Căminele vechi să fie demolate și înlocuite cu unele noi, cere Anton Hadăr, lider sindical și vicepreședinte al Senatului Politehnica București, universitate confruntată în ultimul an cu probleme de siguranță în căminele sale / Un director din Ministerul Educației susține modernizarea celor existente

2.581 de vizualizări
Complex cămin studențesc Regie / Foto: Google Maps
Vicepreședintele Senatului Politehnica București, Anton Hadăr, consideră că modernizarea căminelor studențești costă prea mult și că soluția optimă este demolarea clădirilor vechi și construirea unora noi, a afirmat el, luni, în cadrul ședinței de lansare a raportului privind respectarea Codului Drepturilor si Obligațiilor Studentului și a celui privind implementarea Statutului elevului.

Situația căminelor studențești a fost abordată în cadrul discuțiilor pe baza raportului menționat, iar vicepreședintele Senatului Politehnicii București și lider al Federației Naționale Sindicale Alma Mater, Anton Hadăr, și-a contrazis antevorbitorul care adusese în discuție renovarea căminelor. În opinia sa, este nevoie să fie demolate căminele vechi și să se construiască altele noi, deoarece modernizarea clădirilor actuale este fie imposibilă, fie prea costisitoare.

„Așa este, avem probleme mari cu căminele. Eu cred că nu este soluția aceasta, să le îmbunătățim, să le adaptăm vremurilor, costă mai mult.

Părerea mea este că trebuie să se întâmple ceea ce ar trebui să se întâmple cu spitale în România. Dacă în pereți au bacterii, păi spitalul ăla mai bine îl dărâmi și faci altul. Așa și cu căminele despre care vorbeam, mai toate au toaleta pe hol, nu cred că se pot adapta. Vă dați seama ce muncă e în fiecare cameră să faci posibilități de a avea toaletă acolo. Poate în unele cazuri chiar este imposibil.

Am vorbit toate aceste aspecte cu prim-ministrul, când am făcut o vizităm în Regie, la noi în Politehnică și ne-a spus că ne dă bani ca să mai facem alte cămine noi. Și cred că vom aborda această problemă chiar în acest sens. Mai dărâmăm un cămin și facem unul nou, dar trebuie bani serioși aici. Gândiți-vă că Politehnica are vreo 30 de cămine, câteva dintre ele, vreo 8-9 sunt conforme cu vremurile, dar mai e mult de lucru”, a răspuns Anton Hadăr, referitor la căminele pentru studenți.

Reprezentantul Ministerului Educației propune modernizarea căminelor

Directorul Direcției Guvernanța Instituțiilor de învățământ Superior din cadrul Ministerului Educației, Ion Ciucă, a avut o intervenție înaintea lui Anton Hadăr, în care afirmase că există locuri suficiente în căminele studențești, dar că acestea ar trebui modernizate, deoarece majoritatea au băi comune.

„Să știți că noi avem cămine în momentul de față, suficient de multe. Problema este că unele nu au confortul care trebuie, încă sunt cămine cu băile comune. Deci trebuie să recunoaștem lucrul acesta, că infrastructura este veche. Ăsta este și motivul pentru care anumite universități nu au condiții adecvate pentru studenții cu dizabilități, pentru că trebuiesc modificări, scări, adică sunt lucruri tehnice care trebuie, cheltuitoare de bani și fondurile, astea dacă nu le ai, n-ai cum să le faci. Dar asta nu înseamnă că ne dăm bătuți”, a declarat Ion Ciucă, în cadrul ședinței amintite.

Informații de context

Majoritatea universităților de stat din România dispun de cămine studențești, multe dintre acestea construite în perioada comunistă, iar studenții care locuiesc în cămine se confruntă cu probleme legate de infrastructura care include băi comune, lipsa facilităților de acces pentru studenții cu dizabilități sau instalații sanitare și electrice depășite.

La sfârșitul lunii septembrie a avut loc un incendiu la unul dintre căminele din Regie al Politehnicii, care s-a produs din cauza unui „scurtcircuit la un aparat electric”, potrivit pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov.

Mihai Corocăescu, administratorul căminelor studențești ale Politehnicii, afirma atunci că, pentru a rezolva situația căminelor, „ar trebui regândit întreg proiectul instalației electrice, cap-coadă”.

Edupedu.ro a relatat, în premieră, că după incendiul amintit universitatea a adăugat clauze în contractul de închiriere a camerei de cămin 2024 care transferă responsabilitatea la studenți în cazul în care au loc incendii în camerele de cămin și care prevăd că aceștia nu au voie să folosească prelungitoare și aparate mai puternice de 1 kW.

Citește și:
Căminele din Regie au o putere instalată de 8 ori mai mică decât niște cămine noi, instalațiile sunt vechi și la cel mai recent incendiu nu prelungitorul ar fi fost de vină, spune administratorul de la Politehnica București: Incendiul a pornit de la un frigider


2 comments
  1. in alte tari, prin implozie se darama blocuri vechi, camine studentesti pe aceleasi terenuri se ridica altele noi. Aceasta este regenerare urbana, nu indesirea de constructii pe spatii verzi si pe vechile terenuri industriale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Marcel Ciolacu, după rezultatele la PISA 2022: Îi cer ministrei Deca să vină cu soluții privind criteriile de performanță în Învățământ. Nu ne putem aștepta ca doar mărind salariile să se întâmple o minune. Trebuie introduse criterii de performanță în funcție de care salariile vor crește

Premierul României, Marcel Ciolacu, a făcut referire la rezultatele PISA 2022 și a cerut public ministrei Educației, Ligia Deca, să vină cu soluții pentru criterii de performanță în Învățământ. Declarațiile…
Vezi articolul

DESCARCĂ AUDIO Modele de subiecte pentru competențele lingvistice în limba română, limbi străine și limbile minorităților pentru Bacalaureat 2024, publicate de Ministerul Educației

Modele de subiecte pentru competențele lingvistice și digitale de Bacalaureat 2024 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a…
Vezi articolul

Teodora Dumitru, ambasadoare a campaniei „Împreună pentru drepturi” a Comisiei Europene: Sunt un caz fericit, în ciuda diagnosticului, am ajuns studentă la Medicină. Dar de ce trebuie să mă consider norocoasă când vine vorba despre un drept fundamental?

Teodora Dumitru, o tânără din România care a trăit toată viața cu paralizie cerebrală, a fost numită ambasadoare a campaniei „Împreună pentru drepturi” a Comisiei Europene, alături de alte persoane…
Vezi articolul

Rankingurile luate în calcul ar trebui să aibă aceeași pondere pentru metarankingul național al universităților, care va conta pentru 40% din fondurile alocate de Ministerul Educației pentru cercetarea universitară – proiecte de metodologii / Daniel David, UBB: Demers promițător, dar trebuie corectat

Metarankingul universităților românești, ce urmează să fie realizat de un nou grup de experți sub umbrela Ministerului Educației, ar urma să țină cont de clasamentele internaționale care evaluează “global” universitățile,…
Vezi articolul