Candidații de la Titularizare 2023 pot solicita să își vadă lucrarea. Nota nu poate fi modificată și nu este permisă fotografierea lucrării, potrivit metodologiei

1.868 de vizualizări
Foto: Captură cerere
Candidații care au participat la concursul național de Titularizare 2023 pot solicita să își vadă lucrarea, conform metodologiei. Candidaților le este interzis să introducă în sala de vizualizare a lucrărilor dispozitive de înregistrare audio-video, după cum se arată în procedura publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB).

În procedura ISMB se arată că la avizierul fiecărui centru de concurs și pe site-ul Inspectoratului Școlar al Municipiului București se afișează graficul depunerii solicitărilor privind vizualizarea lucrărilor. Acest lucru este valabil și pentru celelalte județe. În Capitală, candidații depun cererile în perioada 1-16 august, după cum apare în calendar.

Conform procedurii de mai sus, solicitarea va fi depusă la sediul Comisiei municipiului București de organizare a concursului.

DOCUMENT Model cerere pentru vizualizarea lucrării de la Titularizare 2023

În procedură este menționat că fiecare candidat „vizualizează individual lucrarea în prezența unei persoane nominalizate de președintele comisiei de organizare și desfășurare a concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar.”

Persoanei nominalizate de președintele comisiei, în prezența căreia se face vizualizarea lucrării, nu are voie să facă aprecieri asupra conținutului lucrării, conform documentului citat anterior.

Art. 5 – „(4) Candidaților le este interzis să introducă în sala de vizualizare a lucrărilor dispozitive de înregistrare audio/video.”

După vizualizarea lucrării, candidatul va semna o declarație prin care confirmă că a vizualizat lucrarea scrisă.

Declarația prin care confirmă candidatul că a văzut lucrarea

Calendarul vizualizării lucrărilor pentru candidații din București

Procedura ISMB

Iată ce prevede metodologia de mobilitate 2023

Art. 72 – (1) După afişarea rezultatelor finale, candidaţii pot solicita comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului să îşi vadă lucrarea, fără ca, în urma vizualizării, să obţină reevaluarea lucrării şi/sau modificarea notelor acordate.

(2) Graficul, termenii şi condiţiile în care se poate realiza vizualizarea lucrării de către un candidat sunt cuprinse în procedura specifică elaborată de către fiecare inspectorat şcolar şi comunicat candidaţilor, după afişarea rezultatelor finale.

(3) Pentru a organiza vizualizarea lucrării unui candidat/unor candidaţi, preşedintele comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului în care candidatul a susţinut proba scrisă solicită preşedintelui comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului la nivelul căruia şi-a desfăşurat activitatea centrul de evaluare o copie conform cu originalul a lucrării/lucrărilor, în format scanat, transmisă prin suport digital, cu informarea Direcţiei Generale Management Resurse Umane şi Reţea Şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei.

(4) Pe durata vizualizării lucrărilor scrise, candidaţilor li se aduce la cunoştinţă că scopul procedurii este acela de a constata aspecte privind integritatea lucrării în formatul predat de aceştia şi asumat prin semnătură în procesul-verbal şi că, în timpul şi după parcurgerea acestei proceduri, nu li se permite fotografierea/fotocopierea lucrării, nu li se eliberează copii ale lucrării şi nu li se modifică nota obţinută.”

Citește și:
Încep ședințele de repartizare pentru candidații care au participat la Titularizare 2023. Calendarul complet
Rezultate finale Titularizare 2023. Aproape 3.180 de note au fost mărite după contestații / Numărul notelor de 10 a rămas neschimbat
ULTIMA ORĂ Rezultate finale Titularizare 2023. Notele după contestații au fost publicate de Ministerul Educației


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cum spune ministrul Educației că vor fi plătiți profesorii în perioada vacanței/școlii online dintre cele două sărbători de Paște, plus solicitarea sindicatelor privind concediul cadrelor didactice

Profesorii vor fi plătiți, în continuare, cu salariul integral, dacă sunt titulari, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un răspuns dat la întrebarea unui jurnalist la briefing-ul de la finalul…
Vezi articolul

Ministrul Educației către Daris Mănescu, elevul de clasa a XI-a care a publicat o carte cu teoria sa privind întemeierea Țării Românești: Te felicit. Văd că vorbești despre lucruri importante și anume noi metode de a transfera competențe dincolo de a se preda și memora date

Ministrul Educației l-a felicitat pe elevul de clasa a XI-a Daris Mănescu, care a publicat o carte despre teoria sa legată de întemeierea Țării Românești. Într-o intervenție telefonică în direct,…
Vezi articolul

Şcoala construită de Iuliu Maniu în satul Bădăcin din Sălaj s-a închis după 85 de ani. Aici mai învățau doar 4 copii / Părinții preferă să îi ducă la școală în alt oraș unde există programul „Școală după școală”

Școala din Bădăcin, județul Sălaj, a funcţionat neîntrerupt timp de 85 de ani. Astăzi, părinţii preferă să-şi ducă copiii la şcolile din oraş, acolo unde au locul de muncă şi…
Vezi articolul