Calendarul de acordare a ajutorului financiar pentru achiziționarea de calculatoare în anul 2022

854 de vizualizări
Foto: © Buurserstraat386 | Dreamstime.com
Pașii necesari pentru acordarea ajutorului financiar în vederea achiziționării de calculatoare, pe parcursul acestui an, sunt descriși într-un Ordin de ministru publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial. Primul pas – numirea comisiilor județene și a celor din școli – se încheie pe 1 aprilie, iar întregul proces se încheie cu decontarea către operatorii economici, pe parcursul lunilor de toamnă.

Achiziția efectivă de calculatoare, în baza acestui ajutor, se va putea face în intervalul 16 august – 14 octombrie, după ce listele beneficiarilor vor fi afișate la fiecare unitate de învățământ pe 3 iunie, iar lista finală, după contestații – pe 15 iulie.

Calendarul complet: 

Stabilirea și numirea comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ – până la 1 aprilie

Depunerea cererilor și dosarelor cu actele doveditoare – până la 14 aprilie

Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ, împreună cu comisiile de anchetă socială – 2-20 mai

Centralizarea cererilor la Comisia centrală prin intermediul portalului dedicat –  23-30 mai

Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei nominale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru – 3 iunie

Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor – 3 iunie

Depunerea contestațiilor – 6-10 iunie

Rezolvarea contestațiilor – 13—17 iunie

Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de învățământ – 17 iunie

Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru – 15 iulie

Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și distribuirea către inspectoratele școlare/universități – 25 iulie-12 august

Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari – 16-31 august

Achiziționarea de calculatoare – 16 august-14 octombrie

Depunerea copiilor după facturi și după procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți – 16 august-17 octombrie

Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor după facturi și după procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat – 16 august—28 octombrie

Decontarea către operatorii economici – 22 august—18 noiembrie

Foto: © Buurserstraat386 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Copiii mei beneficiază de bursa socială daca desfășoară activitatea școlară in alta localitate decât cea de domiciliul?Se tine cont de acest criteriu sau este doar pe hârtie????!…. Astept precizări la nr.de telefon 078****782

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Deschiderea școlilor

4 zile pe săptămână cu prezență fizică la școală și o zi cu ore online, pentru elevii de clasa a XII-a de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara. Director: În momentul în care se pune presiunea examenelor, avem copii care ne spun că sunt tot mai obosiți

Elevii de clasa a XII-a de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara merg la cursuri 4 zile pe săptămână, iar în ultima zi orele se desfășoară online, din anul școlar…
Vezi articolul

Profesorul Radu Vancu: toată expunerea legionară făcută de partidele extremiste are „același scop: normalizarea prezenței în viața publică a fascismului” / Nu s-a ajuns la asasinate, dar „celebrăm criminalii”

„Toată expunerea legionară făcută în ultimii ani de partidele extremiste e parte din strategia lor de normalizare a fascismului”, iar paralelismele dintre acțiunile politice ale liderilor acestor partide și cele…
Vezi articolul