Când se termină anul școlar 2020-2021 pentru fiecare clasă sau an de studiu, de la grădiniță la postliceale

[jp_post_view]
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Primii elevi care intră în vacanță vor fi cei din clasele a XII-a și a XIII-a, pentru care se încheie cursurile pe 4 iunie. Următorii vor fi cei de clasa a VIII-a, urmați de copiii de grădiniță și de elevii din celelalte clase de școală generală și liceu, potrivit structurii anului școlar 2020-2021, modificate în martie a.c.. În învățământul profesional și tehnic, unde au survenit, de asemenea, modificări prin reducerea cu o săptămână a anului școlar, vacanța se încheie în iulie, iar în cazul calificării „Asistent medical generalist” – în august.

Prin Ordinul ministrului educației de la sfârșitul lunii martie, prin care a fost modificată structura anului școlar 2020-2021, a fost introdusă vacanța din aprilie și a fost redus numărul de săptămâni de cursuri, de la 34 la 33 de săptămâni pentru toți elevii și de la 37 la 36 de săptămâni pentru cei din învățământul profesional și tehnic.

Astfel, semestrul al doilea se termină la alte date decât cele stabilite inițial în structura anului școlar. Cursurile se încheie:

  • Pentru clasa a VIII-a (pentru care urmează Evaluarea Națională) – vineri, 11 iunie 2021
  • Pentru clasele a XII-a zi și clasele a XIII-a seral și frecvență redusă (pentru care urmează Bacalaureatul – probe scrise) – vineri, 4 iunie 2021
  • Pentru grupele de grădiniță și celelalte clase (pregătitoare, I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a) – vineri, 25 iunie

Pentru învățământul profesional și tehnic, potrivit datelor din planurile cadru transmise de minister, anul școlar 2020-2021 se încheie astfel:

  • Pentru elevii din învăţământul liceal – filiera tehnologică, care nu vor susţine examene naţionale (evaluare naţională şi bacalaureat) – 16 iulie 2021 
  • Pentru elevii din învăţământul profesional: 16 iulie 2021 
  • Pentru elevii din învăţământul postliceal şi de maiştri (cu durată a cursurilor stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare): 16 iulie
  • Pentru calificarea „Asistent medical generalist”, cu durată a cursurilor de 42 de săptămâni – 27 august 2021

În învățământul profesional și tehnic, potrivit datelor din planurile cadru, transmise de minister, anul școlar 2020-2021 se încheie mai târziu. Începând cu anul școlar 2019-2020, în cazul învățământului profesional, postliceal și special nu au mai fost făcute explicit precizări cu privire la durata cursurilor, în ordinul cu structura anului școlar, deoarece în aceste situații durata este cea stabilită prin planurile cadru în vigoare.

Durata studiilor pentru anii terminali din învățământul postliceal pentru toate calificările profesionale este, cu o excepție, de 36 săptămâni, care se încheie în acest an pe 16 iulie. Excepția este învățământul postliceal cu durata de trei ani, calificarea asistent medical generalist, unde cursurile au prevăzută în planurile cadru o durată de 42 de săptămâni, care se încheie pe 27 august.

Citește și: BREAKING Noua structură a anului școlar, publicată în Monitorul Oficial. Pentru toate clasele, inclusiv cele din învățământul profesional și tehnic, durata cursurilor s-a redus cu o săptămână

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


13 comments
  1. Și apropo în condițiile date cum de au scăzut atât de brusc cazurile? În școli se respectă regulile de igienă.

  2. Și eu vreau să am copii sănătoși este cel mai important lucru pentru mine. Să nu uităm că cei mici și cei din anii terminali merg la școală. Nu la școală se îmbolnăvesc ci în alte locuri. Sunt pline parcurile, marile magazine etc. de copii. Să nu uităm de micile concedii făcute de unii. Oare câți dintre copiii care au cu adevărat probleme de sănătate nu au ieșit din casă de mai bine de 1an?

  3. În calitate de părinte cred că ar trebui să meargă toți la școală. Iar vă fi haos la ore. Ori toți online ori toți la școală. Cred că avem prea multe pretenții.

    1. nu cred ca o problema medicala ,pt. care copilul face orele online este o pretentie. As dori sa am copilul sanatos si sa mearga fizic la scoala, insa …prea multe pretentii, nu?

  4. Adevărul e ca SE POATE SA SE MULȚUMEASCĂ AMBELE PĂRȚI :SA SA LASE SA FACĂ ONLINE CARE VOR ONLINE, ȘI FIZIC CARE VOR FIZIC. asa nu mai exista nimeni nemulțumit. Decât cei ce vor cu tot dinadinsul sa își impună dorința lor asupra tuturor. Aia e boala de cap.

    1. Si profesori separati pentru online si pentru fizic. In primul rand ca este dificil sa te imparti in doua parti, in al doilea rand vor sa ne taie si salariile dupa ce sunt cele mai mici din sistemul bugetar.

  5. Păi e bine că elevii de la Postliceale Sanitare termină în 27 august…le mai rămân 2 săptămâni de vacanță, în cel mai bun caz, să își revină din bătaia asta de joc. Voi chiar credeți că cineva va veni la școală în august, când sunt 40 de grade în școli?

    1. De 30 de ani Ministerul învățământului tot modifica și reformează iar rezultatele se vad.Pacat de copii noștrii care meritau mai mult.

  6. „Pentru elevii din învăţământul liceal – filiera tehnologică, care nu vor susţine examene naţionale (evaluare naţională şi bacalaureat) – 16 iulie 2021 ” – nu are cum, de unde ati luat informatia?
    https://www.edu.ro/adaptarea-structurii-anului-%C8%99colar-2020-2021-la-situa%C8%9Bia-epidemiologic%C4%83-actual%C4%83 (informatie de pe site-ul Min.Educatiei din 25 martie: „6. Pentru filiera tehnologică și învățământul profesional și tehnic, finalul semestrului al II-lea va rămâne la datele stabilite și cunoscute.”
    Ori data stabilita si cunoscuta este 9 iulie.

  7. Nu e normal sa se schimbele datele de finalizare acum. Initial au fost alte date anuntate, lumea si-a planificat deja vacanta de vara! Este inadmisibil asa ceva.

    1. Da ce sa zic,oricum deja profesorii dar pe noi cu evaluări și alte chestii și acum tot pe noi dau vina că nu am fost atenți la orele lor online făcute cu fundul și cu picioarele.Cica profa de română:v-ați jucat jocuri în online și ați fentat ora de română și acum plătiți.Ce sa zic,și tu că ai stat doar cu un singur elev ăla venit de la Cluj care sta online tot anul și pe ceilalți ia-ți lăsat baltă,noi ce sa facem? Sa stam la ora dvs ca la predica de la slujba? Sa îl ridicam in slăvi pe colegul ăla? Pai tu profa de biologie care ziceai:hai tu Andrei,tu ești profesorul,sau tu profa de romana care ne ameninți cu evaluări,ce sa va fac daca ați stat numai cu Andrei? Eu m-am plimbat pe bicla am studiat la pian(că sunt la profil de muzica,deoarece părinții sunt muzicieni),am studiat la teoria muzicii,că oricum la ce teoria muzicii facem noi nu ajungem mari muzicieni,și totul fiind pe pile și bani, na,trebuie un pic de studiu,m-am jucat pe telefon,ce sa fac,că tot omul am făcut tot ce a trebuit să pun pe primul loc da numa nu școala voastră de nici măcar un ban,că am dat meditații da degeaba că la cata materie am pierdut,ce sa zic,jos guvernul,și nici măcar o reforma nu va putea repara aceste goluri și această situație.

  8. Cum adică pe 25 iunie? Cred ca cel care a propus asa ceva este un tâmpit de prima mana pus intr-o funcție de conducere. Noi părinții nu suntem de acord cu o asemenea tâmpenie. Scoala se termina în 15 iunie și începe în 15 septembrie ca și pana acum. Nu au decât sa își ducă ei copii la scoala dupa 15 iunie. Mai nou în fiecare an se fura din vacantele copiilor și la ce scoala s-a făcut în ultimul an ce sa spun. Cred ca învățământul romanesc are nevoie de o reforma drastica și multi tâmpiți care gândesc doar pentru ei și odraslele lor ar trebui dați afară. Un an de zile cu scoala online a fost un dezastru, dacă se vede nu se aude dacă se aude nu se vede mai au fost și pene de curent sau de internet și uite asa si-au bătut joc de elevi. Sincer ma rog ca să ajungeți peste câțiva ani pe mana acestor copii care au făcut asa zisa scoala online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Învățământul online în facultăți, criticat de reprezentanții profesorilor și ai Guvernului, care susțin că studenții condiționează trecerea în online ca să nu abandoneze cursurile pentru că lucrează. Hadăr: Un student livra pizza în timpul examenului cu mine la rezistența materialelor

Anton Hadăr, profesor universitar la Politehnică și lider al singurului sindicat ce reprezintă mediul universitar, Alma Mater, spune că studenții, în special cei de la master, preferă să facă ore…
Vezi articolul

Ministerul Educației îi va plăti timp de 5 ani gradație de merit lunară, de 25% din salariul de baza, profesorului de religie Mihai Floroaia, fost inspector general adjunct în Neamț, acuzat de procurori de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual

Profesorul de religie Mihai Floroaia, fost inspector general adjunct în Neamț, acuzat de procurori de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, va primi gradație de merit lunară, de 25%…
Vezi articolul

Campaniile clasice de prevenție a drogurilor, cele cu sloganuri și expus pedepse sau efecte, nu funcționează pentru toți elevii, spune psihoterapeutul Ramona Costescu: Soluția este să formezi abilități diriginților, profesorilor care rămân acolo nu doar o generație, abilități de a repera cazuri de consum, de mediere cu familia sau cu alte entități care pot fi sprijin

Tonul cu care se vorbește în spațiul public despre droguri este unul ostil și nu încurajează dialogul necesar în activitățile de prevenție, în timp ce autoritățile, de asemenea, înțeleg să…
Vezi articolul

Sunt foarte puține cabinete medicale și stomatologice școlare sau dacă există cabinet, nu există medic, susține Alexandru Rafila, ministrul Sănătății / INS raporta că sunt 515 cabinete stomatologice școlare în toată țara, dintre care unul singur în mediul rural

„A existat pe vremuri o rețea de cabinete de medicină școlară, cabinete stomatologice. În momentul de față sunt foarte puține sau dacă există cabinet, nu există medic în multe dintre…
Vezi articolul

INTERVIU Elev de clasa a XI-a, în prima zi de școală, după mai bine de un an: Am simțit o apropiere umană de care am dus lipsă. Am vorbit ca între oameni, nu ca între elev și profesor. Despre școala online: Am realizat că cel mai important în viață este să fii autodidact

Ștefan este elev în clasa a XI-a la o școală din Suceava și astăzi, 19 mai, a fost pentru prima dată într-un an și două luni când și-a revăzut toți…
Vezi articolul