Cătălin Zaman, profesor de Limba și Literatura Română și director la Școala Învățător „Nicolae Ispas” din Clondiru, județul Buzău, a declarat la InfoEdu că nu faptul că profesorii vor lucra mai mult este problema, ci că planurile de încadrare a profesorilor, care au fost deja finalizate, trebuie acum refăcute, însă cu niște ore pe care directorii le-au eliberat deja. În plus, directorul a presupus că această măsură ar putea urmări, contrar declarațiilor Ministerului Educației, concedierea unor cadre didactice.
„Din discuțiile cu colegii mei, creșterea normei didactice nu deranjează propriu-zis. Nu deranjează faptul că ei vor munci mai mult. Suntem dispuși să muncim și mai mult de 20 de ore, numai să ne păstrăm locul de muncă. Este clar asta. Oricum, un profesor dedicat petrece în școală mai mult de 20 de ore. Să nu mai spunem că pentru pregătirea acestor 20 de ore este necesar un alt timp. Prin urmare, norma de predare a unui profesor ar trebui privită împreună cu timpul în care el se pregătește, pentru că efectiv el consumă timp, energie pentru pregătirea orelor”, a explicat Cătălin Zaman.
„Așa că, ce este deranjant este că vine la capătul unei mișcări de mobilitate, mișcare de mobilitate care s-a făcut conform unui calendar. Școlile au eliberat catedrele libere fără să știe că încadrarea profesorilor ar trebui făcută pe 20 de ore, iar acum, la capătul acestei mișcări de mobilitate, mai este o lună și jumătate până la 1 septembrie, ne trezim că trebuie să refacem anumite planuri de încadrare, dar cu niște ore care nu mai sunt în mâna noastră, noi le-am eliberat. Ele vor fi probabil ocupate în urma examenului de titularizare”, a mai adăugat acesta.
Creșterea normelor implică, în mod automat, pierderea unor posturi în anumite unități de învățământ. Anumiți profesori vor fi constrânși să își caute loc de muncă în alte orașe, de multe ori la mare distanță de reședință, anticipează Cătălin Zaman. Dacă școala la care cadrului didactic i se oferă post este prea îndepărtată, acesta este constrâns să refuze postul. Ar fi, așadar, o formă de concediere mascată a profesorilor, spune acesta.
„Ar fi și greu să dai oameni afară, în contextul în care ei au contract pe perioadă nedeterminată. Nu te poți înființa la poarta școlii și să spui «X, Tudor Ionescu, de mâine nu mai vii», nu ai cum. Se încalcă anumite principii, anumite legi și știu și ei că ar putea avea procese pe bandă rulantă”.
„Ei vor veni cu o măsură. Vor spune «Tudor Ionescu, unde locuiești în localitate? Uite, ți-am găsit de lucru la 70 km, te duci?». «Nu», omul renunță și vor spune «Noi ți-am găsit loc. Nu te-am concediat. Tu ai renunțat». Atunci, într-adevăr, este o formă mascată de concediere. Îi impui omului să-și caute de lucru în altă parte”, a completat el.
Și creșterea numărului de elevi dintr-o clasă va afecta norma profesorilor, spune Cătălin Zaman. Două învățătoare de la școala pe care o conduce vor fi nevoite să găsească o altă unitate de învățământ la care să predea, a menționat directorul.
„Creșterea numărului de elevi pe clasă ne duce într-o situație extrem de dificilă. De ce? Pentru că la una dintre școli noi nu avem în nicio clasă 12 copii. Și atunci este inevitabilă comasarea, comasare care ar însemna să luăm elevii dintr-o dintr-o școală și să-i ducem clar în școala cu personalitate juridică. Asta ar însemna, în mod automat, că două învățătoare vor rămâne fără loc de muncă. Vor rămâne fără loc de muncă în ghilimele. Se vor muta, să spunem, să sperăm că vor găsi loc în altă parte”.
În aceeași situație se află și profesorii de la discipline precum Chimie, Fizică, Istorie și Geografie. Aceștia vor rămâne cu jumătate din normă.
„E vorba și de catedra domnilor profesori. Avem limbi străine, avem disciplinele Fizică, Chimie, care împart aceste structuri. La fel și Istoria, Geografia, vor rămâne cu jumătate din normă. Prin urmare, vor avea jumătate sau puțin sub jumătate din catedră, în condițiile în care, spre exemplu, la geografie se ține examen de Titularizare fără niciun loc titularizabil an de an de an buni. Unde vom găsi orele alea? Ce vom face cu profesorii? Vom plăti jumătate de normă și atât? Ei atât vor câștiga în anul școlar următor?”.
Acesta a subliniat și faptul că profesorii de la plata cu ora sunt remunerați prea puțin – cu doar 28-30 lei/oră.
„Da, peste 30.000 de ore [n. red. este, de fapt, vorba despre 30.000 de norme didactice care erau ținute la plata cu ora, după cum a afirmat ministrul Daniel David] și garanția Ministerului este că, după ce norma titularilor se va mări, vor mai rămâne ore de acordat la plata cu ora. Atenție, acestea vor fi plătite între 28 și 38 lei pe oră. Spuneți-mi dumneavoastră dacă merită ca un om să muncească pentru 28 lei/oră”.
Redăm pe larg declarațiile directorului Cătălin Zaman pe subiect
Cătălin Zaman: Toate răspunsurile care vin din dinspre Minister, vin la modul general, nimic particular. Ba mai mult decât atât, Ministerul ne anunță că noi ar trebui să gândim normal în condiții anormale, în contextul în care de 35 de ani în educație se gândește anormal în condiții normale.
Moderator: Ce v-a deranjat mai mult? V-a deranjat faptul că se vine cu aceste măsuri sau v-a deranjat modul în care ele au fost puse pe masă? Fără niciun fel de studiu, pur și simplu.
Cătălin Zaman: Din discuțiile cu colegii mei, creșterea normei didactice nu deranjează propriu-zis. Nu deranjează faptul că ei vor munci mai mult. Suntem dispuși să muncim și mai mult de 20 de ore, numai să ne păstrăm locul de muncă. Este clar asta. Oricum, un profesor dedicat petrece în școală mai mult de 20 de ore. Să nu mai spunem că pentru pregătirea acestor 20 de ore este necesar un alt timp. Prin urmare, norma de predare a unui profesor ar trebui privită împreună cu timpul în care el se pregătește, pentru că efectiv el consumă timp, energie pentru pregătirea orelor. Așa că, ce este deranjant este că vine la capătul unei mișcări de mobilitate, mișcare de mobilitate care s-a făcut conform unui calendar. Școlile au eliberat catedrele libere fără să știe că încadrarea profesorilor ar trebui făcută pe 20 de ore, iar acum, la capătul acestei mișcări de mobilitate, mai este o lună și jumătate până la 1 septembrie, ne trezim că trebuie să refacem anumite planuri de încadrare, dar cu niște ore care nu mai sunt în mâna noastră, noi le-am eliberat. Ele vor fi probabil ocupate în urma examenului de titularizare.
Oamenii, pe bună dreptate, se întreabă ce se întâmplă cu postul lor de la 1 septembrie, adică deranjantă. Să înțeleagă toată lumea, pentru că poate din exterior se vede că suntem supărați că muncim mai mult. Nu, nu ne deranjează că muncim mai mult și vă spun că muncim oricum suficient, dar e deranjant că ea vine cumva abuziv băgată pe gâtul directorilor și chiar inspectoratelor, pentru că ministrul a zis că inspectoratele trebuie să găsească ore pentru profesorii care nu mai au, acum, în mijlocul verii, când lumea nu mai are siguranța locului de muncă.
Moderator: Toată mișcarea de personal care a fost făcută, toate încadrările vor trebui refăcute 100%?
Cătălin Zaman: Așteptăm și noi informații pe canale oficiale, pentru că, în momentul acesta, ceea ce avem sunt doar deducții din ceea ce spune ministrul. Momentan, pe canalele oficiale de comunicare dinspre inspectorate către școli nu a sosit nimic. Probabil că nici dinspre Minister către inspectorate nu s-a produs această comunicare.
Moderator: Profesorii de la dumneavoastră din școală sunt toți în siguranță în acest moment cu posturile pe care le au?
Cătălin Zaman: Eu sunt director într-o școală mică, într-o școală situată la 22 km de urban, care are o personalitate juridică și rondate patru structuri: structura cu personalitate și încă trei – două grădinițe și încă o școală generală. Creșterea numărului de elevi pe clasă ne duce într-o situație extrem de dificilă. De ce? Pentru că la una dintre școli noi nu avem în nicio clasă 12 copii. Și atunci este inevitabilă comasarea, comasare care ar însemna să luăm elevii dintr-o dintr-o școală și să-i ducem clar în școala cu personalitate juridică. Asta ar însemna, în mod automat, că două învățătoare vor rămâne fără loc de muncă. Vor rămâne fără loc de muncă în ghilimele. Se vor muta, să spunem, să sperăm că vor găsi loc în altă parte.
E vorba și de catedra domnilor profesori. Avem limbi străine, avem disciplinele Fizică, Chimie, care împart aceste structuri. La fel și Istoria, Geografia, vor rămâne cu jumătate din normă. Prin urmare, vor avea jumătate sau puțin sub jumătate din catedră, în condițiile în care, spre exemplu, la geografie se ține examen de Titularizare fără niciun loc titularizabil an de an de an buni. Unde vom găsi orele alea? Ce vom face cu profesorii? Vom plăti jumătate de normă și atât? Ei atât vor câștiga în anul școlar următor?
Moderator: Ce reacții vin dinspre oamenii aceștia? Sunt dispuși să meargă 20-30 km dacă găsesc, dar oare vor găsi? Pentru că și aceleași școli sunt în aceeași situație în care este și unitatea dumneavoastră de învățământ.
Cătălin Zaman: Să știți că oamenii nu refuză munca. Aici ar trebui să urmărim și impactul pe care îl au măsurile acestea: consumul de energie, consumul de timp – naveta la 30-40-50 km presupune o oră pierdut dus, o oră întors. Poate depinzi și de mijloacele de transport, poate că mai aștepți și acolo încă o oră, timp care ar putea fi utilizat în favoarea elevului.
Iarăși nu ni se spune din partea Ministerului cu ce materii completăm. Adică repartizarea aceasta inegală a orelor care sunt la plata cu ora pe zone ar duce, cumva logic, la a completa unui profesor de Matematică, spre exemplu, cu ore din altă specialitate. Unde ar fi eficiența? Adică mai bine le dai la plata ora la un calificat, decât să le bagi în urma, să le introduci în urma unui profesor calificat, care nu este calificat să le predea. Dinspre Minister nu ne-au lămurit lucrurile astea.
Toți oamenii sunt într-o expectativă acum. Așteaptă. Unii sunt foarte agitați, cel puțin vorbesc dintre colegii mei, alții preferă să nu se agite foarte tare și se aștepte un un ordin de ministru, de exemplu, care ne-ar putea lămuri ce avem de făcut.
Moderator: S-a spus așa: „Noi în educație nu dăm oameni afară”. Ce se întâmplă cu ce vedem în această perioadă cu aceste măsuri? Vi se pare o formă mascată de a concedia oameni din sistemul de Educație?
Cătălin Zaman: Ar fi și greu să dai oameni afară, în contextul în care ei au contract pe perioadă nedeterminată. Nu te poți înființa la poarta școlii și să spui „X, Tudor Ionescu, de mâine nu mai vii”, nu ai cum. Se încalcă anumite principii, anumite legi și știu și ei că ar putea avea procese pe bandă rulantă. Atunci ei vor veni cu o măsură. Vor spune „Tudor Ionescu, unde locuiești în localitate? Uite, ți-am găsit de lucru la 70 km, te duci?”. „Nu”, omul renunță și vor spune „Noi ți-am găsit loc. Adică nu te-am concediat. Tu ai renunțat”. Atunci, într-adevăr, este o formă mascată de concediere. Îi impui omului să-și caute de lucru în altă parte.
Moderator: 30.000 de ore [n. red. cel mai recent, ministrul Daniel David a declarat că există 30.000 de norme didactice libere care erau ținute la plata cu ora.], da?
Cătălin Zaman: Da, peste 30.000 de ore [n. red. este, de fapt, vorba despre norme] și garanția Ministerului este că, după ce norma titularilor se va mări, vor mai rămâne ore de acordat la plata cu ora. Atenție, acestea vor fi plătite între 28 și 38 lei pe oră. Spuneți-mi dumneavoastră dacă merită ca un om să muncească pentru 28 lei/oră.
Moderator: Pentru mine era o mare curiozitate dacă aceste ore la plata cu ora sunt atât de atractive, pentru că ele au fost aduse în discuție în felul următor: directorii s-au degrevat de normă, dar au luat pe partea cealaltă ore la plata cu ora, ca să facă, bineînțeles, venituri suplimentare la salariu. Iată că nu sunt atât de atractive financiar.
Cătălin Zaman: Vorbeam de cuantumul care urmează să intre pe noua lege. Pe pe vechea lege nu știu să vă spun între ce sumă și ce sumă, pentru că aveți în fața un director care n-a avut niciodată o oră la plata cu or.
Moderator: De ce le-ați refuzat?
Cătălin Zaman: Am preferat să eficientizez administrația, pentru că trebuia să rup timpul acela de undeva. Și am preferat, spre exemplu, anul acesta, să păstrez o singură clasă. Am păstrat clasă a VIII-a, unde am avut 4 ore de predare și încă 2 opționale la altă clasă, lucrând suplimentar, neremunerat, încă 4 ore cu cei de clasa a VIII-a, astfel încât ei să abordeze examenul în condiții optime.
[…]
Moderator: Ne întoarcem la discuția despre creșterea normei didactice. Considerați că acest concurs de Titularizare ar trebui oprit în acest moment?
Cătălin Zaman: Sigur, toată lumea dorește asta sau toată lumea se întreabă de ce se mai ține concursul de Titularizare, în contextul în care e posibil să aduci titulari în sistem, pe care să-i trimiți acasă după aceea. Cred că vor exista și cazuri de posturi ale unor școli care vor intra în comasare, spre exemplu. Ce se întâmplă cu cu postul acela? Aduci un om în iulie ca să-l trimiți acasă în septembrie. Cel puțin așa văd eu lucrurile. Este posibil să mă înșel. De fiecare dată am subliniat ideea că oamenii vor rămâne probabil fără locuri de muncă. Ministerul ne asigură că nu. Am decis să stau într-un stand-by și să aștept fiecare pas și să vedem urmările. În septembrie vor fi oameni care vor rămâne fără loc de muncă? Pentru că ei ne asigură că nu vor fi concedieri. Aseară ne-a spus că nu vor fi concedieri ale oamenilor care au contract peste un an de zile. Prin urmare, e un discurs nu neapărat semnificativ diferit, dar e un discurs diferit.
Moderator: Ce fac suplinitorii calificați care se aștepta munca din toamnă să-și găsească pe aici, pe-acolo și să-și completeze, să aibă o normă?
Cătălin Zaman: Suplinitorii calificați ar trebui să aștepte. Să vedem ce ore din cele la plata cu ora rămân libere și ce mai pot ocupa. Vorbim de un suplinitor calificat. Atenție! Noțiunea de suplinitor nu-l face nu-l face pe profesorul respectiv un profesor mai slab. Avem suplinitori calificați care susțin examenul de Titularizare și care iau peste nota 7.00, poate că iau și peste 9.00, dar pentru că nu există post titularizabil, ei sunt nevoiți an de an să meargă concursul de Titularizare.
Informații de context
Pachetul de măsuri fiscal-bugetare asumat de Guvernul Bolojan prevede creșterea normei didactice cu 2 ore în plus față de cea actuală, adică de la 18 la 20 de ore/săptămână.
- Până acum, norma didactică de predare în România era, în general, de 18 ore pe săptămână pentru profesori, 24 de ore pentru instruire practică, cu posibilitatea reducerii la 16 ore în funcție de vechime și grad didactic.
Pentru profesorii cu gradul didactic I și care au activități de mentorat, norma crește cu 4 ore, adică de la 14 la 18 ore/săptămână – vezi aici normele actuale pentru profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori, în funcție de grad, și pentru profesorii din învățământul special.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a explicat, pentru Edupedu.ro, ce ar însemna pentru profesori creșterea normei didactice cu două ore: „Dispar 16.000 de posturi. (…) Sunt oameni care sunt chiar pe muchie. Deci, dacă le-ai mărit cu 2 ore, automat intră în restrângere. N-ai ce să le faci”. Acesta a afirmat că „ar fi revoltător ca în învățământ să apară deja șomajul”.
Creșterea normei didactice a profesorilor ar adânci problemele educației și ar lovi exact calitatea actului didactic la care expunem copiii, atrage atenția profesorul Mircea Miclea. Concret, majorarea normei didactice ar generaliza criza prin care trec astăzi profesorii de fizică și chimie și ar conduce la o situație în care și profesori de limba română și de matematică vor alerga prin 2-3 școli pentru a-și atinge norma – a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru Mircea Miclea.
Sindicatele din Învățământ au solicitat grupul de lucru de la Palatul Cotroceni să renunțe la propunerea de la majora norma didactică a profesorilor, potrivit unui comunicat de presă. Este vorba despre Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“.
10 comments
Profii din rural pot sa-si completeze norma în urban, unde sunt muuulte ore suplimentare, nescoase de directori.Dl Zaman e cel mai bun exemplu, tocmai ce s-a titularizat în urban în mod ,se zuce, controversat.
Până în primul oraș sunt 85 de km. Nu iau pe mere ce dau pe pere.
este o răzbunare din partea ministerelor pentru greva pe care profesorii au făcut-o pentru a obține bani în plus la salariu. îmi pun următoarea întrebare: parlamentarii nu ii vor da afara?
Eu zic dn ministru sa plece de unde a venit..e cu pluta rău fata de sistemul preuniversitar, chiar. Iar pana pleacă sa se uite în ograda ministerului, sa vadă directori de 30 de ani pe acolo care nu au predat o ora la clasa sau unii doar cu definitivatul.
P.S. Uitați-vă și la comisiile din parlament, mai ales la Senat..ce oameni avem.
https://share.google/6YNXoxTbysMoy2rf9
https://share.google/ck0at5lOm9q7OGLBd
2 ore în plus la normă nu înseamnă mare lucru, oricum nu se fac.
Directorii să anunțe toate orele disponibile. Unii aveau și 15 ore suplimentare. Oare crede cineva că s-au făcut!!?
vorbești tampenii, mihaita!
spune purul adevăr.
La ce ajuta? Acum fiecare profesor are nevoie de 2-4 ore in plus. Gandeste-te ca in rural e omul si postul. Se scot 3 posturi, se ocupa si de unde alte ore in plus? In judetul meu sunt si localitati la 200 km dus-intors de resedinta de judet. Sau scoli la 50-100 km una de alta. Despre ce vorbim aici? Eu daca vroiam sa ma frec asa pe drum, imi luam post dupa Titularizare la naiba-n praznic. La ce am mai muncit pentru nota mare, ca sa ajung tot in fundul judetului? Am ocupat post conform notei la concurs mare si am ales unde am vrut: aproape de casa. Chiar asa sa scuipam unde altii au muncit? Chiar asa sa ne batem joc? Mi-am luat post intr-o profesie fara ture de noapte, fara delegatii, fara alte cawcaturi si am ajuns acum sa-mi tremure chilotii ca raman pe drumuri cu copilul pentru ca David canta cum ii joaca altii? Pentru 2 ore si pentru elevi mai multi? De asta am invatat?
Așa e. Fraierii sunt tinerii care mai vor să devină profesori! Am și eu o ruda, un băiat bun care a învățat că fraierul, a făcut o facultate serioasa și visa să devină profesor. A dat examene, a făcut naveta in3 sate că să își adune orele de norma. Anul asta ar fi vrut să se înscrie din nou la concurs. Până la urmă l-am convins să își caute alt serviciu.
Nu suntem de acord cu marirea normei didactice!
Sunt tari care au mai putine ore si nu se compara cu noi la birocratie, la elevi cu CES si la evaluare (pentru ca au teste standardizate).