Câștigătorul licitației pentru Biblioteca școlară virtuală, proiect în valoare de 40 de milioane de euro, ar urma să fie anunțat luni, potrivit lui Gheorghe Dinu, șeful ARNIEC / Ministrul declarase că pe 1 noiembrie se va finaliza licitația

[jp_post_view]
Foto: © Roman Motizov | Dreamstime.com
Firma care va realiza Biblioteca școlară virtuală ar urma să fie anunțată luni de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), a precizat pentru Edupedu.ro Gheorghe Dinu, managerul general al Agenţiei de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare ARNIEC/RoEduNet, instituția din subordinea Ministerului Educației care gestionează Biblioteca Școlară Virtuală. Amânarea anunțului câștigătorului licitației a fost făcută deja de cel puțin trei ori. Inițial, ANAP trebuia să anunțe la 1 noiembrie, după cum a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, apoi ar fi trebui să anunțe miercuri, săptămâna aceasta, însă au amânat din nou pentru ziua de luni.

„Astăzi au luat legătura colegii mei juriști cu cei de la ANAP și au zis că e posibil ca luni să o avem. Nu pot să vă spun altceva decât ce ne spun și ei și nici nu avem un instrument să îi rugăm să se grăbească”, a declarat Gheorghe Dinu pentru Edupedu.ro.

Licitația a fost lansată de ANAP acum un an, pe 12 septembrie, când ministru al Educației era Monica Anisie. Biblioteca școlară virtuală este un proiect lansat de minister din 2018, dar era prevăzută de Legea Educației dată de Daniel Funeriu în 2011.

Fostul ministru Monica Anisie anunța că va fi realizată până în septembrie 2020. Finanțarea este făcută în cadrul unui proiect cu fonduri europene în valoare de 40 de milioane de euro semnat de un fost ministru interimar al Educației, Daniel Breaz.

În momentul de față, potrivit datelor publice din SEAP, cei trei ofertanți sunt:

  • Vodafone România S.A.
  • Asociere: S & T România (Leader), Trencadis Corp SRL
  • Asociere: Invite Systems (Leader), NTT Data România, Clarity Solutions, Connections Consult
Managerul Bibliotecii virtuale, fost șef la SIVECO

Biblioteca școlară Virtuală are oficial și un manager de proiect, post câștigat în urma unui concurs de Marian Murguleț, fost șef la SIVECO, fost secretar de stat la Guvern, numit de Viorica Dăncilă și mai apoi de Florin Cîțu pentru 24 de ore. Murguleț a fost singurul candidat pentru funcția de „manager platformă”, concurs la care a luat punctajul maxim de 100 de puncte.

Contactat de Edupedu.ro, Gheorghe Dinu, a spus că nu își explică cum de a fost un singur candidat pe post, fiindcă el a dat „sfoară-n țară”, dar „prin proiect nu sunt salarii foarte mari, stresul este extrem de mare, e responsabilitatea destul de mare, am pus-o pe seama faptului că e destul de greuț să faci parte dintr-o echipă care implementează un asemenea proiect”.

Finalizarea licitației, anunțată de mai multe ori, dar nerealizată

În luna august a acestui an, Tudor Oprea, subsecretar de stat în Ministerul Educației declara pentru Edupedu.ro că stadiul de licitație se va încheia „peste o lună, maximum două”, adică cel la târziu la sfârșitul lunii octombrie 2021.

În luna martie 2021, Maria Manea, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat pentru Edupedu.ro că proiectul Biblioteca Școlară Virtuală se afla pe atunci „în etapa de evaluare a eligibilității ofertanților. Apreciem, raportat la calendarul de evaluare a ofertelor, că putem declara un câștigător în luna mai a acestui an”, ceea ce nu s-a întâmplat.

Amintim că programul se numește „Platformă digitală cu resurse educaționale deschise (EDULIB) (Biblioteca virtuală)”, Ministerul Educației este partener în acest proiect, beneficiar fiind Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și Cercetare (ARNIEC) și are prevăzute fonduri în valoare de 230.753.402,64 lei prin POC (Programul Operațional Competitivitate), adică de 40 de milioane de euro. Conținutul va fi realizat de 600 de profesori care vor fi formați pentru a utiliza platforma.

Foto: © Roman Motizov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
EXCLUSIV Biblioteca Școlară Virtuală are oficial un manager, deși licitația pentru proiect nu s-a încheiat nici la doi ani de la semnare. Marian Murguleț, fost secretar de stat al Guvernului Dăncilă și pentru 24 de ore în Guvernul Cîțu, fost șef la SIVECO va implementa proiectul de 40 de milioane de euro al Ministerului Educației
Biblioteca școlară virtuală, obligatorie prin lege de 10 ani, întârzie încă un an. Sorin Cîmpeanu: În data de 1 noiembrie așteptăm finalizarea licitației
EXCLUSIV Biblioteca școlară virtuală nu va fi gata nici în acest an. Tudor Oprea, subsecretar de stat la Educație, responsabil cu digitalizarea: Câștigătorul va fi anunțat într-o lună-două. 600 de profesori vor realiza conținuturi / Care sunt firmele care au depus oferte


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii de clasa a IX-a iau bursa de merit pe baza mediei de admitere, „pentru că provin din școli diferite. Este foarte greu să comparăm o medie generală de 7 la clasa a VIII-a dintr-o școală cu media 7 dintr-o altă școală”, susține Ligia Deca / Comparația mediilor generale nu se aplică elevilor de la celelalte clase pentru bursa de merit

Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat de ce elevii de clasa a IX-a iau bursa de merit pe baza notelor de la Evaluarea Națională, în conferința de presă de luni,…
Vezi articolul

Inerția sindicatelor față de problemele angajaților din creșele preluate de Ministerul Educației. Cazul FSE ”Spiru Haret”: Pe partea de salarizare, în momentul de față, nu prea e nimic de făcut

O parte din angajații din creșele preluate de Ministerul Educației se confruntă cu micșorarea salariilor și schimbarea încadrării. Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat pentru…
Vezi articolul

Ce vor primi la Bac elevii de la uman, pentru proba scrisă de competențe de bază la Matematică, prevăzută în proiectul legii Educației? Ministrul Deca: Ar trebui să poată calcula cât înseamnă o dobândă sau să înțeleagă care împrumut este mai avantajos pentru un tânăr

Ministrul Educației, Ligia Deca, a dat exemple de competențe pe care ar trebui să le aibă un elev care termină liceul, în cadrul unei probe scrise la Bac, complementară profilului,…
Vezi articolul

UPDATE Ramona Lile a obținut al patrulea mandat de rector la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, deși nu avea voie să candideze, după o decizie de plagiat – Revista 22 / Oficial: Ministerul nu inițiază ordinul de confirmare până nu se clarifică situația juridică

Rectorul Universității Aurel Vlaicu (UAV) din Arad, Ramona Lile, care ocupă această funcție de 3 mandate, l-a obținut pe al patrulea, deși avea interdicție să candideze la funcții de conducere,…
Vezi articolul