Calea Lactee „a furat” câteva microgalaxii ce făceau parte din Marele Nor al lui Magellan

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
Calea Lactee, galaxia din care face parte Sistemul Solar, a „furat” câteva microgalaxii ce făceau parte din Marele Nor al lui Magellan, o galaxie din apropierea sa, în contextul unui proces de ciocnire galactică, proces întâlnit frecvent în Univers, conform unui studiu publicat în numărul din septembrie al revistei Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, relatează Agerpres.

Descoperirea „furtului de dimensiuni galactice” a fost făcută datorită datelor obţinute de telescopul spaţial european Gaia.

Telescopul spaţial Gaia / Foto: rosa.ro

O echipă de cercetători a comparat datele furnizate de telescopul spaţial Gaia cu simulările computerizate care au replicat aceste mişcări pe perioade lungi de timp. Comparaţia a sugerat că patru galaxii pitice cu strălucirea foarte slabă şi alte două galaxii pitice (Carina şi Fornax) au făcut cândva parte din Marele Nor al lui Magellan, scrie agenția de presă.

În timp cosmic, acest „furt” nu s-a produs foarte demult. Aceste galaxii pitice au rămas prizoniere în câmpul gravitaţional al Căii Lactee în urmă cu „doar” aproximativ 1 miliard de ani, în contextul în care vârsta întregului Univers este estimată la aproximativ 14 miliarde de ani.

Coordonatorul studiului, Laura Sales, astronom la University of California, Riverside, a declarat că „dacă atât de multe (galaxii) pitice ni s-au alăturat împreună cu Marele Nor al lui Magellan atât de recent, înseamnă că proprietăţile populaţiei de sateliţi ai Căii Lactee în urmă cu doar 1 miliard de ani erau radical diferite, ceea ce ne modifică înţelegerea modului în care cele mai mici galaxii se formează şi evoluează”, relatează Agerpres.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai lansează pe piață un aparat care măsoară calitatea aerului și eficiența energetică a clădirilor, realizat de cercetătorii săi

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că lansează pe piață aparatul SmartRadon, un sistem de monitorizare a calității aerului din clădiri. Aparatul este dezvoltat și testat de cercetătorii Universității, precizează instituția într-un…
Vezi articolul

Scrisoare fără precedent de susținere a directorului celui mai mare proiect de cercetare din România: peste 100 de cercetători, ingineri, doctoranzi de la Laserul de la Măgurele anunță că îl sprijină pe Nicolae Zamfir, ținta unor „tentative de discreditare”

O bună parte din cercetătorii de la Măgurele fac front comun în sprijinul directorului celui mai mare proiect de cercetare din România, Nicolae Zamfir. „Subsemnații, cercetători la Centrul ELI-NP, protestăm…
Vezi articolul

OFICIAL Regulile de evaluare a dosarelor pentru ocuparea posturilor de cercetător și obținerea gradelor de cercetător științific gradul I și II, în așteptarea noilor standarde minimale și în plin proces de reorganizare a Cercetării / Documentele necesare la dosar

Regulile pentru verificarea și evaluarea dosarelor depuse în cadrul concursurilor pentru ocuparea posturilor de cercetător și a examenelor pentru acordarea gradelor profesionale de cercetător științific gradul II și gradul I…
Vezi articolul