Când țara arde și baba… pune bănci în clasă / Op Ed Lector universitar Andrei Schvab

Scris de un șofer de ubăr în devenire.

Acest material este un pamflet, evident destul de caustic. Dacă sunteți sensibili la stomac, vă rog nu citiți. Dacă lecturile voastre de confort sunt poeziile pastel ale lui Alecsandri, cu siguranță nu mergeți mai departe cu lectura.

Ultima perioadă a fost o avalanșă emoțională, cu vești din ce în ce mai proaste, în fiecare zi din ultimele patru cinci luni. Cred că picăturii chinezești i-ar sta mai bine o schimbare de nume: picătura românească (prea impersonal), picătura bolojănească (călduț), picătura lui David sau picătura cinismului. Să aleagă politicienii.

Nici nu știu cum să încep. Pe scurt, dacă până de curând asistam la o distrugere puțin sesizabilă, dar sistematică, a educației naționale, acum s-a trecut la una cu ritm furibund (cum ne-am dori să se construiască autostrăzi și fabrici în țară). Nu-mi place să folosesc cuvinte exagerate, de obicei sunt cumpătat și îmi aleg cuvintele cu foarte mare grijă, mai ales cele scrise, dar ce se întâmplă acuma e o adevărată bombă nucleară, pe ale cărei efecte le vom resimți, fiecare din noi, peste ani, la mult timp după ce clasa politică actuală va fi o tristă notă de subsol (ne vor obliga însă peste ani să predăm: Istoria clasei politice care ne-a salvat drumul european). Și sunt convins că profesorii știu asta. Dar mă surprinde pasivitatea și răspunsul lipsit de râvnă, de emoție al liderilor de sindicat din educație, care abia zilele trecute au început să mai scoată capul, precum un ghiocel care iese din omăt, sfrijit și anemic.

Noroc că mai citesc gânduri și idei clare, concise și persuasive scrise/rostite de domnul Miclea, doamna Andreia Bodea, domnul Radu Gologan, doamna Fotache-Dubălaru, domnul Dumitrel Ghiba și alți profesorii care sper că nu se supără că nu îi menționez. Însă ce s-ar face societatea civilă dacă Edupedu.ro nu le-ar oferi acestor oameni o tribună? Într-o lume în care televiziunile abonate la publicitatea guvernamentală (devin câinii de pază ai guvernului și nu ai democrației) și prezintă măsurile de parcă ar fi a doua venire a lui Isus pe Pământ, iar libertatea de exprimare este liberă atâta timp cât zici doar ce decide CNA că ai voie să zici, ne bucurăm că pe Edupedu.ro mai avem acces la puținele persoane capabile să se exprime într-un limbaj viu.

Citesc chiar în acest moment editorialul doamnei Raluca Pantazi. Foarte articulat, care semnalează cum autoritatea statală (dar mai ales morală, cea care ne spune cu un ton amenințător că nu e frumos să copiem, că nu e frumos să mergem la școală un unghiile murdare, că trebuie să gândim critic și să fim patrioți, că deciziile noastre trebuie să se bazeze pe fapte și dovezi) mătrășește în cel mai interlop mod posibil un raport care nu îi convine. Acuma sincer, și fie vorba între noi, la ce decizii ia acest Guvern, nu cred că există dovezi și argumente nici dacă apelează la teorii ale conspirației. Și domnul Miclea zicea asta încă de pe 19 Iulie și mă bucur că poziția atât de clar articulată a domnului profesor a fost folosită de către politicieni și reprezentanți ai societății civile ca să ia la rost guvernul. A fost, nu-i așa? La fel ca si editorialul doamnei Pantazi, a stârnit atâtea emoții în rândul clasei politice și societății încât….

Bunicul meu, miner, om simplu, de la țară, mi-a zis cândva: ferește-te de contabilul ajuns în funcție de conducere. El vede doar balanța contabilă și cifre. Nu îi vede pe oameni și nu gândește strategic. Nu are viziune. El rezolvă o problemă acum, creând o problemă mai mare în viitor. Îmi pare rău că nu l-a cunoscut pe domnul Boc și pe actualul prim-ministru. Nu ar mai fi fost atât de categoric în lecțiile de viață.

Al nostru prim-ministru pare un om simplu, din popor, un contabil prin excelență, cu siguranță cel mai bun din buticarii de cartier. Toată lumea îl așteaptă să salveze România, așa cum a făcut-o și cu Oradea (ce ți-e și cu lumea asta…). Analogiile dânsului în care compară economia unui oraș, și acum economia națională, cu bugetul unei familii sau cu felul în care se conduce un “biznis”, îmi ung sufletul. Buticari de cartier din toate colțurile țării, uniți-vă, țara are nevoie de prim-miniștri.

Economiștii, chiar și cei mai amărâți, chiar și cei cu viziuni de dreapta sau de stângă, chiar și cei care au învățat pe rupte și chiar și cei care terminat la seral sau la ceva fabrică de diplome, au auzit de Macroeconomie și Microeconomie, de faptul că guvernarea unei țari nu se compară în nici un fel cu conducerea unei mari companii, că cele două au țeluri cu totul diferite. Până și cei mai contabili economiștii de la FMI, cu tătucul lor Friedman, au învățat că ieșirea din criză se face cu investiții bine gândite, dar investiții în care zeciuiala e zeciuială, nu e 40-50-60uială. 

Să trecem la domnul profesor universitar doctor David și domnul ministru al educației David, căci sunt două persoane diferite, cel puțin în mintea mea. Deși impardonabil din partea mea, voi coborî la un nivel colocvial, deși nu ne-am jucat în aceeași groapă de nisip. Cine și unde l-a găsit? Vă rugăm mult, luați-l înapoi și mergeți la o mănăstire să vă spălați de păcate. Dragă UBB, noi nu lucrăm zilnic cu el, dar chiar așa v-a făcut din vorbe să îl alegeți de două ori rector? (sunt un ipocrit, căci dacă mă uit în propria ogradă…, dar e mai ușor să vezi paiul din ochiul altcuiva decât bârna din propriul ochi, nu-i așa?). Dragă comunitate academică clujeană, l-ați lăsat să plece la București ca să scăpați de el? Nu știu dacă e bine, oricât de mare și de bună e UBB, în 5-6 ani vă pune și pe voi pe butuci, începând cu masteratele didactice, subfinanțare și multe altele. Sau la UBB era foarte bun și l-a stricat aerul tare de București? Dacă e de vină aerul de București, prietenilor lui, vă rugăm mult, haideți după el. A dat ministrul iama în lanul de ovăz și în scurt timp nu o să mai fie nici un lan. 

Nu vi se pare curios cum domnul profesor David spunea atât de multe lucruri bine, clare, raționale, și cum domnul ministru David spune atât de multe lucruri…mai puțin bine, mai puțin clare și mai puțin raționale? Din foarte multele lucruri spuse… mai puțin bine, nimic nu m-a lovit în moalele capului precum: ce e greșit în a pune 1-2 bănci în plus în fiecare clasă? Asta era problema…mobilierul insuficient. Sunt o fire destul de cinică și caustică, dar rar mi-a fost dat să aud ceva atât de cinic și de meschin, de la cineva care ar trebui să fie empatic, în calitate de psiholog, de profesor, dar mai ales de persoana providențială care se crede că este pentru educația națională. Să depersonalizezi atât de mult elevii, să-i reduci în exprimare la…bănci. Mă trec fiorii.

“Dacă tot e un Guvern de sacrificiu, atunci să merite!” spune senin același domn ministru David. Doamne cât cinism. Tot căutam de bezmetic, ca o găină fără cap, liderul providențial care să-i facă pe politicieni să vadă importanța educației și dânsul în tot acest timp era deja în biroul de ministru. Nu știam că problema educației o reprezintă 0.20 sau chiar 1% din PIB, credeam că problema educației e faptul că nu știm cum să facem să le ridicăm copiilor privirile din telefon, cum să-i facem să fie atenți mai mult de 5 secunde, cum să-i facem să fie pasionați de ceva, că nu știm cum să-i facem să fie viitori cetățeni responsabili, că nu știm să-i facem să vadă că munca cinstită e singurul mod în care poți să îți asiguri traiul și cu toate astea să îți pui capul pe pernă noaptea, că deja erau mult prea mulți elevi în clasă, că e nesimțit de subfinanțat sistemul, că profesorii tineri și cei buni sunt descurajați de sistem, că profesorii model sunt puțini și reduși la tăcere de o cancelarie mediocră uman, bârfitoare și iscoditoare, că în anumite școli și inspectorate se comportă conducerea de parcă ar fi pe tarlaua lor. Dar m-a lămurit acuma domnul ministru, a risipit orice mister. Numărul băncilor din clasă și profesorii nesimțiți cu plata lor cu ora cu tot, asta era problema în tot acest timp. Ce ne făceam oare fără dânsul?

Acuma să schimbăm pun pic registrul, dar nu pentru mult timp, căci lucruri atât de grave nu pot fi spuse decât într-un registru de pamflet. Domnul ministru putea să ia atitudine la faptul că de multe ori directorii “ascund” orele disponibile și nu doresc să scoată posturi complete, titularizabile, pentru că le păstrează pentru PO, sau poate sunt bine-intenționați și prevăzători și își iau o marjă în caz că se reduce numărul de clase. Dar nu, grija dânsului erau banii de PO, niște mărunțiș cu care profesorii își mai completau costurile cu naveta. Nasuri de mare finețe au domnul ministru și prim-ministru, aici se ascundea în tot acest timp marele risipitor public, acel parazit din cauza căruia banii erau sifonați, și nu erau niciodată suficienți pentru femei, copii, bolnavi și bătrâni.

Să ne fie rușine, dragi profesori! Din cauza noastră, și a cercetătorilor (alți nenorociți ai sifonării banilor publici), noi suntem de vină pentru că 0.20 sau chiar 1% din PIB sunt aruncați pe apa sâmbetei. Să ne fie rușine, din cauza noastră își pierde țara nivelul de rating, din cauza noastră nu se absorb banii din PNRR și fonduri europene, din cauza noastră nu se construiesc spitale regionale, autostrăzi sau campusuri școlare moderne. Dragi profesori, am aruncat țara înapoi 20 de ani și în brațele extremiștilor rusofili, ucrainofili, bruxelofobi și a câtor altor fili și fobi. Să ne fie rușine! Ce tagmă de paraziți sociali și evazioniști. Ne-au prins bravii guvernați, în sfârșit am fost demascați de ticăloșia și mojicia pe care o făceam în fiecare zi. Dacă societatea era organizată pe sistem de caste,  casta daliților/paria (Dalit în engleză) ar fi fost rezervată profesorilor. Dar pedeapsa noastră e pe drum.

Nu știu ce a pățit nici societatea civilă (am impresia sau a dispărut brusc odată cu apariția USR la guvernare? ce coincidență, cine ar fi crezut), e la fel de inactivă și tăcută precum senatele universitare, liderii sindicali și opinia publică. Și asta pentru că sigur sunt eu naiv. Toată lumea știe că lucrurile nu se rezolvă prin dezbateri și transparență, ci prin camarile și grupuri de interese, în spatele unor uși care se deschid doar celor care și-au câștigat acest drept, pe bază de meritocrație.

• Ministrul Daniel David: Uneori am impresia că încerc să salvez Educația de unii oameni ai Educației, care efectiv nu înțeleg această criză majoră prin care trecem și uneori chiar să-i salvez de ei înșiși

Domnule ministru, uneori am impresia că încercați să distrugeți puținul care mai există din educație, pentru 30 de arginți. Din când în când nu strică nici un pic de complex mesianic, dar din când în când nu strică nici un pic de autocritică și contact cu realitatea.

Știu, e imposibil să nu știți, doar faceți parte din sistem, îl cunoașteți în cel mai mic detaliu, dar nu pot să nu mă întreb dacă știți ce înseamnă să cultivi oameni care să se sacrifice pentru o carieră de profesor, să dea titularizarea din 2 în 2 ani, sau poate chiar anual (luând mereu note în top 5 pe județ) pentru că nu există locuri titularizabile, și de câte ori ne vedem cu ei la inspecții, examene, grade, să vedem cum li se stinge puțin câte puțin lumina din ochi? Că toată speranța și entuziasmul se transformă în cinism doar pentru a supraviețui? Sau când auzim că au plecat în Germania să fie cameriste? Sau șoferi de ubăr? Sau își deschid un salon de unghii?…renunțând la învățământ. Știu, educația nu e pentru cei slabi de înger, e nevoie de obraz gros. Și până la urmă cu cât mai puțini oameni în educație și cu cât mai multe bănci în clasă, cu atât mai mic deficitul, asta e la mintea cocoșului.

Sunt convins că știți, căci chiar d-voastră ați zis „Din păcate, înțeleg prea bine preuniversitarul, asta e problema”. Faptul că știți atât de bine sistemul, și faptul că mă salvați de mine însumi, mă fac să dorm liniștit, știind că sunteți acolo, vegheați ca flacăra învățământului să dăinuie și să lumineze mințile dascălilor, elevilor, părinților și a societății în general. Dumneavoastră, prim-ministrul și… FNI (pentru cei care își mai aduc aminte). Doar că noi nu pierdem banii investiți, ci viitorul țării. Ghinionul nostru e că viitorul țării nu apare în balanțele contabile pe baza cărora luați deciziile. Nu degeaba a spus domnul Iohanis: ghinion. Mare vizionar și providențial și domnul Iohanis, ce ghinion pe țara asta nu a avut nici un profesor președinte. Deciziile luate azi ne condamnă la generații sacrificate. Nu economism bani, ci pierdem viitor.

Am avut în schimb președinte-jucător. Și că tot veni vorba și învățând de la clasici ai politicii românești, chiar dacă mai colaborau pe ici-colo cu Securitatea, ce blestem peste țara asta, să avem doi președinți profesori, plus unul olimpic internațional la matematică, și cu toate acestea, Educația să fie o Cenușăreasă transformată în damă de companie.

Dragi politicieni, dacă într-o toamnă târzie, burnițând mărunt și izbindu-se tăios de fața voastră, ieșiți în grupuri de la chermeze organizate de stat sau de potenți ai vremurilor, dacă e întuneric pe stradă, nu vă faceți griji, un primar a decis că nu e rentabil financiar să asigure iluminat stradal având în vedere gradul de colectare al taxelor de la cetățenii de pe acea stradă, așa e capitalismul, cine își permite are, cine nu… ciocul mic.

Revenind la seara noastră bacoviană și ceata noastră de politicieni cheflii, cu burnița care abia vă lasă să vedeți în față, dacă cumva, absolut întâmplător, treceți pe lângă Cenușăreasa la un colț de stradă, chiar dacă trecerea vremii a lăsat urme, o știți din tinerețe, e tot ea. Nu fiți zgârciți cu ea, căci buticarul de cartier îi ia toți banii, nu uitați să îi lăsați și bacșiș. Doar din asta mai trăiește.

Palatul Victoria e în beznă, cu excepția unei camere, de unde se aud doar taste lovite frenetic de buticarului-șef care face bilanțul, taie de peste tot, de peste tot de la fraieri, doar așa se salvează o țară. La un moment dat, târziu în noapte, se stinge și singura lumină. Pe beznă, Cenușăreasa vine și face curățenie.

__________________

Despre autor: Andrei Schvab este lector la Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) și cercetător la Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate privind Dinamica Teritorială (CICADIT). Are, de asemenea, câțiva ani de experiență în predarea Geografiei din programa britanică și a altor discipline umaniste la o școală internațională din București. Cu un masterat, o licență și un doctorat în geografie, compasul său academic inițial s-a îndreptat în spre geografia umană și turism. Timp de peste 10 ani, munca sa a aplicat (cu succes discutabil) teoria complexității pentru a descoperi modele spațiale de nedreptăți sociale, economice și, foarte recent, de mediu.

Nota redacției: Opiniile din această analiză aparțin autorului și nu sunt în mod necesar și opiniile redacției.