este junglă în comportamentul copiilor, e lăsată descoperită!
    Și ce sancțiuni impuneți? Rămâne doar așa, la consiliere, fără a sancționa pe cei ce fac astfel de lucruri? Păi le vor face în continuare, iar victima merge la consiliere, ce ați rezolvat?

  2. De foarte multe ori agresorii sunt profesorii. Din pacate nu am vazut inca nicio masura luata in aceasta situatie. Foarte trist.

  3. Si care sunt pedepsele ce se aplica agresorilor ? Nu am vazut nicio precizare in acest sens. Nu am vazut CUM se previne aceasta violenta ? Care sunt mijloacele de preventie ? Daca legea nu stipuleaza aceste masuri coercitive pentru agresori (ducand pana la exmatriculare si la plata de daune morale de catre parintii acestora), atunci este fix apa de ploaie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Admiterea la liceu, schimbată de Ministerul Educației fără niciun anunț. Anul viitor, primul criteriu de departajare va fi media din gimnaziu, nu nota de la limba română, cum a fost anul acesta – proiect

Media gimnazială va fi primul criteriu de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere la liceu 2024, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Este vorba despre ordinul privind organizarea…
Vezi articolul

Universitatea din București reacționează în cazul Emilia Șercan: Condamnăm ferm acțiunea de intimidare a acesteia. Ne solidarizăm cu jurnalista Emilia Șercan

„Suntem profund îngrijorați de situația jurnalistei Emilia Șercan și condamnăm în mod ferm acțiunea de intimidare a acesteia”, spune rectorul Universității din București, Mircea Dumitru. Într-o luare de poziție față…
Vezi articolul

LISTA Peste 2680 de localități eligibile pentru programul PNRR, „Microbuze electrice pentru elevi” / Cererile pot fi depuse de primării până în data de 13 iunie 2023. Se pot cumpăra microbuze în valoare de cel mult 6 milioane de euro per proiect

Ministerul Educației a lansat apelul de proiecte „Microbuze electrice pentru elevi”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație. UAT-urile pot depune cererile până pe data de…
Vezi articolul