Când începe școala: fuga de răspuns a miniștrilor care trebuie să ia o decizie pentru 3 milioane de elevi

2.652 de vizualizări
SURSA: Freepik.com
Mai este o lună până la data la care ar trebui să înceapă școala, însă Guvernul nu a decis nici până acum dacă o mută pe 16 septembrie, la cererea patronatelor din turism, sau o lasă pe 9,  așa cum a fost ea aprobată. Miniștrii se întrec în declarații evazive, în loc să lămurească situația.

Am încercat să obținem un răspuns de la ministrul interimar al Educației, Daniel Breaz, de trei zile. Abia în această dimineață, ministrul a transmis către Edupedu.ro, următorul mesaj: „Încă nu s-a luat o decizie, dar cu siguranță aceasta va fi cea mai bună pentru elevi, când se va decide”.

Menționăm că ministrul interimar al Educației este ministrul Culturii, profesor universitar și rectorul Universității din Alba Iulia.

În ceea ce-l privește pe ministrul Turismului, Bogdan Trif, întrebat miercuri într-o conferință de presă susținută la Constanța dacă s-a decis sau nu când începe școala, acesta a fugit de răspuns:

Reporter: Domnule ministru, vorbeați mai devreme de patronatele din turism. Vă situați de partea lor când se discută de decalarea anului școlar?

Ministru: În ce sens de partea…

Reporter: În sensul că doamna premier a spus că e posibil să înceapă pe 16 (septembrie) școala, că ar fi de recomandat… patronatele au trimis o scrisoare care s-a mediatizat, probabil că sunteți la curent…

Ministru: Vă pot spune că se analizează la ministerul Educației, toate posibilitățile…

Reporter: Dar dvs cum ați vrea… cum a zis doamna Andronescu, pe 9 (septembrie), sau cum a zis doamna premier, pe 16 septembrie?

Ministru: Nu trebuie să ne punem așa, în poziții antagonice. Doamna premier a spus foarte clar că solicită o analiză ministerului astfel încât să se găsească cea mai bună soluție pentru turism, dar și pentru elevi. Este important să găsim această cale de mijloc în care să avantajăm ambele… ambele tabere, dacă putem să spunem așa. Este important să avem grijă și de elevii noștri, dar, totodată trebuie să protejăm și turismul, să-l dezvoltăm. Sunt convins că colegii or să ia cea mai bună decizie. În scurt timp, o să avem o analiză…

Reporter: Nu aveți niciun cuvânt de spus în privința aceasta, nu veți fi consultat?

Ministru: Bineînțeles că o să fim consultați, o să avem o decizie comună, dar v-am spus, trebuie să cântărim toate talerele, astfel încât să se ia decizia cea mai bună.

Discuții tensionate despre când începe școala

Luni dimineață a avut loc ședința Comisiei pentru Dialog Social, într-o atmosferă tensionată, au povestit reprezentanții elevilor și părinților pentru Edupedu.ro. În urma ședinței, s-a înaintat un aviz consultativ către ministrul interimar al Educației, în care se cere ca începutul anului școlar să rămână pe 9 septembrie. Însă, fiind vorba doar de un aviz consultativ, ministrul poate să nu țină seama de el.

Viorica Dăncilă a cerut modificarea datei în ședința de Guvern

Propunerea de modificare a datei la care începe anul școlar a fost făcută direct de premierul Viorica Dăncilă, în ședința de Guvern din 31 iulie, către ministrul Educației de săptămâna trecută.

„Vă rog doamna ministru Ecaterina Andronescu să luați în calcul începerea anului școlar de la 16 septembrie, sunt convinsă că este încă o măsură așteptată de elevii din România”, au fost cuvintele premierului Viorica Dăncilă.

Între timp, Ecaterina Andronescu a fost demisă din funcție, vineri, de către premier, după ce a declarat la un post de televiziune, că Alexandra Măceșanu, ultima victimă a criminalului din Carcal, nu ar fi trebuit să se urce într-o maşină de ocazie. Andronescu a spus că pe „vremea ei“ fetiţele erau educate de către părinţi să se nu urce cu străinii în maşină şi că atunci când purtau cheia la gât, copiii erau învăţaţi în cadrul familiei şi al şcolii să fie mult mai responsabili. „Totuşi, eu am învăţat de acasă să nu mă urc cu un străin în maşină”, fost cuvintele lui Andronescu.

Conducerea ministerului nu ar fi de acord cu modificarea datei

Potrivit unor surse din Ministerul Educației, nici conducerea instituției nu ar fi de acord cu modificarea, spunând că ar exista efecte negative asupra eficienței actului didactic.

Amintim că dubii cu privire la data începerii anului școlar au existat încă din momentul aprobării structurii anului școlar 2019-2020. Hotelierii de pe litoral i-au spus ministrului Turismului, Bogdan Trif, că scurtarea vacanței școlare de vară le va afecta afacerile și i-au cerut să facă demersuri pentru a fi prelungită vacanța mare, scria la începutul lunii mai Agerpres.

Citește și:


2 comments
  1. Mai va jucati mult cu viitorul copiilor nostri care ar trebui fi viitorul nostru si să avem grijă de de ei .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Planurile-cadru de liceu pentru clasele cu predare a unei limbi străine în regim intensiv sau bilingv, Informatică intensiv și seral, pentru elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027

Planurile-cadru de liceu pentru clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv sau bilingv, clase cu predarea disciplinei Informatică în regim intensiv și pentru învățământul liceal cu frecvență…
Vezi articolul

Dublarea numărului de locuri în școlile de Poliție pentru acest an, aprobată de Guvern / Se va organiza școlarizarea în regim „suveică” / Bode: Aproape 30.000 de posturi nu sunt ocupate la nivelul MAI

Dublarea numărului de locuri în școlile de Poliție, Jandarmerie și Pompieri, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne a fost aprobată de Guvern în ședința de miercuri, conform unui comunicat de presă.…
Vezi articolul

Ce burse vor primi elevii pentru premiile la olimpiade și concursuri școlare, în funcție de locurile obținute – proiect / Elevii de clasa a XII-a cu rezultate la olimpiade ar primi toți banii de bursă pe un an școlar întreg după ce termină cursurile

Criteriile de acordare a burselor școlare prevăzute în noua lege a educației care intră în vigoare la începutul lunii septembrie au fost publicate în dezbatere publică de Ministerul Educației vineri…
Vezi articolul

“Colaboratorul Sputnik” a fost dat afară din Ministerul Educației. Secretar de stat: Imediat ce am aflat, i-am cerut demisia și pentru că nu e trecută în CV nicio acțiune de genul acesta, iar relația secretar de stat – consilier se bazează pe încredere / L-am luat dintr-o instituție publică: Inspectoratul Școlar Județean Vaslui

Colaboratorul publicației Sputnik, organul oficial de propaganda al Rusiei, a fost dat afară din Ministerul Educației, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat Mihaela Popa. Decizia vine după ce G4Media.ro…
Vezi articolul

Guvernul ia banii copiilor: indexarea anuală a alocațiilor cu inflația, obligatorie prin lege, blocată de Cabinetul Ciolacu prin ordonanța-trenuleț – proiect / În urmă cu două luni ministra Muncii anunța creșterea acestora într-un mesaj pre-campanie

Proiectul de Ordonanță de Urgență (OUG) „trenuleț” cu măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025, publicat duminică de Ministerul Finanțelor, prevede înghețarea alocațiilor pentru copii la valorile stabilite în 2024. Măsura oprește…
Vezi articolul