Calea Lactee „a furat” câteva microgalaxii ce făceau parte din Marele Nor al lui Magellan

148 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Calea Lactee, galaxia din care face parte Sistemul Solar, a „furat” câteva microgalaxii ce făceau parte din Marele Nor al lui Magellan, o galaxie din apropierea sa, în contextul unui proces de ciocnire galactică, proces întâlnit frecvent în Univers, conform unui studiu publicat în numărul din septembrie al revistei Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, relatează Agerpres.

Descoperirea „furtului de dimensiuni galactice” a fost făcută datorită datelor obţinute de telescopul spaţial european Gaia.

Telescopul spaţial Gaia / Foto: rosa.ro

O echipă de cercetători a comparat datele furnizate de telescopul spaţial Gaia cu simulările computerizate care au replicat aceste mişcări pe perioade lungi de timp. Comparaţia a sugerat că patru galaxii pitice cu strălucirea foarte slabă şi alte două galaxii pitice (Carina şi Fornax) au făcut cândva parte din Marele Nor al lui Magellan, scrie agenția de presă.

În timp cosmic, acest „furt” nu s-a produs foarte demult. Aceste galaxii pitice au rămas prizoniere în câmpul gravitaţional al Căii Lactee în urmă cu „doar” aproximativ 1 miliard de ani, în contextul în care vârsta întregului Univers este estimată la aproximativ 14 miliarde de ani.

Coordonatorul studiului, Laura Sales, astronom la University of California, Riverside, a declarat că „dacă atât de multe (galaxii) pitice ni s-au alăturat împreună cu Marele Nor al lui Magellan atât de recent, înseamnă că proprietăţile populaţiei de sateliţi ai Căii Lactee în urmă cu doar 1 miliard de ani erau radical diferite, ceea ce ne modifică înţelegerea modului în care cele mai mici galaxii se formează şi evoluează”, relatează Agerpres.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Nicușor Dan, întrebat dacă va renunța la postul de la Institutul de Matematică al Academiei: O să iau o decizie / L-am întrebat pe dl director dacă poziția asta a mea – nu eram președinte încă – încurcă în vreun fel. Și mi-a spus că nu încurcă

Întrebat dacă va renunța la postul de cercetător pe care îl ține blocat la Institutul de Matematică al Academiei Române, președintele Nicușor Dan a răspuns: „O să iau o decizie”.…
Vezi articolul

Timpul petrecut în familie cu părinții ajută copiii de grădiniță să își dezvolte limbajul și să comunice / Peste o oră zilnic petrecută cu părinții îi ajută pe copii să atingă nivelul optim de dezvoltare, arată un raport de cercetare al World Vision

Raportul de cercetare al programului de intervenții în educație „Start în Educație” al organizației World Vision arată că timpul petrecut în familie cu părinții ajută copiii să își dezvolte limbajul…
Vezi articolul

Lista instalațiilor și obiectivelor speciale de interes național, precum laserul de la Măgurele, cele din domeniul nuclear sau centrele de monitorizare seismică – actualizată printr-o hotărâre de guvern / Instalațiile sunt grupate în rețele naționale

Proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), ansamblul de nave de cercetare  Mare Nigrum-Istros o serie de centre din domeniul verificării și monitorizării în cazul pericol naturale sau din…
Vezi articolul