Când vine vorba despre intrarea la școală, avem în vedere evaluarea abilităților sociale ale copilului, astfel încât să sesizăm dacă este cu adevărat pregătit copilul să facă față noii realități școlare, spune Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației

847 de vizualizări
Foto: Adrian Cuba/Agerpres Foto
Maria Manea, fost secretar de stat în Ministerul Educației și profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, a vorbit la Observator News despre ce presupune clasa pregătitoare. „Când vine vorba despre intrarea la școală, deci de finalizare a grupei mari a grădiniței, avem în vedere evaluarea abilităților sale sociale, a celor emoționale, a factorului emoțional, astfel încât să sesizăm dacă este cu adevărat pregătit copilul să facă față noii realități școlare”, a precizat aceasta.

Maria Manea a povestit că, spre deosebire de grădiniță, școala presupune un alt ritm de învățare, un alt tip de program:

„Da, ne uităm, în calitatea noastră de părinți, la copil, însă îl observăm și în calitatea noastră de educatori pe copil. Când vine vorba despre intrarea la școală, deci de finalizare a grupei mari a grădiniței, avem în vedere, din punctul meu de vedere personal, evaluarea abilităților sale sociale, a celor emoționale, a factorului emoțional, astfel încât să sesizăm dacă este cu adevărat pregătit copilul să facă față noii realități școlare, pentru că vorbim despre un spațiu nou, despre colegi noi, despre un alt ritm de învățare, despre un alt tip de program și despre perspectiva faptului că, spre deosebire de grădiniță, acolo unde există joc liber inserat în programul de activități zilnic, copiii la școală petrec mai puțin timp în acest joc liber sau în jocul coordonat altădată în grădinițe.”

Profesoara a spus că se presupune că băieții pot repeta grupa mare și că nu le face rău, comparativ cu fetele:

„Știm foarte bine că avem posibilitatea, părinți fiind, să-l înscriem pe copil dacă el împlinește 6 ani până în luna septembrie, fără acea evaluare. Dacă nu-i împlinește până pe 31 decembrie, trece prin acea evaluare psihosomatică. Revenind la discuția pe care am deschis-o mai devreme, în situația în care nu împlinește această vârstă până la 31 decembrie, să stăm liniștiți și să-l lăsăm pe mai departe la grupa mare a grădiniței. Și aici o discuție. Se presupune că băieții pot repeta grupa mare, au nevoie, spre deosebire de fete, de această repetiție, care nu le face rău, comparativ cu fetele pentru care această repetiție poate însemna pentru clasa pregătitoare o stagnare sau le creează momente de plictis.”

Regulile de înscriere la clasa pregătitoare 2025

Metodologia de înscriere în învățământul primar în 2025 este aceeași ca și în 2024 și a fost aprobată prin Ordinul nr. 4.019 din 15 martie 2024

„Dacă numărul cererilor de înscriere primite de la părinți al căror domiciliu se află în afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, se aplica criterii de departajare generale și specifice, stabilite conform metodologiei, Art. 10.

Criteriile generale și specifice de departajare pentru înscrierea la clasa pregătitoare în 2025 

a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;

b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului în raport cu care s-a instituit o măsură de protecție specială, potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;

c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;

d) existența unui frate/unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă.

În cazul în care numărul cererilor de înscriere din afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile generale, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile generale.

În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc același număr de criterii generale de departajare, se ia în considerare ordinea de prioritate a criteriilor din metodologie.

Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ și se aplică în situația prevăzută la alin. (1), după aplicarea criteriilor generale. 

Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ indică documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere.

(6) Criteriile specifice de departajare stabilite de unitatea de învățământ trebuie să țină cont de faptul că toți copiii au drepturi egale de acces la educație, indiferent de condiția socială și materială, de sex, rasă, naționalitate, confesiune, și nu pot include existența unor liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă spiritul și litera prezentei metodologii. În categoria criteriilor specifice poate fi cuprins, de exemplu, și criteriul ca unul dintre părinți să aibă locul de muncă în circumscripția școlară.

În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc liber, este înmatriculat un copil din altă circumscripție școlară, fratele său geamăn/sora sa geamănă este admis/admisă la aceeași unitate de învățământ, peste numărul de locuri alocat.

Art. 11. — (1) Criteriile specifice de departajare menționate la art. 10 alin. (5) sunt elaborate în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali — sindicate, consiliul reprezentativ al părinților/asociația de părinți — și sunt aprobate de consiliul de administrație al unității de învățământ, după verificarea existenței unor circumstanțe discriminatorii de către consilierul juridic al inspectoratului școlar.

(2) Criteriile specifice de departajare se fac publice, la data menționată în Calendarul înscrierii în învățământul primar, adică pe 7 martie prin afișare la sediul unității de învățământ. După această dată, modificarea ori adăugarea altor criterii specifice de departajare este interzisă”, conform metodologiei. 

Citește și:
A început înscrierea la clasa pregătitoare 2025. Formularele se pot completa online, dar cererile trebuie depuse fizic de către părinți, la școală, împreună cu alte documente


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Document greşit pus în dezbatere de minister, corectat după 5 zile: Modificarea ajutoarelor pentru calculatoare acordate elevilor, confundată cu noile reguli pentru Agenția de Programe Comunitare

UPDATE După semnalarea problemei de către Edupedu.ro, Ministerul Educației a publicat în mod corect documentele puse în dezbatere publică. Un proiect de hotărâre de guvern pus greşit în dezbatere publică…
Vezi articolul

Proiectul SuperTeach este susținut de Telekom Romania

VIDEO Adrian Timofti, directorul Liceului Varlaam din Iași: Cred că școala are niște super-puteri pe care încă nu a învățat să le folosească / Pentru școala online „ar fi mai simplu să vedem obiectivele elevilor de acasă, cum învață ei mai bine și să venim cu altceva decât un spectacol la care ei să privească”

Cred că școala are niște super-puteri pe care încă nu a învățat să le folosească, spune Adrian Timofti, directorul Liceului Varlaam din Iași, în cadrul conferinței hibrid SuperTeach, „Învățarea și…
Vezi articolul

Luni, 6 februarie, începe vacanța „mobilă” de o săptămână pentru elevii și copiii de grădiniță din județele Ilfov și Suceava / Vremea în țară va fi rece – prognoză de la Administrația Națională de Meteorologie

De luni, 6 februarie, până vineri, 10 februarie 2023, elevii și profesorii din județele Ilfov și Suceava sunt în vacanța aleasă de inspectoratele școlare județene. Pentru aceștia, modulul 3 din…
Vezi articolul