Calendarul examenelor de certificare pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic, în 2025-2026 – proiect / Primul examen: pentru postlicealele Ministerului de Interne, în decembrie

1.247 de vizualizări
Foto: © dotshock | Dreamstime.com
Proiectul cu graficul de desfășurare a examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenților din învățământul profesional și tehnic preuniversitar, în anul școlar 2025-2026, a fost pus, luni, în dezbatere publică de Ministerul Educației.

Potrivit documentului, primele examene vor fi date, în decembrie 2025, de absolvenții de învățământ postliceal organizat în unitățile Ministerului Afacerilor Interne – pentru calificările profesionale: agent de poliţie, agent de poliţie de frontieră, subofiţer de jandarmi, subofiţer de pompieri şi protecţie civilă, maistru militar auto – nivelul 5 de calificare.

Ultimele examene, pentru certificat de calificare pentru absolvenții învățământului liceal, filiera tehnologică – nivelul 4 de calificare sunt programate în sesiunea din august 2026.

Potrivit proiectului de ordin, absolvenții din promoțiile anterioare, indiferent de forma de învățământ absolvită, se pot prezenta pentru susținerea examenelor de certificare a calificării profesionale în oricare dintre sesiunile aferente nivelului de calificare prevăzute pentru anul școlar în curs.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal organizat la şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, seria de elevi ianuarie/februarie – decembrie 2025, calificările profesionale: agent de poliţie, agent de poliţie de frontieră, subofiţer de jandarmi, subofiţer de pompieri şi protecţie civilă, maistru militar auto – nivelul 5 de calificare, sesiunea decembrie 2025:

  • înscrierea candidaţilor: 04 – 05 decembrie 2025;
  • desfăşurarea probei practice: 06 – 10 decembrie 2025;
  • desfăşurarea probei scrise: 11 decembrie 2025;
  • afişarea rezultatelor la proba scrisă: 12 decembrie 2025;
  • depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă: 12 – 13 decembrie 2025;
  • desfăşurarea probei orale/ proiectului de absolvire: 14 – 17 decembrie 2025;
  • afişarea rezultatelor finale: 18 decembrie 2025.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal – nivelul 5 de calificare, sesiunea februarie 2026:

  • înscrierea candidaţilor: 02 – 06 februarie 2026;
  • desfăşurarea probei practice: 09 – 10 februarie 2026;
  • desfăşurarea probei scrise: 11 februarie 2026;
  • afişarea rezultatelor la proba scrisă: 12 februarie 2026;
  • depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă: 12 – 13 februarie 2026;
  • desfăşurarea probei orale/ proiectului de absolvire: 16 – 17 februarie 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 18 februarie 2026.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor stagiilor de pregătire practică – nivelul 3 de calificare, sesiunea mai 2026:

  • înscrierea candidaţilor: 04 – 05 mai 2026;
  • desfăşurarea probelor de examen: 06 – 07 mai 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 08 mai 2026.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării absolvenţilor învăţământului liceal, filiera tehnologică – nivelul 4 de calificare, sesiunea iunie 2026:

  • înscrierea candidaţilor: 08 -12 iunie 2026;
  • desfăşurarea probelor de examen: 16 – 18 iunie 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 19 iunie 2026.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal organizat la şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, seria de elevi iunie 2025 – iunie 2026, calificările profesionale: agent de poliţie, agent de poliţie de frontieră, subofiţer de jandarmi, subofiţer de pompieri şi protecţie civilă, subofiţer administrativ, sesiunea iunie 2025:

  • înscrierea candidaţilor: 11 – 12 iunie 2026;
  • desfăşurarea probei practice: 13 – 16 iunie 2026;
  • desfăşurarea probei scrise: 17 iunie 2026;
  • afişarea rezultatelor la proba scrisă: 18 iunie 2026;
  • depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă: 18 – 19 iunie 2026;
  • desfăşurarea probei orale/ proiectului de absolvire: 20 – 23 iunie 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 24 iunie 2026.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal militar – maiştri militari, nivelul 5 de calificare, organizat în şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri ale Ministerului Apărării Naţionale, sesiunea I, iunie – iulie 2026:

  • înscrierea candidaţilor: 02 – 12 iunie 2026;
  • desfăşurarea probei practice: 15 – 16 iulie 2026;
  • afişarea rezultatelor la proba practică: 16 iulie 2025;
  • desfăşurarea probei scrise: 20 iulie 2026;
  • afişarea rezultatelor la proba scrisă: 20 iulie 2026;
  • depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă: 21 iulie 2026;
  • desfăşurarea proiectului: 23 – 24 iulie 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 24 iulie 2026.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal militar – subofiţeri, nivelul 5 de calificare, organizat în şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri ale Ministerului Apărării Naţionale, sesiunea I, iunie – iulie 2026:

  • înscrierea candidaţilor: 15 – 26 iunie 2026;
  • desfăşurarea probei practice: 13 – 14 iulie 2026;
  • afişarea rezultatelor la proba practică: 14 iulie 2026;
  • desfăşurarea probei scrise: 17 iulie 2026;
  • afişarea rezultatelor la proba scrisă: 17 iulie 2026;
  • depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă: 20 iulie 2026;
  • desfăşurarea proiectului: 21 – 22 iulie 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 22 iulie 2026.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal – nivelul 5 de calificare, sesiunea iunie – iulie 2026:

  • înscrierea candidaţilor: 22 – 26 iunie 2026;
  • desfăşurarea probei practice: 29 iunie – 30 iunie 2026;
  • desfăşurarea probei scrise: 01 iulie 2026;
  • afişarea rezultatelor la proba scrisă: 02 iulie 2026;
  • depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă: 02 – 03 iulie 2026;
  • desfăşurarea proiectului: 06 – 07 iulie 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 08 iulie 2026.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului profesional – nivelul 3 de calificare, sesiunea iulie 2026:

  • înscrierea candidaţilor: 01 – 03 iulie 2026;
  • desfăşurarea probelor de examen: 06 – 10 iulie 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 10 iulie 2026.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal militar – maiştri militari şi subofiţeri, nivelul 5 de calificare, organizat în şcolile militare de maiştri militari şi subofiţeri ale Ministerului Apărării Naţionale, sesiunea a II-a, iulie – august 2026, numai pentru absolvenţii care nu promovează sesiunea I:

  • înscrierea candidaţilor: 27 – 31 iulie 2026;
  • desfăşurarea probei practice: 04 – 05 august 2026;
  • afişarea rezultatelor la proba practică: 05 august 2026;
  • desfăşurarea probei scrise: 06 august 2026;
  • afişarea rezultatelor la proba scrisă: 06 august 2026;
  • depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă: 07 august 2026;
  • desfăşurarea proiectului: 10 – 11 august 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 11 august 2026.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal organizat la Şcoala Naţională de Poliție Penitenciară ”Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna, calificarea profesională agent de penitenciare – nivelul 5 de calificare, sesiunea august 2026:

  • înscrierea la examenul de certificare a calificării profesionale: 05 august 2026 – 07 august 2026;
  • desfăşurarea probei practice: 10 august 2026 – 15 august 2026; 17 august 2026 – 18 august 2026;
  • desfăşurarea probei scrise: 20 august 2026;
  • afișare barem de evaluare și notare: 20 august 2026;
  • depunere contestații barem de evaluare și notare: 20 august 2026, timp de 4 ore de la ora afișării baremului de notare și evaluare;
  • reevaluarea baremului de evaluare și notare și afișarea acestuia: 21 august 2026, până la ora 10.00;
  • corectare lucrări scrise: 21 august 2026 – 24 august 2026;
  • afişarea rezultate proba scrisă: 24 august 2026, până la ora 13.00;
  • depunere contestaţii: 24 august 2026, interval orar 13.00 – 17.00;
  • soluţionare contestaţii la proba scrisă şi afişare rezultate: 25 august 2026, până la ora 14.00;
  • finalizare și afişare rezultate finale: 25 – 26 august 2026.

Graficul de desfăşurare a sesiunii unice de reexaminare a absolvenţilor învăţământului postliceal organizat la Şcoala Naţională de Poliție Penitenciară ”Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna, calificarea profesională agent de penitenciare – nivelul 5 de calificare, sesiunea august – septembrie 2026:

  • înscrierea la examenul de certificare a calificării profesionale: 26 august 2026 – 28 august 2026;
  • desfăşurarea probei practice: 21 septembrie 2026;
  • desfăşurarea probei scrise: 22 septembrie 2026;
  • afișare barem de evaluare și notare: 22 septembrie 2026;
  • depunere contestații barem de evaluare și notare: 22 septembrie 2026, timp de 4 ore de la ora afișării baremului;
  • reevaluarea baremului de evaluare și notare și afișarea acestuia: 22 septembrie 2026, până la ora 22.00;
  • corectare lucrări scrise: 23 septembrie 2026;
  • afişarea rezultate proba scrisă: 24 septembrie 2026, până la ora 12.00;
  • depunere contestaţii privind rezultatele la proba scrisă: 24 septembrie 2026, interval orar 12.00 – 16.00;
  • soluţionare contestaţii la proba scrisă şi afişare rezultate: 24 septembrie 2026, ora 20.00;
  • finalizare și afişare rezultate finale: 24 septembrie 2026, ora 22.00.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal – nivelul 5 de calificare, calificarea profesională asistent medical generalist, sesiunea august 2026:

  • înscrierea candidaţilor: 03 – 07 august 2026;
  • desfăşurarea probei practice: 10 – 13 august 2026;
  • desfăşurarea probei scrise: 14 august 2026;
  • afişarea rezultatelor la proba scrisă: 17 august 2026;
  • depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă: 17 – 18 august 2026;
  • desfăşurarea proiectului: 19 – 21 august 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 24 august 2026.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului profesional şi stagiilor de pregătire practică – nivelul 3 de calificare, sesiunea august 2026:

  • înscrierea candidaţilor: 17 – 18 august 2026;
  • desfăşurarea probelor de examen: 19 – 20 august 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 21 august 2026.

Graficul de desfăşurare a examenului de certificare a calificării absolvenţilor învăţământului liceal, filiera tehnologică – nivelul 4 de calificare, sesiunea august 2026:

  • înscrierea candidaţilor: 17 – 18 august 2026;
  • desfăşurarea probelor de examen: 19 – 20 august 2026;
  • afişarea rezultatelor finale: 21 august 2026.
PROIECT Ordinul privind aprobarea graficului de desfăşurare a examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar în anul şcolar 2025 – 2026

Foto: © dotshock | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Semnal de alarmă transmis de rectorul Universității din București, Marian Preda: Parte dintre profesori au probleme cu valorile civice, cu cunoștințele despre instituțiile democratice. Decalajul e mult mai mare față de profesorii din alte țări

„Este un decalaj între interesul pentru probleme civice și de mediu al tinerilor și conținuturile pe care ei le stăpânesc”, iar o cauză este faptul că o „parte dintre profesori…
Vezi articolul

Restricții de circulație la începutul anului școlar, impuse de Poliția Locală din București: fără opriri și staționări pe banda 1 de pe Bd. Ferdinand I și Bd. Pache Protopopescu și banda 1 din inelul principal Mihai Bravu – Ștefan cel Mare

Primăria Municipiului București anunță că, pentru începutul anului școlar 2025-2026, Poliția Locală va împiedica „opririle și staționările neregulamentare pe banda 1 de pe Bd. Ferdinand I și Bd. Pache Protopopescu”,…
Vezi articolul

Guvernul adoptă rectificarea bugetară prin care alocă bani suplimentari pentru salariile profesorilor și burse / Premierul Ciolacu anunță o rectificare concentrată pe investiții, inclusiv pentru școli, dar la Ministerul Educației e prevăzută o scădere a fondurilor de investiții

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în deschiderea ședinței de guvern de luni, că executivul va aproba rectificarea bugetară anunțată săptămâna trecută, pe care a prezentat-o drept una concentrată pe investiții.…
Vezi articolul