Camera de Comerț Americană recomandă Guvernului să schimbe modelul educațional și să treacă la un învățământ hibrid – blended learning

2.317 vizualizări
Foto: Pexels.com
Camera de Comerț Americană în România recomandă Guvernului să treacă la tipul de învățământ hibrid („blended learning”), care este un model educațional ce îmbină metodele tradiționale de predare cu instrumentele digitale. „O astfel de strategie integrată privind utilizarea metodei ‘blended education’ la nivel național trebuie transpusă prin intermediul exercițiului de programare 2021-2027 în programele operaționale”, susține Am Cham, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

La două luni de la închiderea școlilor, Camera de Comerț Americană spune că „salută inițiativa Ministerului Educației și Cercetării de a oferi posibilitatea copiilor din comunități vulnerabile de a avea acces la educație pe suport digital, însă atrage atenția asupra faptului că, în timp ce dotarea cu echipamente poate fi una dintre soluțiile crizei actuale, această măsură rezolvă doar un tip de probleme cu care se confruntă sistemul educațional”.

„Digitalizarea este necesară, însă accesul la resurse online necesită alături de platforme și un conținut didactic adaptat mediului digital și profesori care să creeze și să disemineze unitar materiale de calitate prin metode moderne. Pentru eficiență și coerență este recomandat ca la nivelul fiecărei unități școlare să fie agreat un set de aplicații/platforme, astfel încât profesorii, elevii și părinții să fie instruiți în utilizarea acestora pentru obținerea celor mai bune rezultate”, se arată în comunicat.

„Unul dintre modelele de succes implementate în celelalte state europene este învățământul hibrid („blended learning„) care are la bază un model educațional care îmbină metodele tradiționale de predare cu instrumentele digitale. AmCham recomandă astfel și pentru România o abordare integrată a resurselor disponibile și a celor mai potrivite bune practici si standarde de calitate din statele membre ale Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât sunt posibil de implementat cu sprijinul fondurilor europene. Conturarea unui model strategic de transformare a sistemului educațional românesc necesită în primul rând asumarea de către Ministerul Educației a rolului de coordonare a acestui proces, instruirea și înrolarea corpului didactic în acest amplu proces transformațional și un parteneriat activ cu mediul de afaceri, societatea civilă și autoritățile locale”, spune Am Cham.

Comunicatul de presă AmCham:

Astăzi, și nu mâine, trebuie să investim într-un sistem educațional modern, rezilient, adaptat la standarde europene și care are în centru nevoile de învățare ale noilor generații

Bucureși, 14 mai 2020: În contextul urgenței și oportunității unice de a gestiona problemele sistemice cu care se confruntă învățământul românesc, amplificate de pandemia COVID-19, AmCham România face apel la o abordare integrată care să reconcilieze măsurile pe termen scurt adoptate de către autorități cu o viziune strategică care să asigure continuitatea și reforma structurală a sistemului educațional.

Pandemia COVID-19 a avut efecte disruptive asupra procesului educațional însă, mai mult decât atât, a reliefat încă o dată carențele și problemele stringente cu care se confruntă învățământul românesc – rigiditate, lipsa competențelor digitale, modele perimate deconectate de la realitatea unei societăți moderne și acces inegal la educație. Dacă o parte dintre elevi au avut posibilitatea de a se reconecta cu profesorii lor prin intermediul educației online, măsurile de izolare au acutizat inechitățile față de copiii din medii defavorizate, mulți dintre ei pierzând orice legătură cu procesul educațional.

Educația este un drept constituțional, nu un privilegiu, și fiecare copil din România trebuie să aibă acces egal la educație de calitate. AmCham România salută inițiativa Ministerului Educației și Cercetării de a oferi posibilitatea copiilor din comunități vulnerabile de a avea acces la educație pe suport digital, însă atrage atenția asupra faptului că, în timp ce dotarea cu echipamente poate fi una dintre soluțiile crizei actuale, această măsură rezolvă doar un tip de probleme cu care se confruntă sistemul educațional.

Digitalizarea este necesară, însă accesul la resurse online necesită alături de platforme și un conținut didactic adaptat mediului digital și profesori care să creeze și să disemineze unitar materiale de calitate prin metode moderne. Pentru eficiență și coerență este recomandat ca la nivelul fiecărei unități școlare să fie agreat un set de aplicații/platforme, astfel încât profesorii, elevii și părinții să fie instruiți în utilizarea acestora pentru obținerea celor mai bune rezultate.

Nu în ultimul rând, nu putem separa procesul educațional de interacțiunea umană. Instrumentele digitale trebuie să devină o componentă integrantă a sistemului educațional care să permită flexibilitate, însă interacțiunea dintre elev și profesor, dar și relaționarea dintre elevi, trebuie să rămână o constantă.

Unul dintre modelele de succes implementate în celelalte state europene este învățământul hibrid („blended learning„) care are la bază un model educațional care îmbină metodele tradiționale de predare cu instrumentele digitale.

Un astfel de concept asigură nu doar valorificarea potențialului digital, ci mai ales reziliența procesului dat de învățare în fața unei crize precum cea prezentă, îmbunătățirea standardelor de predare și învățare prin e-lecții model accesibile tuturor copiilor, dar și substanțierea programelor școlare în direcția evoluțiilor accelerate ale societății contemporane, cu păstrarea valorilor umaniste și a reperelor identitare.

AmCham recomandă astfel și pentru România o abordare integrată a resurselor disponibile și a celor mai potrivite bune practici si standarde de calitate din statele membre ale Uniunii Europene, cu atât mai mult cu cât sunt posibil de implementat cu sprijinul fondurilor europene. Conturarea unui model strategic de transformare a sistemului educațional românesc necesită în primul rând asumarea de către Ministerul Educației a rolului de coordonare a acestui proces, instruirea și înrolarea corpului didactic în acest amplu proces transformațional și un parteneriat activ cu mediul de afaceri, societatea civilă și autoritățile locale.

O astfel de strategie integrată privind utilizarea metodei “blended education” la nivel național trebuie transpusă prin intermediul exercițiului de programare 2021-2027 în programele operaționale și instrumentele de finanțare care urmează a fi implementate.

Fără un exercițiu de programare coerent și politici publice consistente care să descrie adecvat prioritățile, obiectivele propuse și să determine necesarul de alocări și domeniile de intervenție, utilizarea fondurilor europene ca și eficacitatea acestui tip de intervenții ar putea fi pusă sub semnul întrebării.

Experiența ultimelor două luni, adaptarea din mers a tuturor participanților la procesul de educație transferat online oferă lecții foarte valoroase ce trebuie analizate și transpuse cu responsabilitate în viziunea și planul de acțiune pentru viitor. Astăzi, și nu mâine, trebuie să investim într-un sistem educațional modern, rezilient, adaptat la standarde europene și care are în centru nevoile de învățare ale noilor generații.

Prezentul apel lansat de AmCham Romania se subsumează angajamentului consecvent al membrilor noștri pentru un parteneriat între mediul public și cel privat pentru sprijinirea investițiilor în educație și vine în continuarea implicării concrete a membrilor care au angajat nu doar în această perioadă resurse valoroase pentru a susține procesul educațional, sub formă de instruiri, access gratuit la platforme online oferit de companii și ONG-uri școlilor, profesorilor, elevilor.

AmCham România reiterează și cu acest prilej preocuparea reală a comunității de afaceri pe care o reprezintă și disponibilitatea companiilor de a continua să susțină cu expertiză transformarea educației într-o prioritate strategică națională și obținerea primelor rezultate concrete în cel mai scurt timp, înainte de începerea noului an școlar.

Photo by Polina Zimmerman from Pexels


1 comment
  1. Usor cu pianul pe scări! Da, o sa avem blended learning cand vom fi pregătiți cu toții pentru asta: copii, profesori, părinți. Altfel, forme fara fond. Uitati-va la celebra „scoala altfel”, care de vreo zece ani a rămas tot o improvizație, în multe școli este vacanță, pur si simplu.
    Dacă si acum ne prefacem ca putem si pornim prost la drum, pe fundatie șubredă, pierdem si trenul asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planuri-cadru 2025. Liderul sindical Marius Nistor: Elevii de astăzi trebuie să înțeleagă că școala înseamnă efort susținut, făcând și ceea ce trebuie, nu doar ceea ce le place și este ușor / Scopul acestor modificări nu este un scop contabil: mai reducem niște discipline, mai reducem niște ore

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a vorbit despre faptul că elevii trebuie să înțeleagă că „școala înseamnă efort susținut, făcând și ceea ce trebuie, nu doar…
Vezi articolul

Prințul Philip și Regele Mihai au fost prieteni din copilărie – Galerie foto. Istoricul Adrian Cioroianu: Viața Prințului, o lecție de stabilitate și echilibru care duce la puterea unui simbol / Philip avea ceva din spiritul nostru sud european

Prințul Philip, Duce de Edinburgh și consortul de peste 73 de ani al reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a, a murit vineri dimineață, la vârsta de 99 de ani. A…
Vezi articolul

Biblioteca Școlară Virtuală EDULIB cu peste 3.600 de lecții și teste din diverse discipline este deocamdată accesibilă doar elevilor de clasele V-VIII care au primit datele de logare de la școală / Profesorul poate vedea în contul său ce lecții au parcurs elevii

Biblioteca Școlară EDULIB conține deocamdată lecții și resurse doar pentru elevii de clasele V-VIII, pentru 11 discipline. „Chiar dacă unii părinți care au copii în clasele primare au primit date…
Vezi articolul

Ghinea, ministrul Fondurilor Europene: Nu va mai crește anvelopa bugetară a salariilor la stat / Educația va primi 3,7 miliarde de euro prin PNRR / În administrația publică revine repartiția funcționarului la instituția care are nevoie de el

Nu va mai crește anvelopa bugetară a salariilor la stat, a declarat de la Guvern ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, după ședința Executivului. „Legea salarizării în administrația publică: vom avea…
Vezi articolul