Calendarul concursurilor extrașcolare 2025 pentru elevii și profesorii din București, publicat de ISMB. Sunt peste 380 de proiecte educative organizate de școlile din Capitală – document

2.207 vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Lista activităților educative pentru elevii și profesorii din București, cu datele de desfășurare a acestora, a fost publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Majoritatea proiectelor desfășurate de școli, organizate pe 11 domenii de studiu, peste 380 la număr, încep din luna aprilie, conform documentului.

Potrivit calendarului, Inspectoratul Școlar București organizează activități, programe, proiecte și concursuri în acest an școlar, printre ele numărându-se conferințe pentru profesori și pentru părinți, programe educaționale sau cultural-artistice pentru elevi, sau de conștientizare și prevenire a consumului de droguri.

Din documentul publicat de Inspectoratul Școlar București, care poate fi descărcat mai jos din articol, face parte și planificarea etapelor pe municipiu în cazul concursurilor – proiecte educative naționale (CPEENI) care au o astfel de etapă, până la cea națională. Îl redăm mai jos:

DOCUMENT DESCARCĂ Calendarul activităților educative pe Municipiul București 2025:

Anul acesta sunt, în total, cu peste 100 de proiecte în plus față de calendarul publicat de ISMB în 2024.

Edupedu.ro a scris recent că elevii de clasele primare nu pot trece la etapele finale ale concursurilor extrașcolare (proiectele din CPEEMB, CPEENI / CPEERI) în anul școlar 2024-2025 la olimpiadele și concursurile școlare naționale. În ordinul de ministru care aprobă aceste liste, instituția reglementează că:

„Art. 2 – (2) La etapele naționale/internaționale ale proiectelor cuprinse în anexele 1 și 2 care se desfășoară sub formă de competiții, în concurs intră doar elevi din învățământul secundar” scrie în ordinul care aprobă listele concursurilor școlare de tip proiecte educaționale extrașcolare (CPEERI – regionale și CPEENI – naționale și internaționale).

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Piruetă completă a ministrului Cîmpeanu în 6 luni. Februarie 2022: Nu ne putem asuma descentralizarea palatelor și cluburilor copiilor / Mai: Vor trece la primării / Iulie: Descentralizarea va avea loc în 2 ani și cadrele didactice își vor pierde statutul / August 2022: Nu e normal să își piardă acest statut de cadru didactic, avem o criză de profesori. Nu vom putea da palatele copiilor în administrarea primăriilor

În doar 6 luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și-a schimbat fundamental părerea de două ori despre descentralizarea palatelor și cluburilor copiilor, lucru care implica și pierderea statutului de cadru didactic…
Vezi articolul

Matematica redevine probă obligatorie la BAC în Franța în 2026, care introduce noi reguli pentru telefoane la școală, fără mesaje despre note și absențe seara și în weekend, un program de educație sexuală / Elevii s-au întors la școală pe 1 septembrie

Elevii din Franța s-au întors la școală luni, 1 septembrie 2025, într-un an marcat de noi reguli și programe. Ministerul Educației de la Paris vorbește despre „o școală exigentă pentru…
Vezi articolul

Nicoleta, educatoare debutantă, mesaj pentru ministrul David: În loc să ne bage bețe în roate ar trebui să ne ajute și să regândească restructurarea. Ar trebui să avem cât mai mult sprijin pentru că noi creăm generațiile viitoare

„Acesta este primul an când am intrat în învățământ. Nu mă așteptam să fiu «primită» așa, mi-aș fi dorit să stau acum cu copiii”, a spus Nicoleta, educatoare din București…
Vezi articolul