1. Aspecte generale Modul de organizare şi desfăşurare a inspecţiei şcolare în sistemul de învăţământ preuniversitar este prezentat în Regulamentul din 3 decembrie 2020 de inspecţie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat…
Înscrierile în program au început pe 13 iunie și sunt încă deschise, potrivit unui comunicat al Fundației Verita. Este vorba despre programul de învățare socială, emoțională și etică intitulat „SEE…
Profesori cu maximum 5 ani experiență în predare în sistemul public de Educație, din medii defavorizate, din județele Alba, Dâmbovița și Olt sunt așteptați să se înscrie într-un proiect de…
În contextul în care autoritățile din Franța și-au dat seama că din ce în ce mai puțini tineri doresc să intre în învățământ, Senatul francez a publicat luna aceasta un…
Site-ul Titularizare 2022 a fost reactualizat cu lista candidaților înscriși la concurs, după o perioadă de trei luni. Amintim că Edupedu.ro a scris că, în luna martie, Ministerul Educației a mutat afișarea…
Metodologia, calendarul, precum și o adeverință necesară la înscrierea în concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți școlari, sesiunea iunie-octombrie 2022, au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea…
În anul şcolar/universitar 2021-2022 au fost 237.900 de profesori, educatori, învățători, și profesori universitari, cu 3052 mai mulți față de acum doi ani, potrivit datelor INS. Sunt 211.345 de cadre…
Manualele noi pentru clasa a V-a de la Editura Art Klett așteaptă profesorii care vor să aibă rezultate la clasă să le aleagă. Recent, editura a obținut cele mai multe…
Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu, împreună cu Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret, TBI Bank și bredent lansează un proiect prin care facilitează accesul tuturor cadrelor didactice din România la…
Având in vedere că se organizează un nou concurs de directori, am considerat că ar fi oportun să transmitem un feedback către organizatori referitor la numirea in funcția de director/director…
Ministerul Educației a publicat calendarul concursului de directori, care va avea loc în perioada iunie – septembrie 2022. Concursul a fost anunțat în Parlament de ministrul Sorin Cîmpeanu. Concursul va…
Înscrierile la o nouă etapă a concursului de directori vor începe luna aceasta, pe 28 iunie, potrivit anunțului făcut în Parlament de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Înscrierile încep imediat după…
Fiecare școală, dintre cele 17.000 existente, merită un Ambasador. Avem nevoie de un cadru didatic din fiecare școală care va primi formare și suportul unei echipe de specialiști, pentru a contribui la optimizarea relației Școală-Familie…
Proba scrisă a examenului de Titularizare 2022 are loc pe 13 iulie, potrivit calendarului oficial. Probele practice și inspecțiile speciale la clasă, precum și soluționarea contestațiilor au loc până pe…
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se pronunţă în favoarea introducerii unor criterii de performanţă în Legea Educaţiei, care să permită profesorilor performanți să obţină salarii mai mari. Acesta nu a făcut…
„Se abordează forma și se trece cu vederea fondul. Și informațiile care ajung la public, sunt neclare, incomplete. Eu, dacă aș fi un părinte care nu are legătură cu sistemul…
25 de profesori de istorie, titulari sau suplinitori, vor fi selectați pentru a participa la seminarul de formare pe problematica Holocaustului, organizat în perioada 7-14 august 2022 de Institutul Yad…
Ordinul privind pilotarea evaluării digitalizate pentru Evaluarea Națională și BAC 2022 în județe Călărași și Dâmbovița a fost publicat în Monitorul Oficial. Concret, elevii din Dâmbovița vor avea lucrările corectate…
„Cine vede părinții „o povară” nu are ce căuta în învățământ. Trebuie să înțelegem că mulți părinți nu cunosc detaliile sistemului de învățământ decât prin ochii subiectivi ai copiilor sau…
Nu ştiu cum este să predai la un liceu de elită, cu clase în care marea majoritate a elevilor sunt dotaţi cognitiv peste medie, cu părinţi care le pot explica…
Corectarea digitalizată a lucrărilor de la examenele naționale este o realitate în alte state europene, așa cum se desfășoară efectiv sesiunile de Bacalaureat din Franța. Pentru a analiza un proces…
De la 1 iulie 2022, pentru toți bugetarii majorare cu 1/4 din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2021,…
Subiectul meditațiilor este în atenție după ce ministrul Educației a anunțat că propune introducerea în legea Educației a interdicției ca profesorii să facă meditații cu elevii de la clasă. Radu…
O nouă comisie permanentă se înființează în fiecare școală din România – Comisia pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică – CMDFCD – potrivit documentului de modificare și completare…
Directorii de școli pot fi chemați la muncă în timpul concediului lor de odihnă „pentru interese urgente” și „în caz de forță majoră” de către inspectorii școlari generali, prevede draftul…
Sumele pe care cadrele didactice și auxiliare le primesc pentru participarea în comisiile de examene din acest an au fost aprobate prin Ordinul de ministru nr. 3.887 din 23 mai,…
Profesorii ar putea să-și facă PFA-uri ca să plătească impozit pe meditații, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Întrebat la Euronews România dacă ar fi o idee bună să-și facă PFA-uri…
Noua structură a anului școlar din toamna aceasta în 5 module și 5 vacanțe, dar și eliminarea obligativității tezelor (care erau evaluări semestriale scrise) aduc modificări în modul de calculare…
Un număr de 45.233 cadre didactice din învățământul primar și gimnazial au dobândit deja competențe digitale certificate, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o poziție trimisă Edupedu.ro. Mențiunea vine după…
Multe din disciplinele pe care copiii sunt obligați să le studieze acum, le studiază nu neapărat că sunt necesare în viitor, ci pentru că sunt niște profesori pe care trebuie…
Aproximativ 1.000 de membri din sindicatele profesorilor protestează în intervalul 11.00- 13.00, în Piața Victoriei. Pichetul este organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”…
Noile legi ale Educației vor fi puse în consultare publică „în foarte scurt timp”, anunță ministrul Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat la Realitatea TV că în acest cadru legal nou…
Miercuri, 500 de membri ai Sindicatelor Spiru Haret, FSLI și Alma Mater vor protesta în fața Palatului Victoria, între orele 11-13 pentru că executivul nu a pus în aplicare legea…
Acordarea unui sfert din diferența de salariu în conformitate cu legea salarizării unitare cuvenită salariaților din sistemul public este una din deciziile anunțate în urma ședinței liderilor din coaliție de…
Miercuri, 25 mai, între orele 11-13, trei federații reprezentative din învățământ protestează în fața Palatului Victoria, pentru că Guvernul încă nu a aplicat legea Salarizării, la 2 ani de la…
Schimbare esențială a discursului public al ministrului Educației în privința Titularizării cadrelor didactice în sistemul de învățământ. După ce în urmă cu doar 3 luni spunea că „e clar că…
„Mulți dintre colegii noștri uită că nu mai trebuie să ne concentrăm pe evaluarea cunoștințelor, pe memorarea informației, disponibilă în momentul actual în zeci, sute, mii de surse de informare…
Au fost depuse aproximativ 1.500 de dosare pentru înscrierea la concursul național de Titularizare 2022, la nivelul sectorului 3, pentru disciplinele educatoare, învățători și educație fizică, potrivit Inspectoratului Școlar Sector…
O comisie naţională de inspecţie şcolară va ancheta profesorii care fac meditații cu elevii de la clasele la care predau și îi va sancționa, spune ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Acesta…
Ultima zi de înscriere pentru profesorii sau viitoarele cadre didactice la concursul de Titularizare 2022 este marți, 17 mai, potrivit calendarului oficial. Amintim că în unele județe înscrierea s-a putut…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Digi24 că întârzierea plății salariilor profesorilor s-a întâmplat, luni, în 5 județe și că a primit asigurări de la Ministerul de Finanțe că…
Cadrele didactice urmează să primească astăzi salariile, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Aceasta a spus că a fost o problemă…
Sunt alocate 2.000 de locuri pentru cei care vor să devină cadre didactice, la nivel de licență, pentru anul universitar 2022-2023, potrivit unei hotărâri adoptate de către Guvern. „Este vorba…
Titularizarea 2022, cel mai mare concurs de angajare din România, implică multiple experiențe pentru candidați. Dacă în județul Timiș există o platformă unde cadrele didactice sau viitorii profesori își pot…
Candidații care participă la concursul național de Titularizare 2022 depun sau trimit dosarele în perioada 9-17 mai, potrivit calendarului oficial. Amintim că Edupedu.ro a scris că au fost reintroduse adeverința…
Senatorii din Comisia de Învățământ au respins miercuri amendamentele la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență privind diferențele salariale pentru profesori, potrivit inițiatorilor acestor amendamente – senatori USR.…
La disciplinele matematică, limba română, chimie, biologie și limba engleză nu se mai găsesc profesori pentru meditații de luni bune, ei fiind ocupați în principal cu elevii care au de…
Toți elevii claselor 0-VIII, în echipe formate din maximum 7 membri plus un profesor coordonator care poate fi și de la liceu, pot participa la Competiția Națională Eroii Internetului, iar la…
Senatorii din comisia de muncă au respins azi amendamentele la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență privind diferențele salariale pentru profesori. În prezent, potrivit OUG, acestea urmează să…
Mai mulți profesori de limba franceză din Dolj au transmis o scrisoare deschisă în care își exprimă „dezamăgirea profundă provocată de caracterul unidirecționat al imaginii finale a Olimpiadei Naționale de…
Ghidului privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice a fost publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Documentul de 14 pagini explică…
Candidații care participă la concursul național de Titularizare 2022 vor putea trimite dosarul online, potrivit unui document trimis inspectoratelor școlare județene de către Ministerul Educației. Amintim că înscrierile încep pe…
Mai mulți părinți ne-au trimis mesaje pe adresa redacție@edupedu.ro despre abuzurile suferite de copiii lor în clasa învățătoarei Mariana Alexa de la Școala Gimnazială „Romulus Guga” din Târgu Mureș, după…
„Tema nu trebuie să fie o pedeapsă sau o armă. Tema trebuie să fie efectiv o posibilitate ca el (elevul – n.red) să-și consolideze acasă, să-și însușească foarte bine ceea…
Norma didactică a profesorilor cu gradul I ar putea fi redusă de la 18, la 14 ore pe săptămână, însă în anumite condiții, a exemplificat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, privind…