Cărțile finaliste pentru Premiile Cărturino 2025: Cartea ilustrată și cartea de literatură pentru copii a anului

693 de vizualizări
Foto: Carturești Facebook
Prima etapă a jurizării pentru premiile Cărturino 2025 s-a încheiat și fiecare dintre cele două categorii are câte 10 cărți finaliste. Cartea ilustrată și cartea de literatură pentru copii a anului. Este cea de-a doua ediție a premiilor.
  • Câștigătorii Premiilor Cărturino vor fi anunțați în cadrul unei gale de premiere care va avea loc pe 23 mai.

Premiile Cărturino, aflate la cea-a dea doua ediție, „își propun să aducă în atenția publicului importanța literaturii pentru copii, să încurajeze creațiile originale, să impulsioneze titlurile publicate în condiții grafice curajoase, și să contribuie la creșterea calității cărților destinate celor mici și la educarea unui public tânăr care să aprecieze cartea ca obiect cultural”, anunță organizatorii.

Juriul a ales câte 10 finaliste pentru cele două categorii de premii: Cartea ilustrată pentru copii a anului și Cartea de literatură pentru copii.

Din juriul fac parte Diana Geacăr scriitori, graficieni și un profesor universitar care au analizat și evaluat textele și ilustrațiile.  

Pe lângă cele două premii principale se vor acorda și Premiul librarilor și Premiul copiilor. 

Titlurile finaliste pentru Cartea ilustrată pentru copii a anului sunt:
  • „Un autobuz condus de Urmuz”, Olina Ortiz, ilustrație Oana Ispir, Editura Univers
  • „Vreau să fiu invizibil”, Dan Ungureanu, ilustrație Dan Ungureanu, Editura Arthur
  • „Vrăjitorița Jazzmina”, Florin Bican, ilustrație Andra Calligaro, Asociația Toți Copiii Citesc
  • „Legenda celor trei copaci”, Anca Stanciu, ilustrație Diana Margareta Cepleanu, Editura Frontiera
  • „Uimitoarea călătorie a spiridușului Scorțișoară”, Andreea Răsuceanu, ilustrație Anca Smărăndache, Humanitas Junior
  • „Petrache Poenaru și războiul împotriva petelor de cerneală”, Alina Bâltâc, ilustrație Diana Tivu, Corint Junior
  • „Iepurele Alexandru și fructele prieteniei”, Ana Barton, ilustrație Iulia Șchiopu, Editura Frontiera
  • „Să studiem cu Apolodor furnicile și lumea lor”, Florin Bican, ilustrație Dan Ungureanu, Editura Arthur
  • „Descântece de bune maniere”, Ionela Hadârcă, ilustrație Veronica Neacşu, Cartier
  • „Bariș, de vorbă cu ploaia”, Alexandru Zamfir, ilustrație Daniela Olaru, Asociația Cu Alte Cuvinte
Titlurile finaliste pentru Cartea de literatură pentru copii a anului sunt
  • „Muntele cu uși”, Cătălin Pavel, ilustrație Oana Ispir, Humanitas
  • „Gașca, Mircea Pricăjan”, ilustrație Catrinel Lazăr, Polirom
  • „Vacanță în Portocalia”, Ana Maria Sandu, ilustrație Oana Ispir, Editura Frontiera
  • „Fratele fraților rătăcitori”, Radu Vancu, ilustrație Cristina Dan, Cartier
  • „Principul viselor comunicante”, Dan Lungu, ilustrație Radu Raileanu, Editura POLIROM
  • „Dani G. și castelul celor trei măgăruși”, Alex Moldovan, ilustrație Andrei Măceșanu , Editura Arthur
  • „Comoara lui Harap-Alb”, Mihai Mănescu, ilustrație Bianca Bratu, Humanitas
  • „Marele Ciulică”, Nicolae Popa, ilustrație Nicolae Popa, Editura Prut Internațional
  • „Conjuraţia M.O.B.IL.”, Călin Torsan, ilustrație Ana Munteanu, Polirom
  • „Lara Capibara”, David Gruev, ilustrație Andreea Chele, Editura Arthur


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În premieră, diplomele de absolvire a liceului vor fi tipărite integral la Imprimeria Națională, cu tot cu numele elevilor – motivul pentru care actele de studii întârzie / Ministerul Educației nu a anunțat celelalte instituții publice de sincopă

În premieră, diplomele de absolvire a liceului vor fi tipărite integral la Imprimeria Națională, cu tot cu numele absolvenților de liceu din acest an, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației…
Vezi articolul

Elevul și părintele să poată vedea lucrarea înainte de contestație, iar notele tuturor profesorilor evaluatori, nu doar cele finale, să fie publicate – petiție pentru mai multă transparență la Evaluarea Națională și Bac

O petiție care a strâns peste 500 de semnături în doua zile solicită ministrei Educației, Ligia Deca, să emită un ordin de ministru astfel încât să existe transparență la examenele naționale. Prima…
Vezi articolul

Material susțint de BCR

VIDEO Ministrul Daniel David, la evenimentul de lansare a platformei Life-lab.ro cu instrumente didactice transdisciplinare: Miza în final nu este câte discipline și câte ore, ci trebuie să dăm atâtea discipline și atâtea ore câte trebuie pentru a transfera corect acele competențe / Concurs pentru profesori

Platforma Life-Lab.ro, un spațiu digital dedicat profesorilor care doresc să integreze educația financiară în lecțiile lor, indiferent de disciplina predată, a fost lansată recent în prezența ministrului Educației și Cercetării,…
Vezi articolul