Cataloagele on-line, amânate de Iohannis. Președintele a cerut Parlamentului să reexamineze legea deoarece nu e prevăzuta sursa de finanțare și nici protejarea datelor elevilor

3.659 de vizualizări
Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a transmis marți Parlamentului pentru reexaminare proiectul de lege care înființa catalogul școlar on-line în care ar urma să fie trecute notele și absențele elevilor.

Iohannis a reclamat lipsa de claritate a proiectului legislativ, potrivit unui comunicat de presă. Astfel, președintele a arătat în cererea de reexaminare că ”textul normativ nu prevede modalitatea de punere în aplicare a acestor noi dispoziții și nici nu creează posibilitatea pentru legiuitorul secundar, respectiv autoritățile publice centrale sau locale, să stabilească reguli precise referitoare la înființarea și gestionarea catalogului școlar on-line, care să asigure implementarea unitară, de către toate unitățile de învățământ preuniversitar”.

Mai mult, președintele arată că proiectul nu prevede sursele de finanțare prin care se poate realiza și întreține această platformă școlară on-line, dat fiind că va fi nevoie de o investiție în soft pentru realizarea catalogului propriu-zis.

În plus, Iohannis îi avertizează pe parlamentari că ”e obligatoriu ca textul legii să conțină dispoziții exprese, prin care să se asigure protecția datelor personale” ale copiilor.

Proiectul întors la Parlament modifică art. 70 din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Foto: Presidency.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Concurs pentru școli, lansat de Asociația de Literație: formare gratuită a profesorilor, cu strategii de predare astfel încât elevii să înțeleagă ce citesc și sarcinile pe care le primesc

Asociația Română de Literație a lansat competiția “Citesc pentru a învăța”, prin care 10 școli gimnaziale care se înscriu în concurs pot să câștige formarea gratuită a profesorilor de toate…
Vezi articolul

Elevii și studenții au abonamente gratuite sau cu reducere de 90%, după caz, la metrou, după ce Metrorex „a identificat o variantă legală de acordare a acestor facilități“. Lista abonamentelor și a stațiilor de unde pot fi ridicate

Metrorex, compania de stat care operează metroul în București, precizează într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro că a fost găsită o soluție legală pentru acordarea reducerilor pentru studenți și a călătoriilor…
Vezi articolul

Proiectul Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual în Giugiu, aprobat de Consiliul Județean / Campusul se adresează celor aproape două mii de absolvenţi din fiecare an care termină clasa a VIII-a şi care au şanse foarte mici să obţină rezultate bune la liceu, spune președintele CJ

Consilierii judeţeni din Giurgiu au aprobat marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, participarea instituţiei în cadrul proiectului Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual, scrie Agerpres. Proiectul care ar urma să…
Vezi articolul

Programul ASAP de implementare în școli a sistemului de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile va ajunge în toate reședințele de județ din România în anul școlar 2021-2022 (P)

ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute și susținut de Lidl România, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față…
Vezi articolul