Călătorii gratuite cu trenul în Europa pentru tinerii din România, prin programul DiscoverEU / Înscrierile se fac până pe 29 martie

33.463 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Comisia Europeană lansează astăzi, 15 martie, runda de înscrieri de primăvară DiscoverEU, în cadrul căreia 35.000 de tineri vor primi un permis gratuit de călătorie de cale ferată cu care pot explora Europa, potrivit Reprezentanței Comisiei Europene din România.

Înscrierile încep astăzi la ora 12:00 și se vor încheia pe 29 martie, la ora 12:00. 

Pentru a putea câștiga un permis de călătorie, tinerii sunt invitați să se înscrie pe Portalul european pentru tineret, să răspundă la un quiz alcătuit din 5 întrebări și la încă o întrebare suplimentară (drept criteriu de departajare în caz de scoruri egale), se precizează în comunicat. 

Pentru a fi eligibil, trebuie:

  • „să te fi născut între 1 iulie 2004 (inclusiv) și 30 iunie 2005 (inclusiv)
  • să completezi corect formularul de înscriere online, indicând numărul cărții de identitate, al pașaportului sau al permisului legal de ședere
  • să fii cetățean sau rezident legal  într-una din următoarele țări: 
    • unul din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv țările și teritoriile de peste mări (TTPM) sau
    • una din țările terțe asociate la programul Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia. 

Apoi va trebui să răspunzi la un quiz (cu excepția cazului în care te-ai înscris ca membru al unui grup).

Dacă ești selectat, poți călători pe o perioadă de cel puțin 1 zi și cel mult 30 de zile, între 15 iunie 2023 și 30 septembrie 2024

Dacă suferi de un handicap sau de probleme de sănătate care îți îngreunează călătoria, vei primi asistență și sprijin. Consultă rubrica Întrebări și răspunsuri (C.13) pentru a afla mai multe.

Selecția se va face în funcție de naționalitate și/sau de țara de reședință, în funcție de numărul de permise de călătorie alocate fiecărei țări. Numărul permiselor alocate pentru fiecare țară în parte va fi publicat împreună cu rezultatele selecției.

Participanții selectați vor primi un card european de tineret DiscoverEU, care le va permite să beneficieze de reduceri la vizite culturale, activități de învățare, sport, transport local, cazare, masă etc.”, potrivit DiscoverEURO.

Ce este DiscoverEU?

Comisia a lansat DiscoverEU în iunie 2018, în urma unei acțiuni pregătitoare a Parlamentului European. 

DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care îți dă posibilitatea de a descoperi Europa prin intermediul unor experiențe de învățare. Călătorind în special cu trenul (există și excepții pentru a permite participarea tinerilor care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate), vei putea admira varietatea nesfârșită a peisajelor și orașelor europene. Ai la dispoziție două runde de înscrieri în fiecare an. Solicitanții selectați vor primi un permis de călătorie.

Din 2018, aproape 916 000 de candidați s-au înscris pentru cele 212 700 de permise de călătorie disponibile. Conform ultimelor rezultate ale anchetei realizate după călătorie, 72 % dintre candidați au declarat că au călătorit pentru prima dată cu trenul în afara țării lor de reședință. Pentru mulți dintre ei, a fost și prima dată când au călătorit fără părinți sau adulți însoțitori, iar majoritatea au afirmat că au devenit mai independenți.

În acest context, tot astăzi, Reprezentanța Comisiei Europene în România lansează campaniaDiscover EU / Discover your skills”, care adună experiențele tinerilor români care au călătorit, până în prezent, cu „trenul” DiscoverEU în toată Europa. 

„Uniunea Europeană este un proiect al păcii, și tocmai de aceea investim constant în noile generații de tineri, care duc mai departe visul european. Astăzi se deschide o nouă rundă de înscrieri pentru un loc în „euroaventura” DiscoverEU. Ce înseamnă acest lucru? Tinerii pot câștiga un permis gratuit de călătorie în Europa, pentru a explora, timp de 30 de zile, Europa și patrimoniul său cultural bogat. Până în prezent, peste 8300 de tineri români au beneficiat de un astfel de permis de călătorie. Tinerii, precum Daniela, Mihaela, Cosmin, Ioan, Mihai și mulți alții, sunt proprietarii viitorului Europei!”, a declarat Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Interviurile cu tinerii călători sunt publicate pe website-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România, și vor fi publicate gradual și pe paginile de Facebook și Instagram ale Reprezentanței și pe pagina de Facebook Casa Europa – House of Europe.


5 comments
  1. data de naștere:06.02.2005

  2. Acest program Erasmus+ este o modalitate excelentă de a ajuta tinerii să descopere varietatea nesfârșită a peisajelor și orașelor europene și de a deveni mai independenți.

  3. Transport gratuit.
    Cazarea si hrana poate fi problematica, mai ales pentru copii de 20 de ani care nu au surse de venit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Punctajele profesorilor care solicită soluționarea restrângerii de activitate, publicate de inspectoratele școlare / Contestațiile pot fi înregistrate în zilele de 5 și 6 martie

Inspectoratele școlare au publicat punctajele profesorilor care solicită soluționarea restrângerii de activitate. Este vorba despre cadrele didactice care intră în restrângere de activitate din anul școlar 2025-2026. Contestațiile pot fi…
Vezi articolul

Copiii cu tulburări de învățare nu primesc sprijinul la care au dreptul, la școală sau la examene, reclamă Asociația Coordonate Umane. Organizația anunță că va protesta luni la Inspectoratul Școlar București

Un protest pentru aplicarea unitară a procedurilor de egalizare a șanselor la examenele naționale va fi organizat luni, 27 martie, în fața Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), de o…
Vezi articolul

Persoanele cu atribuții de salarizare din inspectoratele școlare vor fi obligatoriu în subordinea contabilului șef, potrivit unei adrese a Ministerului Educației. Până pe 20 august, toate inspectoratele școlare vor transmite instituției spre aprobare statul de funcții valabil de la data de 1 iulie 2024 – document

Domeniul economic şi administrativ din organigrama inspectoratelor școlare va fi organizat astfel încât persoanele/ compartimentul/ serviciul cu atribuții de salarizare vor/va funcționa, obligatoriu, în subordinea contabilului şef, potrivit unui document…
Vezi articolul

Ministerul Educației a cerut și a obținut 30 de milioane de lei din Fondul de rezervă pus la dispoziția Guvernului, după ce a rămas fără bani pentru investiții în infrastructură și digitalizarea universităților

Ministerul Educației a cerut de la Guvern și a obținut 30 de milioane de lei pentru a acoperi cheltuieli prevăzute în PNRR cu investiții în digitalizarea universităților și echiparea laboratoarelor…
Vezi articolul