Elevii români au obținut o medalie de argint și cinci medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori (ISJO 2022), desfășurată la Bogotá, Columbia. Olimpiada a avut loc…
“Suntem convinși că există o corelație clară între sumele tot mai mici pe care Educația le primește de la autorități și calitatea în scădere a absolvenților din învățământul românesc”, apreciază…
Ministerul Educației a stabilit cum se diferențiază salariile pentru cei care ocupă funcția de educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat vineri, 9 decembrie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul privind diferențierea…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că, pentru anul 2023, creșterile salariale ale profesorilor sunt moderate, după cum a scris aceasta pe pagina de Facebook. „Creșterile salariale sunt moderate, însă…
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, îi ia apărarea ministrului Educației, Ligia Deca, în chestiunea bugetului pentru anul 2023, potrivit unui comunicat trimis presei de SNSPA, comunicat format exclusiv din declarația rectorului.…
Parlamentarii USR au depus peste 500 de amendamente la proiectul bugetului de stat, inclusiv unele referitoare la asigurarea mesei calde și a transportului gratuit pentru toți elevii, potrivit unui anunț…
Ştefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford a declarat, într-un interviu acordat News.ro și citat de G4Media.ro, că se poate vorbi despre un sindrom post pandemic, valabil în special…
Ministerul Educației a trimis convocatorul pentru ședința Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar care va avea loc marți, pe 13.12.2022, ora 11.00, potrivit documentului consultat de Edupedu.ro. Între timp, bugetul…
Consiliul Național al Rectorilor (CNR), organism condus de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, își exprimă susținerea față de proiectul Legii Învățământului Superior, potrivit unei rezoluții adoptate la sfârșitul săptămânii…
Reacție dură a rectorului Universității din București (UB), sociologul Marian Preda, la pozițiile pe care mai multe companii austriece cu filiale în România le iau după ce Austria a fost…
Când ar trebui să primească copiii teme? Primesc suficiente teme? Primesc prea multe teme? Care este scopul temelor? Brian Gravel, profesor de științele educației la Școala de Arte și Științe…
Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, este vizat pe plan intern de acuzații recente de plagiat. Scriitorul și cercetătorul media Stefan Weber, alias „vânătorul de plagiatori”, a detectat fragmente…
Ministerul Sănătății a publicat, vineri, o serie de recomandări pentru părinți, în contextul valului de viroze respiratorii din ultima perioadă. Tot în această săptămână, ministerul a anunțat că deschide centre…
Profesorii care sunt diriginți la clasele gimnaziale au de parcurs mai multe etape pentru identificarea copiilor în risc de abandon școlar, potrivit ordinului Ministerului Educației nr. 6000/2021. Prin acest ordin…
„Doamnelor și domnilor politicieni, nu mai acuzați Austria și politicienii de la Viena pentru poziția avută (în privința includerii României în Schengen – n. red.). Nu au făcut decât să…
Consiliul Național al Elevilor condamnă proiectul bugetului de stat pe 2023, despre care „constată cu stupoare” că alocă Ministerului Educației „cel mai mic buget din ultimii ani”, potrivit unui comunicat…
Copiii și tinerii vor putea să intre în curtea școlilor, după program sau în vacanțe, dar abia peste 4 luni, după ce școlile își modifică regulamentul și afișează programul de…
Sumele dublate pentru naveta elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu vor trebui acordate de către școli din această lună, în avans pentru luna decembrie, dacă vor…
Utilizarea inteligenței artificiale în educație este una dintre temele pe care ministrul Ligia Deca le-a discutat cu reprezentanții Braziliei și Coreei de Sud, scrie oficialul într-un mesaj pe Facebook. „Am…
Ministerul Educației din Franța anunță că au fost publicate calendarele anilor școlari viitori, mai exact pentru 2023-2024, 2024-2025 și 2025-2026. Acest lucru înseamnă că, în mod oficial, elevii din Republică…
Am subliniat nevoia ca alocările financiare publice în educație să nu mai fie cuantificate ca deficit bugetar, ci ca investiții, scrie într-o relatare de la Paris Ministrul Educației, Ligia Deca,…
Școlile care au clase gimnaziale sunt atenționate să utilizeze modulul informatic MATE în scopul colectării datelor privind identificarea copiilor care intenționează să părăsească sistemul de învățământ, potrivit unei informări a…
Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din București a transmis redacției Edupedu.ro un „Punct de vedere / drept la replică” semnat de directoarea Iudita Popteanu, în urma articolului publicat miercuri, cu titlul:…
“Cu Ligia Deca la frâiele Ministerului Educației, bugetul este de doar 2,19% din PIB. Creșterea” bugetului în sumă absolută este sub rata inflației, iar adăugarea artificială a elementelor din bugete…
Pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare în unitățile de primiri urgențe pediatrice, Ministerul Sănătății anunță că s-au deschis 59 de centre de evaluare care asigură asistența medicală pediatrică…
„România va fi în 2023 parte a Spațiului Schengen”, iar acest lucru ar urma să se întâmple „indiferent care va fi decizia de astăzi a Consiliului Miniștrilor de Justiție și…
Părinții elevilor Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” din București ne-au semnalat pe adresa redacției că joi, 8 decembrie, elevii vor avea program redus – 30 de minute ora și 5…
O parte din angajații din creșele preluate de Ministerul Educației se confruntă cu micșorarea salariilor și schimbarea încadrării. Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat pentru…
Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Metropolitane București, aflată în sectorul 1 pe strada Christian Tell, s-a închis recent după ce o bucată de teren de la parterul clădirii s-a surpat…
Ministrul Educației, Ligia Deca, susține într-o declarație pentru Edupedu.ro că bugetul alocat prin actualul proiect de lege pentru anul 2023 este „acoperitor” pentru „funcționarea normală a sistemului de învățământ în…
Un ghid al solicitantului pentru „digitalizarea managementului eticii universitare” a fost lansat de Ministerul Educației (ME) în consultare publică, potrivit unui anunț de pe site-ul instituției, edu.ro. Banii, 22 de milioane…
Reacții de sancționare a Guvernului Ciucă, după ce executivul a propus pentru educație cel mai mic buget din istoria recentă (2,1% din PIB) în timpul mandatului de ministru al educației…
Ministerul Educației anunță că bugetul „prevăzut” pentru anul 2023 va fi cel care apare în proiectul Legii bugetului de stat pe 2023, publicat în dezbatere de Ministerul de Finanțe. Într-un…
Fără acces la învățământ de peste un an, multe tinere afgane au revenit miercuri pentru scurt timp în sălile de clasă pentru a susține examenul de absolvire a liceului, organizat…
Un oficial ucrainean a afirmat că copiii din regiunea Luhansk din țară sunt răpiți și duși în Cecenia, republică rusă, relatează Sky News, citat de G4Media.ro. Serhiy Haidai, șeful administrației militare…
Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea, primește pentru 2023 un buget de 7 ori mai mare decât în acest an, cea mai mare creștere dintre toate ministerele, potrivit proiectului de…
Ligia Deca, actualul ministru al Educației, spunea, în 2013, că 6% din PIB pentru educație este „singura șansă pentru o democrație funcțională”: „Aș vrea să susțin ideea de 6% pentru…
Fosta alergătoare de performanţă Paula Todoran promovează mişcarea în rândul copiilor din mediul rural din Sălaj, în cadrul proiectului „Sălajul în mişcare”, implementat de asociaţia sportivă pe care a înfiinţat-o…
Şcolile din oraşul pakistanez Lahore, clasat miercuri ca fiind cel mai poluat din lume, potrivit unui organism de măsurare a calităţii aerului, vor fi închise două zile pe săptămână pentru…
Anton Hadăr, profesor universitar la Politehnică și lider al singurului sindicat ce reprezintă mediul universitar, Alma Mater, spune că studenții, în special cei de la master, preferă să facă ore…
Reacție dură a scriitorului și profesorului Radu Vancu, la propunerea de buget pentru educație făcută public de Guvernul Ciucă în vreme ce ministru al Educației este fostul consilier prezidențial Ligia…
Un număr de 25 de şcoli din ţară vor organiza simultan târguri de Crăciun, pe 16 decembrie, pentru a strânge fonduri necesare remedierii infrastructurii lor inadecvate, potrivit Agerpres. Târgurile fac…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că, dacă proiectul de Lege a Bugetului de Stat pe 2023 va fi trimis în Parlament în varianta ce prevede o…
Prezentări ale celor mai noi volume semnate de Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman-Patapievici și Michel Houellebecq, dar şi ale unor cărți pentru copii, albume sau reviste, evenimente diverse –…
În anul 2022, numărul tinerilor care s-au înscris pentru admiterea la școlile militare de subofițeri s-a redus aproape la jumătate față de anul 2021, potrivit profit.ro. Aceste informații se găsesc…
Activități off-screen, personalizate, de învățare prin joacă pentru copiii între 3-8 ani și familiile lor sunt oferite de One Learning, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro. În perioada…
Poliţiştii au deschis dosar de urmărire penală pentru vătămare corporală din culpă în contextul în care şase elevi de clasa a II-a din localitatea Dobroeşti au ajuns la spital, după…
O unitate de învățământ din București aplică o formă de cenzură părinților, prin contractul educațional folosit anul acesta: potrivit părintelui unui elev din cadrul Școlii Nicolae Titulescu din Sectorul 1,…
Profesorii și elevii lor sunt invitați la vizionarea filmului „Apropierea”, care va avea loc luni, 12 decembrie, în aula Universității Româno-Americane din București, începând cu ora 17:00, potrivit unui comunicat…
Inspectoratul școlar județean Ilfov a publicat regulamentul cadru pentru menținerea și creșterea gradului de siguranță civică în perimetrul unităților de învățământ din județul Ilfov, valabil din 15 decembrie 2022. Principalele…
Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2023 va fi de 32,5 miliarde de lei, potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru anul viitor. Astfel, raportat la Produsul Intern Brut, procentul care…
Inspectoratul școlar județean (ISJ) Cluj a decis demiterea directoarei Colegiului Național “Mihai Viteazul” din Turda, Codruța Andreica, în urma scandalului legat de faptul că un interlop a fost angajat la…
UPDATE ianuarie 2023 Guvernul a adoptat amânarea legii cu un an, până în 2024, prin care se acordă tichete sportive pentru elevii legitimați la un club sportiv, cu care pot…
Cel mai mare sindicat din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, amenință Guvernul Ciucă cu proteste în stradă „la nivelul întregii țări, inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de…
Jurnalista Emilia Șercan, cunoscută pentru anchetele sale privind plagiatele mai multor demnitari de rang înalt, inclusiv în cazul actualului premier Nicolae Ciucă și în al unor miniștri din guvernul său,…
Profesorii care au la clasă elevi refugiați din Ucraina pot participa la cursuri gratuite de formare, după cum anunță Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Cursurile sunt organizate de Junior Achievement România,…