Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță într-un răspuns pentru Edupedu.ro, că printre beneficiarii care au carduri de anul trecut și ar putea primi în continuare cei 500 de lei pentru…
Doar 40% dintre români consideră că dețin suficiente noțiuni de istoria literaturii, arată Barometrul de Consum Cultural 2025. În plus, 42% dintre respondenți consideră despre copiii lor că au suficiente…
Doar 35 de elevi sportivi care au fost înscriși de Federația Sportului Școlar și Universitar (F.S.S.U) și au obținut medalii la competiția sportivă internațională Gimnaziada 2025, desfășurată anul acesta în…
Pentru luna octombrie, toate școlile din județul Buzău au de prezentat spre avizare statele de personal și statul de funcții, până la data de 5 decembrie, potrivit unui anunț al…
Contribuția României la viitoarele programe ale Agenției Spațiale Europene, anunțată la reuniunea ministerială desfășurată săptămâna aceasta la Bremen, în Germania, a fost de 78 de milioane de euro, potrivit datelor…
Lucian Popa, directorul Școlii Centrale din București, a spus, referitor la măsurile din Legea Bolojan, că „avem un ministru care, din punctul meu de vedere, contribuie foarte mult în a…
Ionuț Moșteanu a demisionat vineri din funcția de ministru la Ministerul Apărării, potrivit unui anunț făcut de acesta pe Facebook. Demisia a venit după scandalul diplomei sale de licență, declanșat…
Elevii își pot vedea lucrarea înainte de contestații, supravegherea video a probelor scrise devine obligatorie, iar pragul minim de calificare la etapa națională va fi de 60 de puncte, incluzând…
Florian Lixandru, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a declarat că „trebuie să recunoaștem faptul că, în acest moment, elevii de astăzi nu mai sunt elevii de acum 20 de…
Coordonatoarea grupului de profesori care a elaborat programa școlară de limba și literatura română pentru clasa a IX-a, Oana Fotache Dubălaru, decan la Facultatea de Litere, Universitatea din București, a…
Reacția organizației Aspire Teachers la propunerea Ministerului Educației și Cercetării pentru programa de matematică de trunchi comun (clasele IX–XII), publicată pe site-ul organizației nonguvernamentale, arată că demersul este „un pas…
Un profesor din județul Gorj a pierdut dreptul la patru zile de concediu legal de odihnă, după ce în vara anului 2023 a fost chemat de Inspectoratul Școlar Județean și…
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a scris în toate CV-urile sale că a început facultatea în 1996, când, de fapt, anul începerii studiilor a fost 1995, scrie, vineri, Libertatea într-un nou…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „am încercat să avem programe mai aerisite” în noul curriculum de la nivelul liceului. Acesta a vorbit și despre orele aflate…
Ministerul Educației din Estonia a decis să elimine interdicția privind prezența animalelor de companie în grădinițe și creșe, potrivit Pets&Cats. Măsura este apreciată de unii părinți, dar criticată de specialiști,…
Maria Chelariu, directoarea Școlii Profesionale din Fântânele, a vorbit pentru Ziarul de Iași despre munca unui cadru didactic și a spus că „există clase cu copii cu dizabilități sau proveniți…
Unul dintre aspectele urmărite în cadrul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu se referă la atitudinea elevilor față de educația pe care le-o furnizează unitatea de învățământ, potrivit unui document publicat de inspectoratul școlar. Este…
Noua programă școlară pentru limba și literatura română, pusă în dezbatere publică de Ministerul Educației pe 25 noiembrie 2025, conține recomandări de autori precum cronicarul Miron Costin cu „Letopisețul de…
Scriitorul Radu Vancu atrage atenția asupra recomandărilor din programa de liceu de la limba și literatura română pentru clasa a IX-a, pusă în transparență pe 25 noiembrie. „Dacă vrem să-i…
Aproape 70% dintre adulții români și copiii acestora nu au participat niciodată la activități de educație culturală, arată Barometrul de Consum Cultural 2024. Întrebați care este motivul pentru care nu…
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și-a publicat, joi, publică diploma de licență obținută în anul 2015 la Universitatea Bioterra. El spune despre faptul că într-un CV a scris că este licențiat…
Lucian Popa, directorul Școlii Centrale din București, a spus că profesorii corectează benevol lucrările elevilor de la simulările examenelor naționale (Evaluare Națională și BAC). „Problema este timpul. Tu acele simulări…
Coreea de Nord a instituit studierea obligatorie a limbii ruse în şcoli începând de la vârsta de zece ani, a anunţat joi copreşedintele rus al comisiei interguvernamentale Rusia-Coreea de Nord,…
Reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și ai Federației Sindicatelor Libere din învățământ pichetează din nou, joi, 27 noiembrie, sediul Ministerului Educației și Cercetării. Profesorii cer demisia ministrului Daniel…
Scriitorul Mircea Cărtărescu a publicat o reacție satirică pe Facebook la proiectul noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, aflat în consultare publică. Mesajul său ironizează…
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pîslaru a anunțat că azi, 27 noiembrie, aproape 500 de mii de carduri educaționale au fost încărcate cu câte 500 de lei pentru anul…
Inspectoratul Școlar Județean Argeș a fost vizat de o anchetă de audit public a Curții de Conturi desfășurată în 2025, în urma unei sesizări primite de Direcția Generală Economică a…
Profesorii, elevii și părinții pot completa un chestionar, până pe 12 decembrie, referitor la noile programe școlare pentru liceu 2026, documente puse în consulare publică de Ministerul Educației și Cercetării,…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că profesorii pensionari „nu iau din orele altora mai tineri, dar nu avem suficientă resursă umană”. Acesta a spus că „vom fi…
Un proiect de ordin privind modificarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a comisiilor de etică din universități, ce include prevederi despre admisibilitatea sesizărilor anonime privind acte de hărțuire morală sau…
Monitorizarea săptămânală a prezenței la cursuri și la stagiile de practică (inclusiv practica realizată la agentul economic în învățământul profesional dual) este vizată în cadrul inspecțiilor tematice din județul Giurgiu,…
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că nu o să fie schimbări în privința concursului național de Titularizare 2026. Acesta a spus că „oamenii să se pregătească după…
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) confirmă pentru Edupedu.ro că profesoara de Istorie Adriana Iuliana Bălaj, numită de ministrul Daniel David în grupul de lucru pentru realizarea noilor programe școlare de…
Norma didactică a profesorilor nu va fi majorată din nou, a anunțat ministrul Educației și Cercetării. „Am văzut o întrebare care m-a surprins și pe mine: dacă se discută de…
Ministerul Educației a publicat miercuri seara, 26 noiembrie, o nouă serie de programe școlare pentru clasa a IX-a, valabilă din anul școlar 2026–2027, în dezbatere publică. Documentul include programa pentru filiera…
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Gorj este vizat de concluzii grave în cel mai recent raport al Curții de Conturi, după o misiune amplă de audit desfășurată simultan în toate inspectoratele…
Continuă prezentarea programelor școlare de liceu pentru discipline din trunchiul comun, care au fost puse în transparență. Joi, 27 noiembrie vor fi prezentate video pe pagina de Youtube a Ministerului…
Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, a spus referitor la programele de matematică pentru clasa a IX-a, puse în transparență, că „va fi foarte important să găsim…
A fost publicate în Monitorul Oficial regulamentul olimpiadelor și competițiilor școlare, modificate de Ministerul Educației după 13 ani. Documentul prevede mai multe modificări printre care și pragul de calificare la…
Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie, spune că programa școlară pentru clasa a IX-a nu va pune probleme elevului din punct de vedere al elevului, dar pare „stufoasă” pentru…
Reforma programei de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, publicată recent în transparență de Ministerul Educației și Cercetării, generează critici nu doar din mediul academic, ci inclusiv din…
Profesorul Ștefan Baghiu, lector universitar și cercetător literar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, critică public reforma curriculară pentru Limba și literatura română la clasa a IX-a, după ce Ministerul…
Noua programă școlară pentru disciplina Geografie prevede ca elevii de clasa a IX-a să studieze Meteorologia, a explicat Marius Neacșu, profesor universitar la Academia de Studii Economice din București și…
Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a declarat că „universitarii au ajuns să nu mai cunoască sistemul preuniversitar aproape sub nicio formă”. Referitor la formarea profesorilor,…
Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2026-2027, aprobată prin ordinul nr. 6.695, a fost publicată în Monitorul Oficial, miercuri, 26 noiembrie. Documentul stabilește…
Proba scrisă de la Titularizare 2026, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 21 iulie 2026, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației…
O profesoară de Istorie nominalizată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) în grupul de lucru pentru elaborarea noilor programe școlare de liceu reclamă public faptul că nu a fost niciodată…
Estonia nu a început digitalizarea cu administrația publică, ci cu elevii din școli, aceasta a fost strategia aplicată încă din anii ’90, care s-a dovedit decisivă. Fostul președinte al Estoniei,…
Marian Anghel, director al Liceului Teoretic „Petre Pandrea” din Balș, a vorbit despre formarea profesorilor și a afirmat că ar vrea să fie „foarte aplicată și cu activități care țin…
Ministru Educației și Cercetării, Daniel David, a semnat luni, 24 noiembrie, în SUA, acordul pentru continuarea programelor de burse FLEX și FLEX Abroad, pentru elevii de liceu, anunță Ministerul Educației,…
Unul dintre aspectele urmărite în cadrul inspecțiilor școlare din județul Giurgiu se referă la respectarea legislației în vigoare şi a regulamentelor, potrivit unui document publicat de inspectoratul școlar. Este vorba despre graficul unic…
Finica Rotaru, profesor pentru învăţământul primar la Liceul Teoretic Jean Monnet din Capitală, a ieșit la pensie la 1 septembrie, dar școala a avut nevoie de o învățătoare și a…
Un pachet amplu de 47 de programe școlare noi pentru clasa a IX-a și pentru unele discipline de liceu, atât pentru trunchiul comun, cât și pentru curriculumul de specialitate din…
Noua programă școlară pentru disciplina Limba și literatura română la clasa a IX-a, valabilă din anul școlar 2026–2027, a fost publicată marți seara în dezbatere publică de către Ministerul Educației…
Inspectoratul Școlar Județean Călărași a anunțat printr-o adresă trimisă în școli, consultată de Edupedu.ro, că va organiza în luna decembrie 2025 simulări județene pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026, în perioada…
Consilierul pe probleme de Educație al premierului Ilie Bolojan, Luciana Antoci, a declarat că nu profesorii sunt vinovați pentru analfabetismul funcțional în rândul elevilor, ci că acesta este un fenomen…